VIDEO Opera Naţională Bucureşti deschide Festivalul „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi“
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-deschide-festivalul-saptamana-internationala-a-muzicii-noi/

Cel mai important festival din România dedicat muzicii actuale – Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN) – se desfăşoară între 25 şi 31 mai 2013 în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.

Un articol de Andrada Văsii|23 mai 2013

Cel mai important festival din România dedicat muzicii actuale – Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN) –  se desfăşoară între 25 şi 31 mai 2013 în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.

Evenimentul debutează sâmbătă, 25 mai, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, cu spectacolul de operă contemporană „O scrisoare pierdută“ (foto sus) de Dan Dediu. La doar două zile distanţă de la inaugurarea celei de-a 23-a ediţii a SIMN, în 27 mai, pe aceeaşi scenă, va avea loc premiera absolută a operei trans-realiste „Visătorul trezit“ de Mihaela Vosganian, producţie a Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian, realizată în coproducţie cu Opera Naţională Bucureşti şi cu sprijinul ARFA – Asociaţia Română a Femeilor în Artă.

La o jumătate de an de la premiera spectacolului „O scrisoare pierdută“, Dan Dediu, autor a 147 de lucrări din toate genurile muzicale, a afirmat că acest spectacol al Operei Naţionale Bucureşti se bucură în continuare de un mare succes.

 Am văzut tineri şi bătrani distrându-se de minune la umorul muzicii sau la poantele regiei. Faptul că s-a aplaudat în picioare la finalul mai multor reprezentaţii  spune mult despre euforia creată în rândul publicului. Interpreţii sunt minunaţi, rolurile au prins contur şi profunzime, fiind deja învăţate şi pe dinafară şi pe „dinăuntru“,  orchestra şi corul cântă cu mult suflet şi, nu de puţine ori, mi-am auzit frânturi din arii fluierate prin culisele operei de către muzicieni şi angajaţi ai administraţiei.

Dan Dediu

Șapte tablouri din spectacol

Operă trans-realistă în şapte tablouri, „Visătorul trezit“ este un spectacol gândit de autoarea Mihaela Vosganian pentru un ansamblu de solişti, actori păpuşari, grup vocal, orchestră şi dansatori, incluzând momente de ilustraţie video, dans sau sunete procesate.

Acesta vizează deschiderea unei orientări pe care autoarea o denumeşte trans-realism arhetipal, nouă viziune estetică şi spirituală ce îşi propune, pe de o parte, să recupereze funcţiile arhetipale ale artei (funcţia ritualică, cathartică, extatică sau de vindecare), iar pe de altă parte, să exprime o formă nouă a suprarealului – „trans-realul“, rezultată din extinderea conştiinţei prin tehnici spirituale de visare.

Astfel, concepută ca un demers sincretic: muzică/ dans/ scenografie/ video, în etapa actuală de concert-spectacol, „Visătorul trezit“ este o operă trans-realistă ce traversează, în cele opt secţiuni (prolog şi şapte tablouri), teritorii de expansiune dimensională, inspirate din experienţele spirituale ale autoarei.

Foto credit: Opera Naţională Bucureşti

28
/03
/22

Marţi, 5 aprilie, la ora 19:00, la Palatul Suţu, compozitorul și muzicologul Dan Dediu va deschide seria de concerte-conferinţă intitulată „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM.

17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.