One World Romania – online din mai până în septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/one-world-romania-online-din-mai-pana-in-septembrie/

Faptul că amânăm ediţia a 13-a a Festivalului One World Romania până spre sfârşitul verii nu înseamnă că ne resemnăm să nu vă mai întâlnim până atunci. Începând din luna mai şi până în septembrie vom organiza, constant, o serie de evenimente şi de proiecţii online, din dorinţa de a păstra legătura, măcar virtual.

Un articol de Petre Ivan|2 mai 2020

Mai întâi, reluăm Cineclubul OWR, într-o formulă compusă din conversații live cu cineaști și streaming-ul unor filme importante din cariera lor. Prima ediție online a Cineclubului se va concentra asupra operei timpurii a cineastei franceze Dominique Cabrera.

De azi, 1 mai, până vineri, 15 mai vor fi disponibile pe platforma Eventbook trei filme ale sale: „Cronica unei suburbii oarecare” („Chronique d’une banlieue ordinaire”, Franța, 1992), „O poștă în La Courneuve” („Une poste à la Courneuve”, Franța, 1994) și „Mâine și tot mâine – Jurnal din 1995” („Demain et encore demain, journal 1995”, Franța, 1995).

Biletele costă 10 lei sau 5 lei cu tarif redus.

Cei care au achiziționat abonamente pentru OWR #13 vor putea viziona gratuit toate filmele din cadrul Cineclubului și a viitoarelor proiecte online ale One World Romania din această vară, folosind codul de bare de pe abonamente. Cei care doresc să susțină echipa OWR, având astfel acces gratuit la evenimentele asociației, pot deveni Prieteni OWR.
Pentru vizionare şi achiziție trebuie să aveți sau să vă creați un cont Eventbook. Fiecare utilizator va avea 48 de ore după achiziționarea biletului sau folosirea codului de bare de pe abonament pentru a viziona filmul.

Discuția online cu cineasta va avea loc live pe pagina de Facebook a One World Romania, vineri, 8 mai, de la ora 19.00. Pe cei interesați să intervină, împreună cu moderatorii Vanina Vignal și Andrei Rus, în discuția cu Dominique Cabrera, îi invităm să trimită un mail la adresa [email protected] până joi, 7 mai, la ora 14, care să conțină numele persoanelor pentru care este făcută rezervarea și adresele de mail aferente.

Numărul de locuri disponibile este de 50, iar discuția se va desfășura în limba engleză.

Bonus cinefil

Pentru că știm că mulți dintre spectatorii noștri nu au reușit să ajungă la toate proiecțiile de Cineclub la care și-ar fi dorit să vină, în următoarele luni vă oferim ocazia să recuperați, online, o parte a acestor filme, multe dintre ele inaccesibile pe DVD sau pe orice alte tipuri de platforme VOD din lume.

De azi, 1 mai, și până sâmbătă, 30 mai, vor fi disponibile pe platforma Eventbook trei filme importante proiectate în edițiile trecute ale Cineclubului, în seria tematică consacrată perioadei de tranziție a blocului estic de la comunism la capitalism: „Deșeuri voluminoase” („Spermull”, regia Helke Misselwitz, Germania, 1991), „Adio, iarnă” („Winter ade”, regia Helke Misselwitz, Germania de Est, 1988) și „Timpul încarcerat” („Verriegelte Zeit”, regia Sybille Schönemann, Germania, 1990).
În așteptarea momentului în care se vor putea relua proiecțiile în țară, KineDok se lansează online cu documentarul croat „Srbenka”. Prezentat în cadrul competiției OWR 2019, filmul explorează tensiunile sârbo-croate dintr-o perspectivă inedită, și anume prin documentarea pregătirii unei piese de teatru ce reconstituie o crimă comisă din motive etnice în anii ’90. Filmul va fi disponibil pentru vizionare online începând cu data de 10 mai, urmând ca pe 28 mai să aibă loc o discuție live cu regizorul filmului, Nebojša Slijepčević.

Puțin mai târziu, începând cu luna iunie, tot în spațiul virtual vom inaugura și „Anticamera OWR13”, în cadrul căreia vom iniția, o dată la fiecare două săptămâni, discuții live cu o parte a invitaților speciali ai One World Romania, ediția a 13-a (Ross McElwee, Claire Simon, Radu Jude și mulți alții). Cu această ocazie, vom prezenta și câteva dintre filmele lor cele mai importante și vom încerca să reintrăm, împreună, în atmosfera viitoarei ediții a festivalului.

Vă așteptăm deci cu drag și cu emoție la aceste evenimente, la care sperăm că veți participa în număr cât mai mare, și profităm de această ocazie pentru a vă aminti că One World Romania există pentru și datorită vouă, spectatorii.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.