Orașele lui Kadare
https://www.ziarulmetropolis.ro/orasele-lui-kadare/

Cafenelele din Paris, Tirana şi Moscova, ca nişte simboluri ale oraşelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineţi la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză şi note de Marius Dobrescu).

Un articol de Alina Vîlcan|1 august 2021

Paris: Café Rostand

Ca orice cafenea care se respectă, Rostand  avea și ea propriile reguli. În primul rând, programul. Era deschisă tot anul. Fiind douăzeci de ani clientul ei, n-am știut niciodată ora de deschidere, pentru că nu mi s-a întâmplat vreodată să vin și s-o găsesc închisă. Și nici să văd când se închide.

Invers decât celelalte surate, Rostand nu se încurca în reguli și interdicții. Așa, de exemplu, pe când la Flore erau interzise telefoanele mobile, ca fel ca la teatru, la Rostand nu numai că nu erau interzise, dar, spre mirarea generală, aici clienții puteau veni chiar și cu câinii de companie. (Observația că acest amănunt are legătură cu celebrul război de altădată, când câinii i-ar fi putut teroriza pe intelectuali, nu era de lepădat.)

Cât privește celelalte animale, cronica nu era foarte clară. Erau amintite, dar foarte vag, două coșuri împletite ca niște colivii, care, cu toată încăpățânarea posesoarelor, nu fuseseră acceptate în local, prima pentru că avea înăuntru un papagal, bănuit că i-ar fi putut trece prin cap să măscărească vocile clienților, iar cealaltă pentru că ar fi putut avea înăuntru un șarpe.

Precum mai toate cafenelele, Rostand trebuie că avea și zonele ei misterioase,, imposibil de explicat, create între ea și clienții ei. Erau atât de mulți oameni, cu atâtea și atâtea mentalități, încât asta nu avea cum să nu lase urme într-un spațiu atât de limitat. Era imposibil de aflat ceea ce lua cafeneaua de la ei și, încă și mai greu, ce luau ei de la ea.

Ismail Kadare, la Café Rostand

Dincolo de asta începea o zonă și mai enigmatică, asemănătoare cu misterul limbilor, cărora nu le-ai putea înțelege modificările din timpul lăuziei sau după ce au zămislit briliantele poetice. Devin mai frumoase, sunt extenuate, plâng și suspină?

Reveneau din ce în ce mai rar vehicle visuri, și cu atât mai rar cele de la început (…) Într-un rând, mi-a apărut Parisul însuși, dar îndepărat, parcă vinovat, cununat, cine știe cum, în secret cu Franța… (Dimineți la Café Rostand, 1999-2011)

Cafenelele din Tirana

Odată cu trecerea vremii băgasem de seamă că nu numai la Paris, unde era ceva obișnuit să scrii la cafenea, dar și la Tirana, unde mă întorceam frecvent, obiceiul prindea teren.

Și totuși, la Tirana, cu vreo rară excepție, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să-și deschidă caietele la cafenea. La prima vedere, motivul acestei rețineri părea să fie jena de bârfele celorlalți: o face ca să se dea mare, să pară francez sau, și mai rău, cum i se întâmplase prietenului meu, Dh. Xh., când doi clienți de la o masă de alături, urmărindu-l cu coada ochiului, șușoteau ori de câte ori ștergea câte un rând: îl vezi, ți-am spus eu, nu știe să scrie.

În realitate, motivul trebuie că era altul. După căderea comunismului, relațiile localnicilor cu cafenelele se schimbaseră complet. Nu doar că localurile se înmulțiseră, dar oamenii își rezolvau acolo o parte din treburi, se enervau, se certau, ba chiar se părea că cele mai celebre asasinate, acelea care apar în presă, tot acolo se întâmplau.

Click pe imagine pentru mai multe detalii despre volum

În aceste împrejurări, era clar că scrisul la cafenea devenise nu numai ceva obișnuit, ci un gest de-a dreptul banal.

Deși știam toate acestea, aveam senzația că mi-ar fi plăcut să cred că ceva mai profund, adică mai nobil, mă lega intim de această postură. (Coffeehouse Days, 2000-2012)

Moscova. Unde sunt cafenelele moscovite?

În prima scrisoare trimisă prietenului meu de la Tirana, după ce îi prezentam curiozitățile Moscovei (n.r.: unde Kadare studia, cu o bursă din partea Albaniei, literatura la Institutul Gorki, pe când avea 22 de ani), și în primul rând frumusețea fetelor, îi scriam că, dincolo de orice imaginație, la Moscova erau atât de puține cafenele, încât s-ar fi putut spune că nu există deloc. Un grec, coleg de curs, mi-a spus că a descoperit una în Arbat, iar o alta, „Cafeneaua artistică”, se afla pe strada Gorki, nu departe de noi, dar că, deși se numea așa, în loc de cafea servea ceai.

Cât despre scriitorii cu „d” (cum le spuneam între noi decadenților), aceștia erau și mai puțini decât cafenelele, câtă vreme eu nici nu-i văzusem, nici nu auzisem nimic despre ei.

Dar berării și scriitori veseli erau peste tot. Iar pe conducătorul seminarului de poezie chiar așa îl și chema: Smeljakov, adică „Rânjitul”. Adevărul e că fraza aceasta nu am scris-o, pentru că mi-am adus aminte că asta e prima scrisoare pe care o trimit de aici în Albania și încă nu-mi era clar cum ar fi trebuit să fie scrise textele acestea, ca să nu mai vorbesc și despre cele pe care le primeam de acolo. (Coffeehouse Days, 2000-2012)

Precum mai toate cafenelele, Rostand trebuie că avea și zonele ei misterioase,, imposibil de explicat, create între ea și clienții ei. Erau atât de mulți oameni, cu atâtea și atâtea mentalități, încât asta nu avea cum să nu lase urme într-un spațiu atât de limitat. Era imposibil de aflat ceea ce lua cafeneaua de la ei și, încă și mai greu, ce luau ei de la ea. (Ismail Kadare)

 

12
/03
/21

Raftul colecțiilor de istorie al Editurii Corint s-a îmbogățit recent cu trei volume valoroase: Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș, Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț și Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu de Pia Alimăneștianu. În pregătire, luna aceasta: Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar.

10
/03
/21

Miercuri, 10 martie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom (facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura), Bogdan Crețu și Ovidiu Șimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi și alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) și „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”(Cartier, 2021).

09
/03
/21

Voce unică a noii generații de scriitori germani, Daniela Krien a primit, în 2020, pentru opera sa în proză, Sächsischer Literaturpreis. Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Iubirea în caz de urgență”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Danielei Ștefănescu.

07
/03
/21

Marți, 9 martie, la ora 19.30, puteți asista la o întâlnire #Live #Online cu Andrei Cornea și Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția.O încercare de antropologie filozofică”, recent apărut la Humanitas.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.

25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.

24
/02
/21

„Apeirogon”, romanul irlandezului Colum McCann, este fără îndoială una dintre cele mai bune scrieri în limba engleză din 2020 și poate cea mai frumoasă carte despre Israel și Palestina din mileniul III.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.