“Oraşul minciunilor. Dragoste, sex şi moarte la Teheran”, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/orasul-minciunilor-dragoste-sex-si-moarte-la-teheran-la-polirom/

Adevăratul Teheran este ascuns vederii: aici prostituatele sunt frecventate de mullahi, există laboratoare clandestine de metamfetamină, fetele apelează la chirurgi pentru a-şi recăpăta virginitatea şi filme porno făcute de amatori sunt postate pe internet şi vândute în bazaruri.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2015

Jurnalista britanică Ramita Navai, câştigătoare a unui premiu Emmy, a părăsit oraşul natal la vârsta de şase ani pentru a trăi în Marea Britanie. Dar niciodată nu a uitat magia Teheranului. Revenită acolo în calitate de corespondent străin, a găsit o societate în plină schimbare şi a reuşit să surprindă viaţa privată, adeseori şocantă, a iranienilor.

De-a lungul bulevardului Vali Asr, care străbate Teheranul de la nord la sud, se desfăşoară poveştile a opt iranieni din diferite clase sociale. E o lume a gangsterilor, a mondenelor, a soţiilor supuse şi a voluntarilor din miliţia civilă – oameni obişnuiţi obligaţi să ducă o viaţă neobişnuită.

În poveştile sale, Ramita Navai ne oferă un tablou memorabil al Iranului modern şi ne arată ce înseamnă să trăieşti, să iubeşti şi să supravieţuieşti sub un regim opresiv.

Oraşul minciunilor. Dragoste, sex şi moarte la Teheran a apărut în această săptămînă în colecţia „Hexagon” a Editurii Polirom, traducere de Ciprian
Şiulea, disponibil şi în ediţie digitală.

O vedere panoramică asupra societăţii din Teheran, de la vilele din nordul oraşului care imită arhitectura grecească şi în care locuiesc parveniţii la centrul plin de studenţi, comercianţi şi tinere «suficient de machiate ca să-l şocheze şi pe un travestit» şi la cocioabele şi sărăcia din sud. – The Wall Street Journal

Despre Ramita Navai

Jurnalistă britanică de origine iraniană specializată în probleme de afaceri externe, Ramita Navai a realizat 20 de documentare pentru Channel 4, seria „Unreported World”, în Sudanul de Sud, Afganistan, Egipt, Nigeria, El Salvador, Zimbabwe etc.

Reportajul făcut sub acoperire în Siria pentru emisiunea „Frontline” a fost recompensat cu un premiu Emmy. A lucrat ca jurnalistă pentru Organizaţia Naţiunilor Unite în Pakistan, Kurdistanul irakian şi Iran, iar între 2003 şi 2006 a fost corespondentă în Teheran pentru The Times. Oraşul minciunilor este prima sa carte.

Foto: Oraşul minciunilor. Dragoste, sex şi moarte la Teheran – polirom

14
/10
/16

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuție îndelung ocolită: are literatura granițe - de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au și de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar așa, ba chiar dimpotrivă.

14
/10
/16

De 43 de ani, Petru Popescu trăieşte şi scrie în Los Angeles. Este romancier, scenarist şi realizator de filme americane. A ales să emigreze în Statele Unite ale Americii în 1974 şi asta după o carieră de success în Romania, multe dintre romanele sale făcând vâlvă la acea vreme. „Prins”, „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, „Să creşti într-un an cât alţii într-o zi”, „Sfârşitul bahic”, romane apărute în Anglia şi Suedia, apoi „Copiii Domnului”, toate fiind publicate pâna la plecarea sa din România.

13
/10
/16

Editura Nemira publică în colecția Yorick volumul Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini, concepută și coordonată de David Esrig. Cartea apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

13
/10
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie pe pagina sa de Facebook că Bob Dylan nu ar fi avut nevoie de acest Nobel pentru Literatură, pentru că, deşi el însuşi l-a tradus în limba româna şi nu contestă faptul că este un poet şi un geniu muzical, crede că acest premiu major pentru literatură ar fi trebuit să fie acordat unui “scriitor adevărat”

11
/10
/16

Conceput sub forma unui triptic, impresionantul volum Ulysses, 732. Romanul romanului de Mircea Mihăieş, apărut la Editura Polirom în ediţie cartonată, e prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.

04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

Pagina 50 din 106« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »