Opera Brașov, 65 de ani de existență. „Traviata” deschide noua stagiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-brasov-65-de-ani-de-existenta-traviata-deschide-noua-stagiune/

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, melomanii sunt invitaţi la deschiderea oficială a stagiunii 2018 – 2019 a Operei Braşov, care se va desfăşura, în mod tradiţional, cu capodopera verdiană „Traviata”. Această stagiune stă sub semnul festiv al Centenarului Marii Uniri, dar şi al aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea instituţiei care şi-a adus o contribuţie importantă în dezvoltarea vieţii cultural-artistice româneşti.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2018

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor”  ii invită pe iubitorii muzicii miercuri, 12 septembrie 2018, de la ora 17.00, la muzeu, pentru deschiderea stagiunii 2018 – 2019 a Recitalului de la ora 5.

Evenimentul muzical se intitulează „Bine ai venit, toamnă!” și va fi oferit de artistele Operei Brașov: Valentina Mărgăraș – soprană, Maria Petcu-Catrina – soprană, Anda Pop – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Nora Vlad – actriță și Simona Patriche – pianistă. În program, lied-uri și romanțe românești („Doina Stăncuței” – T. Brediceanu, „Copacul” – J. Kerestely, „Balada”- R. Șerban, „Crizanteme”), melodii îndrăgite din repertoriul internațional „So in Love”, „Les parapluies de Cherbourg”, dar și operetă – „Contesa Maritza” de E. Kalman.

Premiera operei „Traviata” a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, pe 6 martie 1853. În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”, cu singura diferență că în lucrarea lirică, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valery. Opera beneficiază de un libret în limba italiană scris de Francesco Maria Piave.

„Încarnarea celei mai absolute femei care a existat vreodată”, nota compozitorul Franz Liszt despre personajul principal al operei, Violetta Valery, fragilă, dar înzestrată cu o puternică forță de caracter.

„Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valery impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine.

Violetta Valery devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un compromis care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”.

Muzica verdiană, într-un context pur romantic, transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. „Când a plecat, m-am înspăimântat de singurătatea în care mă lăsase”, scrie Al. Dumas – fiul în „Dama cu camelii”.

Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.

În distribuție: Cristina Radu – Violetta Valery, Liviu Iftene – Alfredo Germont, Fülöp Márton (Opera Națională Română Cluj-Napoca) – Giorgio Germont, Gabriela Hazarian – Flora Bervoix, Sonia Hazarian – Annina, Claudiu Bugnar – Gastone, Nicolae Zaharia – Baronul Douphol, Paul Tomescu – Marchizul d’Obigny, Marian Rește – Dr. Grenvil, Dan Ionescu – Majordomul, Adrian Stănilă – Grădinarul. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia și costumele: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

Preț bilete: 35 lei; 25 lei

În stagiunea 2018 – 2019, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Foto: Opera Brașov, „Traviata” – opera-brasov.ro

24
/05
/17

Concertmaistrul Filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, poate fi din nou ascultat de publicul din România. Pe o pe o vioară Antonius Stradivarius 1714, care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei, violonistul va interpreta binecunoscuta și îndrăgita Sonată Nr.9 în La major, op.47 –Kreutzer de Beethoven, dar și alte două sonate compuse de doi dintre marii B din istoria muzicii: Beethoven și Brahms.

24
/05
/17

Primul muzician din istorie distins cu Premiul Nobel pentru Literatură împlinește, astăzi, 76 de ani! Cântărețul, compozitorul și poetul Bob Dylan (Robert Allen Zimmerman) a compus de-a lungul carierei sale peste 400 de cântece și a influențat prin creația sa generaţii întregi de muzicieni.

22
/05
/17

Un eveniment fără precedent în istoria muzicală a Chinei a avut loc de-a lungul săptămânii trecute: cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes Mariana Nicolesco au reunit la Universitatea din Shenzhen, în apropiere de Hong Kong, cele mai proeminente talente din Conservatoarele şi Universităţile Chinei, printre care Beijing, Shanghai, Canton, Hunan, precum şi profesori şi maeştri de canto din întreaga ţară.

19
/05
/17

Cu ocazia aniversării a 70 de ani a maestrului Gigi Căciuleanu, duminică, 14 mai 2017, a avut loc un eveniment special dedicat artistului, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București şi totodată a fost programat spectacolul D'ale noastre (joi 11 mai 2017).

19
/05
/17

Vivaldianno – City of Mirrors, un show complex ce îl are în prim plan pe Antonio Vivaldi, unul dintre cei mai iubiţi compozitori ai tuturor timpurilor, va fi pus în scenă, duminică, la Sala Palatului din Bucureşti.

17
/05
/17

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Universitatea Națională de Muzică din București, Academia de Muzică și Dans din Ierusalim și Școala de Muzică Buchmann-Mehta din cadrul Universității Tel Aviv, organizează în perioada 22-23 mai 2017 o serie de conferințe și concerte de muzică de cameră, cu participarea muzicologului dr. Irina Hasnaș și a artiștilor români Mircea Marian- violoncel și Mădălina Dănilă- pian.

17
/05
/17

Între 18 şi 21 mai, fanii români ai jazz-ului petrec patru zile de sărbătoare, alături de turiştii străini veniţi în Sibiu pentru festival şi pentru frumuseţile oraşului. Începand de joi şi până duminică, de la orele 19:00, Piaţa Mică va răsuna de acorduri de jazz cu influenţe orientale, latino sau blues. Intrarea la concertele din Piaţa Mică este liberă.

15
/05
/17

Vineri, 26 mai, de la ora 20:00, la Serendipity Art, Coffee&Tea, iubitorii muzicii pot asculta RENOUVEAU GRINGO – un concept unic, o îngemănare de stiluri, armonii şi influenţe, pornind de la piesele clasice până la elementele de muzică electronică, însoţite de loopuri de chitară, voce, muzicuţă şi lapsteel guitar, toate filtrate în stilul propriu al lui AG Weinberger.

09
/05
/17

Vineri, 12 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio sărbătorește Ziua Regalității printr-un concert special, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt, cu participarea violonistului Eugen Sârbu, singurul muzician român menționat, alături de George Enescu, în celebra publicație Oxford Dictionary of Music.