Opera „Oedipe” de George Enescu revine pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-oedipe-de-george-enescu-revine-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Duminică, 7 februarie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti are loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Oedipe” de George Enescu, în care rolul titular va fi interpretat, pentru întâia dată în această montare, de către baritonul Andrew Schroeder. 

Un articol de Liliana Matei|2 februarie 2016

Spectacolul „Oedipe”, pus în scenă de artista de origine argentiniană Valentina Carrasco, este cea mai recentă producție de operă a instituției, a cărei premieră a făcut parte din programul conferinței de toamnă a rețelei internaționale „Opera Europa” ce a avut loc la București în perioada 18-21 noiembrie 2015 și a adus în România reprezentanții celor mai importante instituții de gen din 36 de țări.

Valentina Carrasco a colaborat cu renumitul grup spaniol La Fura dels Baus încă din anul 2000, având o activitate impresionantă desfășurată în importante teatre lirice din lume: Teatro Real din Madrid, Opera din Paris, Maggio Musicale din Florența, Palau de les Arts „Reina Sofía” din Valencia, English National Opera din Londra, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, Teatro alla Scala din Milano, Opera din Roma, Opera din Lyon, Teatrul Bolshoi din Moscova, Teatro Colón din Buenos Aires etc. În această stagiune, o altă montare a operei „Oedipe”, regizată în anul 2011 de către Valentina Carrasco împreună cu renumitul artist Àlex Ollé (La Fura dels Baus) pentru Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, va avea premiera și pe scena Royal Opera House Covent Garden din Londra.

„Îmi place această idee – a lui Nietzsche – cum că zeii sunt precum copiii care se joacă amuzați cu vieţile noastre. Se implică pe ei înşişi în acest joc, precum copiii când sunt concentraţi asupra jocului și se pot răzgândi foarte repede, fără nicio explicaţie. De aceea vieţile noastre pot părea atât de haotice sau lipsite de sens câteodată: ele sunt rezultatul unui joc de copii, iraţional şi proaspăt. Cred că Oedipe – ca noi toţi – este o victimă a acestui joc. Cumva, cred că este o uşurare faptul că destinul nostru este în mâinile copiilor. Fără gravitate, fără frică. Doar joc”, declara Valentina Carrasco referitor la producția de la București.

Având un repertoriu extrem de variat, baritonul Andrew Schroeder are o importantă carieră internaţională, fiind, de-a lungul timpului, oaspete în numeroase teatre lirice și festivaluri: Opera din Lyon, Edinburgh International Festival, Opera din Stuttgart, Opéra National du Rhin din Strasbourg, Opéra de Rennes, Festivalul din Aix-en-Provence, Theater an der Wien etc.

A mai interpretat cu succes rolul titular din opera „Oedipe” de George Enescu la Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles şi la Teatro Colón din Buenos Aires. În repertoriul său se mai află roluri principale din creaţiile compozitorilor Hector Berlioz, Ludwig van Beethoven, Georges Bizet, Benjamin Britten, Gaetano Donizetti, Charles Gounod, Christoph Willibald Gluck, Jules Massenet, Giacomo Meyerbeer, Serghei Prokofiev, Richard Strauss, Giuseppe Verdi.

Despre opera „Oedipe”, principala creație națională de gen și totodată singura care se regăsește în repertoriul mai multor teatre de prestigiu din lume, compozitorul George Enescu mărturisea: „Nu mi se cuvine mie să declar dacă «Oedipe» este sau nu cea mai desăvârşită dintre lucrările mele. Tot ce pot spune este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă şi ani de nelinişte. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu. Nimeni nu m-ar crede dacă aş spune în ce stare de exaltare eram gândindu-mă la Oedipe şi compunând, notă cu notă, această operă imensă.”

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.