„Cavalleria Rusticana & Pagliacci” și „Spărgătorul de nuci” în cadrul Seri de Operă Online
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-prezinta-cavalleria-rusticana-pagliacci-si-spargatorul-de-nuci-in-cadrul-seri-de-opera-online/

Opera Naţională Bucureşti transmite în cadrul Seri de Operă Online spectacolele „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni – Ruggiero Leoncavallo şi „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2020

Astfel, luni, 6 aprilie, ora 18:30 veți putea urmări înregistrarea spectacolului „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni – Ruggiero Leoncavallo, în regia lui Ion Caramitru, eveniment din 31 martie și 5 aprilie 2018.

Joi, 9 aprilie, ora 18:30 vom difuza spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, adaptare regizorală și coregrafică Oleg Danovski Jr., eveniment din 10 noiembrie 2018, urmând ca în fiecare săptămână să aducem în casele publicului iubitor al artei lirice spectacole din repertoriul Operei Naționale București.

Prima scenă lirică a țării vine în întâmpinarea iubitorilor de operă cu spectacole difuzate online, în fiecare zi de luni și joi a săptămânii. Ne dorim pe această cale, ca în această perioadă de grea încercare pentru toată lumea, să fim mai aprope unii de ceilalți prin muzică și cultură, pe care le susținem necondiționat.

Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

#ramanemacasa

CAVALLERIA & PAGLIACCI de de Pietro Mascagni și Ruggiero Leoncavallo 

Luni, 6 aprilie, ora 18:30 în cadrul Seri de Operă Online 

Fiind unul din cele mai aplaudate titluri ale curentului verist, „Cavalleria rusticana” justifică prezența sa în repertoriul teatrelor din întreaga lume. Inspirația cu care compozitorul a găsit textul literar, corespondentul muzical, plasticitatea imaginilor și caracterul pasionat al melodiei, tipic italiene, justifică gloria acestui titlu, cu care nu a rivalizat nicio altă creație a lui Pietro Mascagni.

„Pagliacci” este o operă în două acte compusă de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu. Opera este una din lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice de pretutindeni.

Cele două opere portretizează comunitatea muncitoarească, modestă din sudul Italiei într-o zi de sărbătoare romano-catolică, concentrându-se pe triunghiuri amoroase ce se dovedesc a se sfârși violent și mortal. Limbajul muzical franc, intens, rapid și economic al acestor povești tulburătoare așezate în lumea oamenilor ordinari au contribuit la nașterea stilului de operă verist. 

SPĂRGĂTORUL DE NUCI de Piotr Ilici Ceaikovski 

Joi, 9 aprilie, ora 18:30 în cadrul Seri de Operă Online 

https://youtu.be/NHA1AHv-RXQ


Ceaikovski a început lucrul asupra creației sale „Spărgătorul de nuci” în luna ianuarie a anului 1892, iar în martie lucrarea a fost terminată, dând dovadă de o ireală forță inspiraţională ce a creat o capodoperă, în care muzica și dansul se împletesc într-o perfecțiune desăvârșită.

Celebrul balet „Spărgătorul de nuci” a cucerit publicul spectator de toate vârstele chiar de la premiera mondială de pe scena Teatrului Imperial Mariinski, Sankt Petersburg, ce a avut loc pe 6 decembrie 1892. Piotr Ilici Ceaikovski a devenit astfel compozitorul care a bucurat inimile copiilor de pretutindeni în prag de sărbătoare, oferindu-le cel mai frumos cadou: o poveste de basm cu o tradiție lirică ce continuă să anunțe și astăzi sărbătorile de iarnă, cu exaltare și pe partituri fermecătoare.

Datorită succesului de care s-a bucurat, celebrul balet a fost transpus de-a lungul anilor cu succes  în filme artistice, desene animate sau balet pe gheață, partitura compozitorului rus având la bază basmul omonim semnat de Alexandre Dumas. Povestea de iarnă ne aduce în atmosfera de basm în care dansul, emoția și simfonia se întregesc într-un vals de vis.

Opera Națională București va transmite săptămânal online două dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituției. Înregistrările vor fi redate în fiecare zi de luni și joi, începând cu ora 18:30 pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și în link-ul www.operanb.ro/operaonline,  accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

29
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 24 mai 1974 murea colosul jazzului, Duke Ellington, unul dintre cei mai activi și influenți muzicieni ai secolului XX. A scris peste 3.000 de cântece, multe dintre ele fiind hit-uri și astăzi, și timp de aproape 50 de ani a colindat lumea ca pianist și șef de orchestră de jazz. A fost de 12 ori câștigător de Premii Grammy (dintre care trei postum).

24
/05
/20

Program de excepție în cea de-a treia lună de #EnescuOnline, începând de sâmbătă 23 mai 2020: iubitorii muzicii vor putea să revadă pe www.festivalenescu.ro patru dintre spectacolele de operă din ediția 2019 care au dus la nominalizarea Festivalului Enescu de către 2020 International Opera Awards în top 5 evenimente de gen care promovează muzica de operă la nivel mondial.

22
/05
/20

Ținând cont de situația actuală a artiștilor, care din cauza crizei Coronavirus nu au mai putut performa, iar multe apariții concertistice le-au fost anulate pe plan internațional, la inițiativa violonistului vienez Daniel AUNER a fost creată platforma konzertsaal.at pentru a le oferi artiștilor posibilitatea atât de a susține concerte în această perioadă, cât și pentru a rămâne în contact cu publicul larg prin intermediul transmisiilor on-line.

20
/05
/20

Concertul pe care artista LP ar fi trebuit să îl susțină vara aceasta este amânat din motive de siguranță pentru vara anului viitor. Mai exact, întâlnirea cu publicul din România va avea loc pe data de 11 iulie 2021 la Arenele Romane . Spectacolul de anul acesta a fost amânat ca urmare a Ordonanței Militare numărul 1 din data de 18 martie 2020.

19
/05
/20

Joi, 21 mai 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, îl are invitat pe solistul Liviu Prunaru, concertmaistru al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam. În program, Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 53 de Antonin Dvořák și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68 de Johannes Brahms.

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

07
/05
/20

„Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, apreciată realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc în cea mai strictă actualitate și într-un foarte inspirat contrapunct la izolarea impusă de pandemia Coronavirus, proiectul de succes Opera FANtastica.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.