Numeralul de identificare ne dă, de multe ori, bătăi de cap. Lucrurile sunt mai complicate deoarece, în timp, folosirea lui în limbajul vorbit a suferit câteva modificări care au fost, până la urmă, acceptate ca norme gramaticale.
Un articol de Cristina Drăgulin|29 octombrie 2014
Trebuie să menționez, încă de la început, faptul că numeralul de identificare nu este adjectiv, de aceea nu se acordă după gen și număr cu substantivul pe care-l însoțește. Numeralul de identificare are funcția de a individualiza substantivul. Astfel, corect este „ora doi” și „ora douăzeci și doi”. Se poate folosi și forma de feminin „ora două” și „ora douăzeci și două” (excepție conform DOOM-2), uzul fiind atât de des încât a devenit o normă acceptată. Însă, nu spunem, de pildă, „ora douăzeci și una”, nu-i așa?
Reluând, numeralul de identificare este folosit pentru identificarea obiectelor pe baze numerice, astfel: camera doi, etajul douăzeci și doi, nota doi etc.
O precizare importantă! Așa cum nu spunem camerele doi sau etajele douăzeci și doi, nu e corect să zicem nici orele douăzeci și doi.
DOOM-2 menționează încă două excepții în cazul numeralului de identificare.
Numeralul cardinal 12 și cel ordinal corespunzător trebuie folosite la forma de feminin atunci când se referă la substantive feminine: „ora douăsprezece”, „douăsprezece mii de lei”, „clasa a douăsprezecea”.
Se acceptă și formele de masculin în indicarea datei, pe lângă forma feminină (utilizată până acum): „doi aprilie”, „doisprezece octombrie”, „douăzeci și doi mai”.
foto: Ikea
