Oprah Winfrey va primi Cecil B. DeMille Award la gala Globurilor de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/oprah-winfrey-va-primi-cecil-b-demille-award-la-gala-globurilor-de-aur/

Realizatoarea şi prezentatoarea de televiziune Oprah Winfrey va fi recompensată cu Cecil B. DeMille Award la cea de-a 75-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur. În fiecare an, laureatul acestei distincţii prestigioase este ales de comitetul director al Asociaţiei presei străine de la Hollywood. Personalităţile premiate trebuie să fi avut „un impact incredibil asupra industriei de divertisment”.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2017

Morgan Freeman, care a primit Cecil B. DeMille Award în 2012, a anunţat numele laureatului acestui premiu din 2018 – Oprah Winfrey, în cadrul unei emisiuni speciale produse de HFPA.

Oprah Winfrey, preşedinte şi CEO al propriei reţele de televiziune – OWN (Oprah Winfrey Network) -, este în prezent producător executiv al mai multor seriale TV, precum „Greenleaf”, „Queen Sugar” şi „Oprah’s Master Class”.

În 2017, ea a produs şi a jucat în filmul „The Immortal Life of Henrietta Lacks”, produs de HBO şi nominalizat la premiile Emmy, iar în 2018 va juca în „Wrinkle in Time”, un lungmetraj regizat de Ava DuVernay. Ea este şi fondatoare a revistei O, The Oprah Magazine şi conduce compania de producţie cinematografică Harpo Films.

Cunoscută pentru emisiunea sa de tip talk-show „The Oprah Winfrey Show”, renumita realizatoare TV este şi fondatoarea Oprah Winfrey Leadership Academy for Girls din Africa de Sud, o şcoală înfiinţată în urmă cu 10 ani şi care oferă programe educaţionale pentru tinere provenind din medii defavorizate.

Oprah Winfrey a primit o nominalizare la Globurile de Aur pentru rolul interpretat în filmul „The Color Purple” din 1986.

Cea de-a 75-a ediţie a galei Golden Globes Awards va fi prezentată de Seth Meyers şi va avea loc pe 7 ianuarie la Los Angeles.

Foto: Oprah Winfrey – facebook

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.