Opera Brașov inaugurează stagiunea 2015 – 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-brasov-inaugureaza-stagiunea-2015-2016/

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 – 2016, Opera Braşov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfăşurat în aer liber şi care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Braşovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piaţa Sfatului.

Un articol de Liliana Matei|4 septembrie 2015

Dirijorul Traian Ichim împreună cu soliștii, corul și orchestra Operei Brașov vor interpreta pagini celebre din opere și operete din creația compozitorilor Giuseppe Verdi („Traviata”, „Ernani” și „Trubadurul”) , Giaccomo Puccini („Boema”, „Turandot” și „La Rondine”, Jules Massenet („Manon”), Georges Bizet („Carmen”), Johann Strauss („Liliacul”), Emmerich Kalmann („Contesa Maritza”), Karl Zeller („Vânzătorul de păsări”), Paul Abraham („Bal la Savoy”).

Vor interpreta soliștii: Nicoleta Chirilă, Simona Manole-Mărcan, Valentina Mărgăraș, Ioana Mărgărit, Maria Petcu-Catrina, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Lorand Cristian, Valentin Marele, Marian Rește. Intrarea este liberă.

Vineri, 11 septembrie, ora 18.30, în sala Operei, are loc spectacolul cu opera „Traviata” de G. Verdi, spectacol reprogramat din data de 27 iunie 2015. Una dintre cele mai iubite și, conform unui site de specialitate, cea mai cântată lucrare în stagiunea trecută pe întreg mapamondul, „Traviata” face parte din trilogia compusă de G. Verdi, împreună cu „Rigoletto” și „Trubadurul”. Celebra operă se bazează pe romanul scris de Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”, transformat în libret de Francesco Maria Piave. Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853.

Prima reprezentație a fost un eșec, datorat în primul rând mediocrității interpretării. „Traviata” se sprijină pe personajul ei principal – Violetta Valery – care trebuie nu numai să fie o tragediană excepțională, dar și o soprană lirică deosebită, așa cum a fost, de pildă, Maria Callas. De data aceasta, pe scena Operei Brașov o veți putea urmări pe extraordinara solistă, Cristina Radu.

Alături de ea, din distribuție mai fac parte: Liviu Iftene (Alfredo Germont), Lucian Petrean – invitat de la Cluj-Napoca (Giorgio Germont), Gabriela Hazarian (Flora Bervoix), Sonia Hazarian (Annina), Mugurel Oancea (Gaston), Lorand Cristian (Baronul Douphol), Paul Tomescu (Marchizul d’Obigny), Marian Rește (Doctorul Grenvil), Dan Ionescu (Giuseppe), Irinel Felea (Grădinarul). Soliști balet: Iulia Coșeriu, Adrian Scriminț. Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul Traian Ichim. Regia: Dimitrie Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov.

INFO

Preț bilete: 30 lei; 20 lei. Biletele vândute pentru reprezentația din 27 iunie 2015 și nereturnate rămân valabile pentru acest spectacol.

Spectacolul se desfășoară sub egida „Brașov 2021 – Capitală Europeană a Culturii – Oraș Candidat”, demers pe care Opera Brașov îl susține.

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380.
Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

20
/10
/13

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” revine în stagiunea 2013 – 2014 cu o serie de evenimente culturale muzicale programate să se desfăşoare atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

20
/10
/13

Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia - Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.

15
/10
/13

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

15
/10
/13

A VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.

10
/10
/13

Duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondețe”, la care vor participa soprana Leontina Văduva și actrița Medeea Marinescu.