Opriţi proiecţiile proaste!
https://www.ziarulmetropolis.ro/opriti-proiectiile-proaste/

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

Un articol de Ionuţ Mareş|21 septembrie 2014

Ce e în neregulă cu a putea vedea cât mai multe filme, majoritatea de autor, când aproape nu mai există cinematografe de stat, distribuţia e deficitară, iar mall-urile sunt pline de blockbuster-uri? Ce e nepotrivit în a iniţia festivaluri în cât mai multe oraşe, fie ele centre universitare sau nu?

Aparent, nimic nu e deplasat. Există totuşi o problemă. Esenţială.

Condiţiile în care sunt proiectate multe din aceste filme sunt inadecvate unei bune vizionări, care presupune un sunet corespunzător şi o imagine fără pată. Absenţa acestor aspecte elementare înseamnă lipsă de respect pentru cineaşti şi public. Nu e de mirare atunci că mulţi cinefili preferă să vadă, piratate, filmele acasă, unde probabil au condiţii chiar mai bune decât într-un spaţiu improvizat.

Existenţa unui proiector (această nouă înşelătoare soluţie) şi a unor boxe nu este suficientă pentru a arăta un film, al cărui loc ar trebui să fie (aproape) exclusiv în sala de cinema bine pregătită.

Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Excepţiile sunt puţine – în principal marile festivaluri, unde şi banii sunt mai mulţi, şi profesionalismul, experienţa şi anvergura organizatorilor îşi spun cuvântul: TIFF, Les Films de Cannes à Bucarest sau Bucharest International Film Festival. Nici ele nu sunt lipsite de incidente tehnice, însă de regulă proiecţiile sunt aşa cum trebuie să fie – nu de pe copii proaste sau în locuri improprii.

În rest, oroare! Acum un an, Uniunea Cineaştilor condusă de Laurenţiu Damian a organizat o serie de evenimente festive dedicate împlinirii a 50 de ani de la înfiinţare. Între ele, o retrospectivă de filme româneşti în de altfel extrem de bine echipata sală Studio din Piaţa Romană, cinematograful unde s-au mutat aproape toate festivalurile din Bucureşti.

Filmul lui Puiu, măcelărit

Am vrut să revăd „Moartea domnului Lăzărescu” şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Greşeală. Filmul lui Cristi Puiu a fost măcelărit, pardon, proiectat de pe un format suspect. Rezultatul – cadru mic, imagine întunecată, sunet infect. Lungmetrajul lui Cristian Mungiu a fost adus pe o copie format 35 mm ce amintea mai mult de un film din anii `80 – imagine dezolantă, sunet la fel. Dezinteres pentru cinema în chiar „casa cineaştilor”.

Recent, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului Român a fost proiectat un documentar din 2001 al lui Alexandru Solomon – „Omul cu o mie de ochi”. Din nou, întunecime, din cauza copiei aduse şi a proiectorului folosit, mai adecvat probabil pentru sufragerie. Iniţiativă lăudabilă pusă în practică acum câţiva ani din bani europeni, Noul Cinema al Regizorului Român (NCRR) rămâne totuşi insuficient pregătit pentru filme, dovadă şi scaunele incomode, utile în şedinţele de partid de puiualtădată.

Acum doi-trei ani, am întrebat timid la splendida Cinematek din Bruxelles dacă au şi proiecţii digitale. Tipul de la bilete nu şi-a putut ascunde stupefacţia – totul se proiectează de pe peliculă, în copii impecabile.

La Cinemateca Eforie din Bucureşti devine tot mai dificil de văzut filme în condiţii optime. Proiecţiile de pe peliculă sunt înlocuite tot mai mult cu cele de pe DVD. Pentru nostalgicii care mai vor să vadă filme pe peliculă, aceasta ar putea fi o veste nefericită. Nu e cazul. Copiile din arhivă sunt fie de foarte proastă calitate, fie măcelărite de cenzură (o situaţie recentă, filmul „Inocentul” al lui Visconti, unde patru-cinci scene esenţiale fuseseră scoase de cenzorii comunişti, nici măcar mascat).

Nici înlocuirea peliculei cu DVD-ul nu este o soluţie strălucită, pentru că filmele sunt oferite tot de pe un proiector, ceea ce se traduce într-o imagine ştearsă, întunecată. Iar sala este folosită şi pentru multe alte festivaluri sau zile ale filmului, când situaţia se repetă.

Din fericire, cea de-a doua sală a Cinematecii Române, Union, unde sunt programate cu preponderenţă filme noi, dar şi evenimente răzleţe, are de ceva timp un sistem DCP, cel care permite proiecţii digitale de ultimă generaţie. Tot un caz fericit în Bucureşti este cocheta sală Elvire Popesco a Institutului Francez, modernizată cu ajutorul companiilor franceze din România.

Sistemul DCP lipseşte din păcate inclusiv din unele cinematografe şi mai ales din spaţiile „alternative” unde ajung să fie organizate festivaluri sau alte evenimente de gen.

Lista locurilor unde se proiectează necorespunzător filme poate continua cu sala ICR-ului, curtea Muzeului Ţăranului Român, parcuri sau baruri. Nici sala UNATC-ului nu stă foarte bine.

Există totuşi situaţii când alegerea unor altfel de spaţii de proiecţie se impune. Mai exact, în oraşele fără săli de cinema sau cu cinematografe nefuncţionale, unde iniţiatorii de festivaluri nu au de ales.

Proiecţii anulate „din motive tehnice”

Nici tehnologia multiplexurilor nu este perfectă. Reţeaua Movieplex obişnuieşte să anuleze proiecţii cu doar câteva minute înainte de începerea lor, „din motive tehnice”. Însă condiţiile pe care le oferă aceste săli, unui public majoritar tânăr şi în căutare de atracţii tehnologice, ar trebui să dea de gândit organizatorilor de festivaluri sau de gale improvizate. Asta dacă vor să atragă spectatori.

Este vorba de instituţii şi asociaţii care, pe baza unor proiecte şi în urma obţinerii de fonduri, derulează festivaluri. Fără a ţine cont de multe ori şi de necesităţile tehnice corespunzătoare.

Prost sau bun, comercial sau de autor, filmul nu se poate vedea oricum. Nici măcar atunci când este oferit gratis. Măcelărirea lui prin proiecţii proaste erodează atractivitatea a ceea ce înseamnă cu adevărat a vedea un film într-o sală de cinema. Dacă blockbuster-urile au parte de ce e mai bun, de ce trebuie ca filmele de autor, cele care pun accent cel mai mult pe imagine şi detalii, să aibă de suferit?

Foto:

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.