Opera Națională Iași, marele câștigător la Gala Premiilor Operelor Naţionale
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-iasi-marele-castigator-la-gala-premiilor-operelor-nationale/

”Carmen”, de Georges Bizet, în regia lui Karel Drgáč, de la Opera Naţională Română Iaşi, a fost desemnat, duminică seară, cel mai bun spectacol de operă la Gala Premiilor Operelor Naţionale. La râmdul său, Soprana Nelly Miricioiu a primit Marele Premiu al Galei Operelor Naţionale, al cărei invitat special a fost tenorul Roberto Alagna.

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2016

La prima ediţie a galei, Marele Premiu a fost primit de Ioan Holender, iar în anii următori, regizorului Andrei Şerban, respectiv sopranei Elena Moşuc.

Am iubit şi preţuit tradiţia românească şi dacă am putut să contribui la această bogăţie viaţa mea şi-a găsit cursul. Am avut noroc cu profesorii mei de la Iaşi. Mereu am spus că pentru mine a fost o stea care a strălucit, pentru că am avut noroc să termin studiile în Iaşi. Sufletul meu molovean nu îşi va găsi niciodată altă definiţie- Nelly Miricioiu

Gala Premiilor Operelor Naţionale, ajunsă la ediţia a patra – prima care a avut loc în Bucureşti – a premiat spectacole, regizori, coregrafi şi artişti pentru stagiunea 2015 – 2016.

Au fost acordate 15 premii în competiţie şi 12 premii de excelenţă şi pentru întreaga activitate, iar momentele artistice ale serii au fost susţinute de Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti, de tenorul Roberto Alagna, soprana Nelly Miricioiu şi balerina Esther Jurado, cu participarea Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti şi a Corului ONB. Dirijor a fost Marcello Mottadelli, coordonator artistic muzical al ONB.

Roberto Alagna a interpretat ”E lucevan le stelle”, din ”Tosca” de Giacomo Puccini, şi ”Core ‘ngrato”, de Salvatore Cardillo, iar împreună cu soprana Miricioiu, ”Libiamo ne’ lieti calici”, din ”La Traviata”, de Giuseppe Verdi.

Soprana Eugenia Moldoveanu a primit Premiul de Excelenţă, iar compozitorul şi dirijorul Cornel Trăilescu, Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate. Premiul Special al juriului a fost acordat maestrului de cor Stelian Olariu.

Carlos Vilán a fost recompensat cu Premiul Special al juriului pentru cea mai bună coregrafie-divertisment pentru ”Carmen”, de Georges Bizet, pusă în scenă la Opera Naţională Română Iaşi.

Membrii juriului galei au fost: Anca Florea, muzicolog, Viviana Săndulescu, critic de balet, Luminiţa Arvunescu, muzicolog, Viorica Petrovici, scenograf, Costin Popa, critic muzical, şi Horia Andreescu, prim dirijor al Filarmonicii ”George Enescu”.

La categoria cel mai bun spectacol de operă au fost nominalizate ”Oedipe” (ONB), de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco, ”Carmen” (ONR Iaşi), de Georges Bizet, în regia lui Karel Drgáč, şi ”Samson şi Dalila” (Opera Maghiară din Cluj-Napoca), de Camille Saint – Saëns, regizat de Korcsmáros György.

Karel Drgáč, Máté Szabó şi Nadine Duffaut au fost nominalizaţi pentru titlul cel mai bun regizor. Trofeul a revenit lui Drgáč, pentru ”Carmen”, de Georges Bizet, de la Opera Naţională Română Iaşi.

Moment din baletul „Enesciana”, surprins la repetiții de fotograful Adrian Mergiani

Moment din baletul „Enesciana”, surprins la repetiții de fotograful Adrian Mergiani

Premiul pentru cel mai bun spectacol din creaţia românească a revenit producţiei ”Enesciana” (Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” Constanţa), regia şi coregrafia Horaţiu Cherecheş. La aceeaşi categoria a fost nominalizat şi spectacolul ”Fata babei şi fata moşului” (Opera Naţională Română Cluj-Napoca), de Florin Comişel, în regia lui Iulian Ioan Sandu.

Traian Ichim (Opera Naţională Română Iaşi), József Horváth (Opera Naţională Română Cluj-Napoca) şi Dumitru Cârciumaru (Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Maria Bieşu” Chişinău) au fost nominalizaţi la categoria cel mai bun dirijor. Câştigătorul a fost desemnat József Horváth, care a primit premiul de la regizorul Andrei Şerban.

Florin Estefan (Opera Naţională Română Cluj-Napoca) a primit premiul pentru cel mai bun solist liri, pentru rolul Oneghin din spectacolul ”Evgheni Oneghin”, de Piotr Ilici Ceaikovski, iar Maria Jinga (Opera Naţională Bucureşti) a fost desemnată cea mai bună solistă lirică, pentru rolul Dorabella din opera ”Cosi fan tutte”, de Wolfgang Amadeus Mozart.

Cel mai bun spectacol pentru copii a fost desemnat ”Prinţul Árgyélus” (Opera Maghiară Cluj-Napoca), de Péter Tóth, în regia lui István Albu.

Balerinii Bianca Fota şi Robert Enache, parteneri în ”In The Middle, Somewhat Elevated” (Opera Naţională Bucureşti), în coregrafia lui William Forsythe, au fost recompensaţi cu premii pentru cea mai bună solistă, respectiv cel mai bun solist.

La categoria debut liric feminin, Lucia Mihalache a fost desemnată câştigătoare, pentru rolul ”Carmen”, de Georges Bizet, în regia lui Karel Drgáč, de la Opera Naţională Română Iaşi.

Debutul masculin cel mai reuşit al anului a fost ales de juriu ca aparţinând lui Horia Sandu, pentru rolul ”Rocco”, din spectacolul ”Fidelio”, de Ludwig van Beethoven, de la Opera Naţională Bucureşti.

Cel mai bun coregraf a fost desemnat Horaţiu Cherecheş de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” Constanţa, pentru spectacolele ”Crăiasa zăpezii” şi ”Enesciana”.

Cel mai bun spectacol de balet a fost desemnat ”Crăiasa zăpezii” (Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” Constanţa), de Jean Sibelius şi Edvard Grieg.

Gala s-a încheiat cu artiştii ONB şi cei invitaţi interpretând ”O, ce veste minunată”.

Foto: Gala Premiilor Operelor Naţionale – Adrian Megiani, operanb.ro

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.