Opera Naţională Română Iaşi va găzdui Gala Premiilor Operelor Naţionale
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-romana-iasi-va-gazdui-gala-premiilor-operelor-nationale/

Pentru prima dată în România, capitala Moldovei găzduieşte sâmbătă, 8 iunie, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, Gala Premiilor Operelor Naţionale.

Un articol de Andrada Văsii|3 iunie 2013

Opera Națională Română Iași anunță un eveniment de amploare al scenelor lirice româneşti – Gala Premiilor Operelor Naționale.

Pentru prima dată în România, capitala Moldovei găzduiește sâmbătă, 8 iunie, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, Gala Premiilor Operelor Naționale.

14 distincții într-o singură seară

În cadrul manifestării vor fi acordate premii la 14 categorii de nominalizări precum: „cel mai bun spectacol“, „cel mai bun regizor“, „cel mai bun dirijor“, „cel mai bun solist“, „cea mai bună solistă“, „cel mai bun solist de balet“, „cea mai bună solistă de balet“, „cel mai bun spectacol din creația românească“, „premiul pentru concepția decorului“, „premiul pentru concepția costumelor“, „premiul pentru debut“, „cel mai bun spectacol pentru copii“, „cel mai bun coregraf“, „cel mai bun musical“.

Pe lângă aceste distincții, se vor acorda unor mari artiști premii de excelență și pentru întreaga activitate, dar și premii speciale ale juriului. Acestea vor fi înmânate de personalități marcante ale culturii românești din țară și străinătate.

Info:

Evenimentul va fi preluat și transmis în direct de TVR 1, TVR HD și Radio România Cultural.

Foto credit: Opera Națională Română Iași, spectacolul „Văduva veselă“

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.

15
/12
/21

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19.00, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO vă invită la un concert de Crăciun, derulat la SALA RADIO sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH.

10
/12
/21

Festivalul SoNoRo a aniversat retroactiv 15 ani de existență, împliniți anul trecut, în 2020. Din cauza restricțiilor cunoscute, concertul programat la Carnegie Hall a fost reprogramat anul acesta, la începutul lunii decembrie, susținut și în contextul Zilei Naționale a României.