La început, l-am văzut, cu adevărat, pe Florin Piersic Jr. pe scenă. Mi-a fost atunci greu să îl compar cu ceva cunoscut. Juca atât de firesc, felul în care dădea din mână, felul în care se mişca, într-o dezordine perfect controlată, totul îmi arăta că l-am întâlnit pe acela pe care îl căutam. Actorul.
Un articol de Andrei Crăciun|7 mai 2014
L-am văzut în „Tom şi Jerry”, la Teatrul Metropolis, dând foarte, foarte leneş ocol cadavrelor pe care le lăsa în urmă. Am gândit că acesta, teatrul, trebuie să fie cel mai important lucru din viaţa sa – în afara iubirii. Desigur, greşeam.
Am îndrăznit să îi cer o întâlnire. Voiam să facem un interviu, urma să vând acel interviu unei reviste sau poate către două reviste și astfel să mai trăiesc trei zile, dar și mai mult voiam să îl cunosc. Miracolul unui reportofon așezat între un ziarist oarecare, eu fiind de fiecare dată ziaristul oarecare, și un om important, înzestrat, s-a petrecut din nou.
Florin Piersic Jr. mi-a vorbit ca unui egal, calm, îndelungat, și-a întors frazele pe toate părțile, în căutarea unei frumuseți stilistice care să nu denatureze adevărul. Eram doi oameni undeva în Teatrul Mic și de departe cineva ar fi putut crede că asistă nu la un interviu, ci la o spovedanie.
De obicei, oamenii vor să arate că au înțeles îngrozitor de mult din viață, se împăunează, aruncă peste realizările lor pulberea fină a orgoliului. Nu și Florin Piersic Jr.. Arareori am întâlnit oameni care să nu aibă pasiunea mândriei. Dar toți ceilalți pe care i-am întâlnit erau valoroși. Am învățat astfel că există ceva care unește, fără ocolișuri, ca o linie dreaptă, modestia și valoarea.
Am plecat de acolo fără să îmi dau seama că există ceva la care Florin Piersic Jr. se pricepe mai bine decât la teatru. Persistam, deci, în eroare. Apoi, s-a întâmplat să-l citesc spunând că ar vrea să rămână pe mai departe, pentru mai târziu, drept acela care a scris “operele cumplite” (Editura Humanitas). Așadar, nu piesele, nu filmele, nu. Cartea aceasta.
Am citit atunci, în regim de urgență, fără să-mi doresc pauze, “opere cumplite volumul unu”. Nu m-a deranjat, cum aud că li s-ar fi întâmplat altora, că la Piersic Jr. nu există cuvinte care se scriu cu litere mari, nu m-a oripilat punctuația relativă, nici libertatea unei sintaxe de uz personal. Nu.
Ca şi cum te-ar ucide
Florin Piersic Jr. scrie bine (iar acesta e singurul criteriu de care voi ține vreodată cont), scrie ca și cum ar te-ar ucide, după ce ți-a spus un secret, după ce ați trăit o intimitate, oricare. Florin Piersic Jr. mi-a amintit uneori de Irvine Welsh, alteori de un Dino Buzzati mai puțin alegoric, dar la fel de fermecător.
Proza sa scurtă e materia din care s-a născut “Freak Show”. Sunt în “opere cumplite volumul unu” (e poate momentul să aflați că pur și simplu așa se numește cartea și că nu urmează volumul doi) câteva bijuterii care rezistă și între coperți și pe scenă: “stewardesa” sau “mântuitorul” sau “marmură”.
Unele dintre aceste texte au fost risipite prin reviste strălucitoare. Doar cel care n-are limite în ignoranță își închipuie că în revistele strălucitoare nu te poți întâlni, chiar dacă rar, cu obsedanta frumusețe textuală.
Sunt, firește, în carte, și propoziții care suferă. Florin Piersic Jr. are și fragmente din care parcă a fost evacuat sufletul. Sunt texte care, neavând suflet, nu pot spera la o viață veșnică. Dar acestea sunt puține și tocmai aceste imperfecțiuni fac din el un scriitor care nu se ferește să-și arate căutările. Este și aici tot o formă de generozitate.
Cât l-am cunoscut, Florin Piersic Jr. mi s-a părut, și în viață, un om foarte generos, foarte îngăduitor cu ceilalți, un blând uriaș. Firește, ați putea crede că e ușor să fii generos când ai atâtea haruri. Eu cred că dimpotrivă. Florin Piersic Jr. e special pentru că nu e așa cum sunt, îndeobște, cei cu talanții săi.
Dragostea, la sfârșit
Cele mai bune texte din această carte sunt, din câte îmi pot da seama, primul și ultimul. Nu știu dacă e aici o coincidență sau dimpotrivă un calcul. Dacă în primul se moare, în ultimul se dă viață, chiar dacă – cum o admite nu fără regrete – și dragostea, sau mai ales ea, cunoaște un sfârșit.
Florin Piersic Jr. este un maestru al apocalipselor minimaliste. Nu de puține ori totul se duce dracului într-o suportabilă nebunie, ca în “alergătorul” sau “tu citești în continuare”. Florin Piersic Jr. este categoric influențat de o întreagă generație de dramaturgi nord-americani pe care eu nici măcar nu îi cunosc, dar îi simt.
Scrie cinematografic, în imagini. Îi vezi personajele, le vezi iubindu-se, urându-se, făcând lucruri oarecare, de pildă omlete, dimineața.
El este, în același timp, un hibrid greu de acceptat, pe jumătate proustian (din Proust a reușit să elimine tot timpul pierdut), pe jumătate dramaturg postmodern (de unde își ia temele, dar nu superficialitatea).
Și mai e un text care m-a tulburat în această carte, care m-a dus acolo unde de mult n-am mai ajuns. Nu îi voi spune numele. În definitiv, va trebui să o citiți. Când îl veți întâlni, veți ști.
Foto: Ancuţa Iordăchescu
