Orchestra Naţională Radio deschide Piaţa Festivalului „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-nationala-radio-deschide-piata-festivalului-george-enescu/

Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2015

Joi, 10 septembrie, de la 19.30, sunteţi invitaţi la concertul cu arii celebre din opere susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană DAVID CRESCENZI şi cu participarea tenorului ŞTEFAN POP, care în 2009 şi-a facut debutul internaţional cu rolul Alfredo din La Traviata la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producţie a lui Franco Zeffirelli.

Printre compozitorii care se regăsesc pe afişul serii se numără Verdi, Puccini, Donizetti, Ceaikovski, cu fragmente cunoscute din opere ca „Rigoletto”, „La Bohème”, „Elixirul dragostei”, „Evgheni Oneghin” ş.a. Programul cuprinde şi pagini muzicale celebre, extrem de apreciate de publicul larg: „O Sole mio”, „Granada”, „Non ti scordar di me”, „Torna a Surriento”, „Funiculì-Funiculà”.

ŞTEFAN POP l-a întruchipat pe Alfredo din „La Traviata” pe mai multe scene internaţionale: Opera Naţională din Atena, Opera de Stat din Viena, Teatrul “Verdi” din Trieste, Opera de Stat din Hamburg, Opera din Frankfurt, Teatrul “Carlo Felice” din Genova, Teatrul “Massimo” din Palermo, Opera Naţională Bucureşti, Opera Israeliana din Tel Aviv.

Stefan PopA interpretat rolul principal din L’Elisir d’amore la Teatrul “Verdi” din Trieste în 2010 şi la Opera de Stat din Hamburg în 2011 şi pentru prima dată rolul Elvino din La Sonnambula la Opera de Stat din Viena, în acelaşi an. Şi-a făcut debutul la Opera din Zurich cu rolul Cassio din Otello de Giuseppe Verdi şi la Seul cu rolul ducelui de Mantua din Rigoletto.

Ştefan Pop a fost invitatul sopranei Angela Gheorghiu la concertele susţinute în Seul, Shanghai şi totodată în Oman şi Muscat. La Covent Garden şi Arena di Verona a avut prilejul de a cânta alături de Placido Domingo.

În februarie 2012, Ştefan Pop a cântat pentru prima dată pe scena Operei din Paris, fiind ducele de Mantua în Rigoletto. Decembrie 2013 i-a adus debutul în rolul principal din Faust de Charles Gounod, la Opera Naţională Bucureşti. Un spectacol de succes urmat de altele la Opera din Rijeka (Croaţia – 2014) şi la Opera din Hong Kong (mai 2014). În iunie 2014 a debutat în rolul lui Rodolfo în versiunea concertantă a operei La Bohème, pe scena Sălii Pleyel în Paris, iar în august 2014 şi-a făcut debutul la Festivalul de la Salzburg, în rolul tenorului italian din Der Rosenkavalier.

Dirijorul DAVID CRESCENZI fost numit, din septembrie 2014, director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo. Muzicianul este invitat permanent al Operei Naţionale Române Timişoara, iar cartea sa de vizită include o variată experienţă artistică la Teatrul „St. Carlo” din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul „Carlo Felice” din Genova şi alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria şi Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma ş.a.
În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergisch Symphoniker Orchestra din Köln, unde a dirijat „Aida”, „Otello” şi Recviemul de Verdi. Tot în anul 2012, a colaborat cu opera din Rio de Janeiro, unde a dirijat „Aida” şi a fost dirijorul festivalului de la Solothurn din Elveţia, unde a revenit şi în anul 2013.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, intrați pe site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

FOTO sus: Alexandru Dolea

26
/08
/15

Avishai Cohen Trio revine în România pentru două concerte extraordinare în această toamnă. Pe 10 şi 11 Octombrie, Jazz Night Out îl are ca invitat special pe cel care este supranumit ‘’contrabasistul secolului’’.

26
/08
/15

Cea dintâi premieră a stagiunii 2015-2016, opera "Münchhausen – Stăpânul minciunilor", compusă de Dan Dediu și regizată de Cristian Mihăilescu, marchează un moment unic atât în istoria Operei Comice pentru Copii, cât și în istoricul Festivalului Internațional "George Enescu": este pentru prima dată în cele 22 de ediții când un spectacol dedicat copiilor și tinerilor este inclus în repertoriul unei manifestări de o asemenea anvergură.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

25
/08
/15

În fiecare week-end, în perioada 30 august-20 septembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Regiunilor de pe Bulevardul Unirii- Bulevardul Artelor, publicul se va putea bucura gratuit de 10 dintre cele mai importante concerte susținute de mari orchestre din întreaga lume, reunite la a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

24
/08
/15

QuartFest este primul festival dedicat în totalitate cvartetelor de coarde din România şi unul dintre foarte puţinele festivaluri de acest gen din Europa Centrală şi de Est. Ediţia de anul trecut a QuartFest s-a bucurat, în cele trei seri de festival, de prezenţa a 9 cvartete româneşti apreciate la nivel naţional şi internaţional: Rua Quartet, Cantabile Quartet, Four Season Quartet, Grazioso Quartet, Napocensis Quartet, Nuages Quartet, Q Quartet, Unique Quartet, Accord Quartet.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

20
/08
/15

Cetatea Sibiului se pregăteşte pentru cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane”, eveniment organizat de cincisprezece ani în ultimul sfârşit de săptămână din luna august. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 28 – 30 august 2015, în Piaţa Mare din Sibiu.

20
/08
/15

Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirilor SpectActor, un proiect iniţiat în anul 2009 la Teatrul Naţional Marin Sorescu, va beneficia de prezenţa unui oaspete de prim rang al muzicii şi culturii europene, Ioan Holender.

20
/08
/15

Opera Națională București organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică.