Opera Brașov, 65 de ani de existență. „Traviata” deschide noua stagiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-brasov-65-de-ani-de-existenta-traviata-deschide-noua-stagiune/

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, melomanii sunt invitaţi la deschiderea oficială a stagiunii 2018 – 2019 a Operei Braşov, care se va desfăşura, în mod tradiţional, cu capodopera verdiană „Traviata”. Această stagiune stă sub semnul festiv al Centenarului Marii Uniri, dar şi al aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea instituţiei care şi-a adus o contribuţie importantă în dezvoltarea vieţii cultural-artistice româneşti.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2018

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor”  ii invită pe iubitorii muzicii miercuri, 12 septembrie 2018, de la ora 17.00, la muzeu, pentru deschiderea stagiunii 2018 – 2019 a Recitalului de la ora 5.

Evenimentul muzical se intitulează „Bine ai venit, toamnă!” și va fi oferit de artistele Operei Brașov: Valentina Mărgăraș – soprană, Maria Petcu-Catrina – soprană, Anda Pop – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Nora Vlad – actriță și Simona Patriche – pianistă. În program, lied-uri și romanțe românești („Doina Stăncuței” – T. Brediceanu, „Copacul” – J. Kerestely, „Balada”- R. Șerban, „Crizanteme”), melodii îndrăgite din repertoriul internațional „So in Love”, „Les parapluies de Cherbourg”, dar și operetă – „Contesa Maritza” de E. Kalman.

Premiera operei „Traviata” a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, pe 6 martie 1853. În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”, cu singura diferență că în lucrarea lirică, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valery. Opera beneficiază de un libret în limba italiană scris de Francesco Maria Piave.

„Încarnarea celei mai absolute femei care a existat vreodată”, nota compozitorul Franz Liszt despre personajul principal al operei, Violetta Valery, fragilă, dar înzestrată cu o puternică forță de caracter.

„Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valery impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine.

Violetta Valery devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un compromis care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”.

Muzica verdiană, într-un context pur romantic, transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. „Când a plecat, m-am înspăimântat de singurătatea în care mă lăsase”, scrie Al. Dumas – fiul în „Dama cu camelii”.

Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.

În distribuție: Cristina Radu – Violetta Valery, Liviu Iftene – Alfredo Germont, Fülöp Márton (Opera Națională Română Cluj-Napoca) – Giorgio Germont, Gabriela Hazarian – Flora Bervoix, Sonia Hazarian – Annina, Claudiu Bugnar – Gastone, Nicolae Zaharia – Baronul Douphol, Paul Tomescu – Marchizul d’Obigny, Marian Rește – Dr. Grenvil, Dan Ionescu – Majordomul, Adrian Stănilă – Grădinarul. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia și costumele: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

Preț bilete: 35 lei; 25 lei

În stagiunea 2018 – 2019, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Foto: Opera Brașov, „Traviata” – opera-brasov.ro

20
/12
/16

Înscriindu-se în tradiţia marilor instituţii de concert din lume, Radio România oferă pe 23 decembrie, de la ora 19, la Sala Radio, publicului care îi va călca pragul, dar şi sutelor de mii de ascultători ai frecvenţelor Radio România Cultural şi Radio România Muzical, pagini muzicale care nu lipsesc din repertoriul marilor orchestre în momente festive. Valsuri celebre care poartă imaginaţia spre poveşti romantice, polci ce invocă buna dispoziţie şi nelipsitele dansuri aduc atmosfera de sărbătoare în sufletele tuturor.

17
/12
/16

Aproape 4000 de persoane au fost prezente aseară la spectacolul „Poveste de Crăciun”, prezentat de Opera Comică pentru Copii la Sala Polivalentă din București. Evenimentul a fost transmis live și pe pagina oficială de Facebook a instituției, ajungând la peste 100 000 de spectatori într-un timp record.

16
/12
/16

Pe 21 decembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Nottara va avea loc un eveniment special, intitulat „Crăciunul, acasă”, cu brad și cu colinde unde Grigore Leșe și ceata de colindători din Titești, jud. Vâlcea, vor susține concertul Așteptând Crăciunul.

16
/12
/16

Vă este dor de tradiționalele colinde româneşti şi internaţionale, precum Ziua ninge, Triptic coral, Sus la poarta raiului, Colindiţa, We Wish You a Merry Christmas, Jingle Bells sau Deck the Hall de Gordon Langford? Aveți ocazia să le reascultați, în variantă a cappella, marți, 20 decembrie 2016, de la ora 19.00, la Sala Radio, alături de Corul Academic Radio.

16
/12
/16

Una dintre cele mai reprezentative trupe din istoria rock-ului va susține un concert la București, pe 13 mai, anul viitor, în Parcarea A Romexpo, evenimentul fiind cuprins în turneul "The Long Goodbye". Biletele pentru concertul Deep Purple sunt în vânzare începând de astăzi (vineri) în rețeaua Eventim, la prețurile de 130 de lei (Gazon B), 190 de lei (Gazon A), 270 de lei (Golden Ring), 350 de lei (Tribună).

15
/12
/16

Vibrate!festival, cel mai tânăr festival de muzică clasică al Brașovului, care se desfășoară în fiecare vară, în luna iunie, organizează pentru a doua oară un concert de Crăciun dedicat partenerilor și prietenilor festivalului.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

13
/12
/16

Un program exclusiv Beethoven va atrage melomanii întotdeauna. O astfel de ofertă repertorială are Sala Radio vineri, 16 decembrie 2016, când Orchestra Naţională Radio, dirijată de Gerd Schaller, avîndu-l ca solist pe Horia Mihail, va interpreta Uvertura Coriolan, op. 62, Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră, op. 37, Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68 – Pastorala.

12
/12
/16

Astăzi, 12 decembrie, s-au pus în vânzare abonamentele pentru perioada ianuarie-martie 2017 a stagiunii Orchestrelor şi Corurilor Radio, care se întorc în forţă cu o serie de concerte pe placul iubitorilor muzicii clasice, jazz-ului sau folclorului.

09
/12
/16

Virtuozitatea lui Paganini la contrabas este propunerea pe care o face publicului contrabasistul de origine română Petru Iuga, care va prezenta la Sala Radio miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, un concert în care, alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Tiberiu Oprea, va interpreta Fantezia Moise, variaţiuni pe o temă de Rossini, în varianta pentru contrabas şi orchestră de N. Paganini şi Variaţiuni pe o temă Rococo, op. 33, în varianta pentru contrabas şi orchestră de P. I. Ceaikovski.

06
/12
/16

Asociația de părinți PRO MUSICA „Tudor Ciortea”, în colaborare cu Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, organizează vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 18.00, la Sala PATRIA din Brașov, concertul caritabil intitulat „Muzică de poveste”.

06
/12
/16

Trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană. Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore, miercuri, 7 decembrie 2016, de la ora 19.00, la Sala Radio. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.