VIDEO Operele de artă au înlocuit panourile publicitare, în cea mai mare expoziţie din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/operele-de-arta-au-inlocuit-panourile-publicitare-in-cea-mai-mare-expozitie-din-lume/

Un număr de 57 de opere de artă au fost reproduse pe 22.000 de panouri publicitare în Marea Britanie, în cea mai mare expoziţie de artă din lume, în care un autoportret de Lucian Freud este expus pe un refugiu dintr-o staţie de autobuz.

Un articol de Andrada Văsii|13 august 2013

Un număr de 57 de opere de artă au fost reproduse pe 22.000 de panouri publicitare în Marea Britanie, în cea mai mare expoziţie de artă din lume, în care un autoportret de Lucian Freud este expus pe un refugiu dintr-o staţie de autobuz, iar un peisaj de John Constable decorează un centru comercial.

Pentru această expoziţie unică în felul ei, publicul a jucat rolul de conservator: el a ales, pe baza unei liste predefinite, cele 57 de opere ale unor artişti britanici care vor fi reproduse şi expuse pe străzile din Marea Britanie.

Rezultatul: „The Lady of Shalott”, o pictură romantică în ulei a pictorului prerafaelit John William Waterhouse, a ocupat primul loc în preferinţele publicului.

Pe locul al doilea s-a clasat „Ophelia”, de John Everett Millais, reprezentând moartea tragică a Ofeliei, personajul shakesperian din „Hamlet”, iar poziţia a treia a revenit tabloului „Head VI”, de Francis Bacon, un portret al papei Inocenţiu al IX-lea.

2.000 de autobuze și 1.000 de taxiuri

Printre ceilalţi artişti aleşi figurează inconturnabilii pictori clasici John Constable şi Thomas Gainsborough, dar şi artişti contemporani precum David Hockney, Tracey Emin şi Damien Hirst.

Reproducerile după cele 57 de capodopere sunt expuse pe faţade de cinematografe, centre comerciale, pe zidurile unor gări, parcări, baruri şi săli de sport, dar şi pe 2.000 de autobuze şi 1.000 de taxiuri, până pe 25 august, în întreaga ţară.

„Este vorba de a transforma spaţiile publicitare în opere de artă magnifice” pentru „a celebra arta britanică”, a explicat un reprezentant al Art Everywhere. „Este un proiect fantastic şi îmi realizez o fantasmă, văzându-mi creaţiile reproduse pe afişe în toată Marea Britanie”, a declarat singura artistă în viaţă din Top 10, Cornelia Parker, aleasă cu instalaţia ei „Cold Dark Matter: An Exploded View”, alcătuită din rămăşiţele unui copac de grădină distrus la cererea ei de armata britanică, notează Mediafax.

Acest veritabil muzeu în aer liber este finanţat de donatori privaţi şi de industria britanică din domeniul afişajului stradal. Expoziţia are loc în perioada 12-25 august.

Foto credit: Art Everywhere

 

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.