Opera Comică pentru Copii – două premii importante acordate la festivaluri de prestigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-comica-pentru-copii-doua-premii-importante-acordate-la-festivaluri-de-prestigiu/

Opera Comică pentru Copii a susţinut în perioada 29 august – 8 septembrie 2013, un nou turneu internaţional, în Turcia şi Bulgaria şi a revenit în ţară cu cele mai importante premii acordate în cadrul competiţiilor la care a participat.

Un articol de Andrada Văsii|9 septembrie 2013

Opera Comică pentru Copii a susţinut în perioada 29 august – 8 septembrie 2013, un nou turneu internaţional, în Turcia şi Bulgaria şi a revenit în ţară cu cele mai importante premii acordate în cadrul competiţiilor la care a participat.

Succesele pentru această instituţie muzicală de prestigiu înseamnă două trofee noi care se adaugă acum la cele 18 distincţii internaţionale şi 30 naţionale aflate deja în palmaresul teatrului liric.

După ce i s-a conferit cea mai înaltă distincţie a Festivalului Meditereanean de Artă şi Cultură din Kepez, Anatolya (Turcia), respectiv Certificatul de Excelenţă, Opera Comică pentru Copii a obţinut la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional Euro Folk de la Primorsko – Kiten (Bulgaria), titlul Grand Prix « Orfeul de Aur ».

Opera Comică pentru Copii – succes peste hotare

Artiştii de la Opera Comică pentru Copii au prezentat publicului din Turcia spectacolul intitulat ,,Romania – Land of my heart”, o producţie extraordinară ce îmbină muzica și dansurile românești.

Din distribuție au facut parte soliștii Oana Șerban, Roberta Enișor, Lucia Racoveanu, Bogdan Șerban și ansamblul de balet alcătuit din Alexandra Corneanu, Theodora Munteanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Alis Birjovanu, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Octavian Iuga, Mircea Ioniţă și Andrei Dogaru.

Opera Comica Pentru Copii

Opera Comică pentru Copii a susţinut în perioada 29 august – 8 septembrie 2013, un nou turneu internaţional, în Turcia şi Bulgaria.

La ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de la Kepez au luat parte, alături de România, ansambluri artistice din întreaga lume: India, Georgia, Macedonia, Ucraina, Rep. Moldova, Cipru, Serbia, Slovacia, Polonia, Turcia,  Bulgaria, Spania, etc.

În Bulgaria, Opera Comică pentru Copii a participat la festival cu spectacolul de cântece și dansuri tradiţionale românești, intitulat ,,Bucureşti-Capitala muzicii bune”, în care au evoluat cei mai tineri soliști de la Opera Comică –  Roberta Enișor, Jennyfer Dumitrașcu și Bogdan Șerban, alături de membrii ansamblului de balet – Alexandra Corneanu, Theodora Munteanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Alis Birjovanu, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Octavian Iuga, Mircea Ioniţă și Andrei Dogaru.

Un eveniment de amploare

Festivalul Internaţional Euro Folk de la Primorsko – Kiten (Bulgaria) este un eveniment dedicat muzicii și dansurilor tradiţionale, organizat de Euro Folk Academy și de Primăria  din  Primorsko, sub egida EAFF – European Association of Folklore Festivals (Asociaţia Europeană a Festivalurilor de Folclor).

La acest eveniment, considerat ,,numărul 1” în Europa, participă anual  între 9.000 și 15.000 de muzicieni, interpreţi și dansatori din toată lumea. Este transmis și preluat de peste 50 de posturi de televiziune și, prin intermediul Wide Internet Television ,,Euro Folk”, este transmis live și online pe tv.eurofolk.com.

Foto credit: Opera Comică pentru Copii 

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

Page 143 of 145« First...102030...141142143144145