Opera Brașov, 65 de ani de existență. „Traviata” deschide noua stagiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-brasov-65-de-ani-de-existenta-traviata-deschide-noua-stagiune/

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, melomanii sunt invitaţi la deschiderea oficială a stagiunii 2018 – 2019 a Operei Braşov, care se va desfăşura, în mod tradiţional, cu capodopera verdiană „Traviata”. Această stagiune stă sub semnul festiv al Centenarului Marii Uniri, dar şi al aniversării a 65 de ani de la înfiinţarea instituţiei care şi-a adus o contribuţie importantă în dezvoltarea vieţii cultural-artistice româneşti.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2018

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor”  ii invită pe iubitorii muzicii miercuri, 12 septembrie 2018, de la ora 17.00, la muzeu, pentru deschiderea stagiunii 2018 – 2019 a Recitalului de la ora 5.

Evenimentul muzical se intitulează „Bine ai venit, toamnă!” și va fi oferit de artistele Operei Brașov: Valentina Mărgăraș – soprană, Maria Petcu-Catrina – soprană, Anda Pop – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Nora Vlad – actriță și Simona Patriche – pianistă. În program, lied-uri și romanțe românești („Doina Stăncuței” – T. Brediceanu, „Copacul” – J. Kerestely, „Balada”- R. Șerban, „Crizanteme”), melodii îndrăgite din repertoriul internațional „So in Love”, „Les parapluies de Cherbourg”, dar și operetă – „Contesa Maritza” de E. Kalman.

Premiera operei „Traviata” a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, pe 6 martie 1853. În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”, cu singura diferență că în lucrarea lirică, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valery. Opera beneficiază de un libret în limba italiană scris de Francesco Maria Piave.

„Încarnarea celei mai absolute femei care a existat vreodată”, nota compozitorul Franz Liszt despre personajul principal al operei, Violetta Valery, fragilă, dar înzestrată cu o puternică forță de caracter.

„Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valery impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine.

Violetta Valery devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un compromis care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”.

Muzica verdiană, într-un context pur romantic, transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. „Când a plecat, m-am înspăimântat de singurătatea în care mă lăsase”, scrie Al. Dumas – fiul în „Dama cu camelii”.

Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.

În distribuție: Cristina Radu – Violetta Valery, Liviu Iftene – Alfredo Germont, Fülöp Márton (Opera Națională Română Cluj-Napoca) – Giorgio Germont, Gabriela Hazarian – Flora Bervoix, Sonia Hazarian – Annina, Claudiu Bugnar – Gastone, Nicolae Zaharia – Baronul Douphol, Paul Tomescu – Marchizul d’Obigny, Marian Rește – Dr. Grenvil, Dan Ionescu – Majordomul, Adrian Stănilă – Grădinarul. Soliști balet: Iulia Coșeriu, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia și costumele: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

Preț bilete: 35 lei; 25 lei

În stagiunea 2018 – 2019, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Foto: Opera Brașov, „Traviata” – opera-brasov.ro

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.