Orchestra Naţională Radio este invitată să cânte Enescu la „Shanghai Spring International Festival 2013“
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-nationala-radio-este-invitata-sa-cante-enescu-la-shanghai-spring-international-festival-2013/

Concertul special oferit de ONR la Shanghai va avea loc vineri, 17 mai, într-una dintre cele mai reprezentative instituţii culturale din China şi din întreaga lume: Shanghai Oriental Art Center.

Un articol de Andrada Văsii|13 mai 2013

Concertul special oferit de Orchestra Națională Radio la Shanghai va avea loc vineri, 17 mai într-una dintre cele mai reprezentative instituţii culturale din China şi din întreaga lume:  Shanghai Oriental Art Center.

Într-una dintre cele mai mari metropole ale planetei – Shanghai (China) – univers fascinant în care se întâlnesc influenţe din toate culturile lumii, muzica lui Enescu va răsuna graţie Orchestrei Naționale Radio (ONR).

Evenimentul face parte din festivalul internaţional denumit „Shanghai Spring International Music Festival“. Sărbătoarea muzicală este organizată (într-o formă diferită) încă din 1960, constituind manifestarea de acest gen cu cea mai lungă tradiţie şi cu cea mai lungă durată per ediţie (21 de zile) dintre evenimentele lansate după înfiinţarea Republicii Populare Chineze.

52 de spectacole și concerte

Ediţia din acest an este una aniversară şi poartă numărul 30, datele între care se desfăşoară întregul festival fiind 28 aprilie – 18 mai 2013. Pe parcursul a 21 de zile, publicul iubitor de muzică şi de dans va avea ocazia să asiste la Shanghai, în diferite teatre ale metropolei, la 52 de spectacole şi concerte.

Ediţia din acest an va reuni ansambluri artistice importante din peste zece ţări ale lumii (printre care Franţa, Germania, Cehia, Anglia, România) care vor interpreta partituri ale ţării de provenienţă, dar şi lucrări vestite în spaţiul chinez.

85 de ani de la înființarea ONR

Participarea la această sărbătoare a muzicii face parte dintre evenimentele speciale dedicate împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Radio România şi de la naşterea Orchestrei Naţionale Radio. De asemenea, momentul reprezintă o frumoasă continuare după concertul susţinut de ONR cu trei ani în urmă – în  iulie 2010 – cu ocazia Expoziţiei Universale de la Shanghai, în cadrul Zilei României.

 Tiberiu Soare va dirija ,,Rapsodia Română nr. 1“ de Enescu

Întregul eveniment se va desfăşura sub bagheta unuia dintre cei mai importanţi muzicieni români ai momentului: Tiberiu Soare, dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România.

Va fi prezentat publicului un repertoriu care aduce în prim plan creaţiile enesciene: ,,Rapsodia Română nr. 1“ – o superbă esenţializare a motivelor muzicale specific româneşti – şi „Simfonia nr. 1“. Programul va fi completat de „Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră“ semnat de Brahms (interpretat – la premiera absolută din 1881 – de compozitorul însuşi), solistă fiind de această dată pianista Xie Jingxian, originară chiar din Shanghai.

Gabriel Croitoru va interpreta „Ciorcârlia“

Surpriza serii, care va încununa demonstraţia de virtuozitate a orchestrei, va fi  constituită de celebra lucrare „Ciocârlia“, una dintre cele mai populare piese româneşti în rândul publicului chinez, cu participarea violonistului Gabriel Croitoru și a vioarii Guarneri, pe care a cântat însuşi George Enescu.

Foto credit: Virgil Oprina

11
/09
/18

Câte doi tineri din Coreea de Sud, Germania, Italia, Japonia și China și câte unul din România, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Ucraina, Croația, Turcia și Republica Moldova s-au calificat în Etapa a II-a a Secțiunii de Vioară a Concursului Internațional „George Enescu” 2018, ale cărei rezultate au fost anunțate luni seară.

07
/09
/18

Turneul Vioara lui George Enescu revine în această toamnă pe scenele din România, în perioada 12 septembrie – 8 octombrie 2018. Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în anul Centenarului la Alba Iulia, Deva, Tecuci, Bistriţa, Timişoara, Slatina, Caracal și în mai multe recitaluri la București.

05
/09
/18

Începând de astăzi, aplicația pentru mobil JuratEnescu este la îndemâna celor care doresc să își testeze abilitatea de a aprecia o interpretare artistică. Prin intermediul aplicației fie din sală, fie urmărind online, iubitorii de muzică au ocazia să noteze participanții la Concursul Internațional George Enescu și pot vedea în ce măsură opțiunile lor se potrivesc cu cele ale juriului.

03
/09
/18

U2 a fost nevoită să îşi întrerupă, şi apoi să anuleze, concertul susţinut sâmbătă, la Berlin, în faţa a zeci de mii de spectatori, după ce solistul trupei irlandeze, Bono, şi-a pierdut vocea în timpul show-ului.

01
/09
/18

Între 1 și 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai lumii, din 39 de țări, urcă pe scena Ateneului Român din București ca să câștige trofeul Concursului Internațional „George Enescu” 2018 și să se lanseze în lumea muzicii clasice internaționale.

22
/08
/18

Joi, 23 august, și vineri, 24 august, tinerii muzicieni, beneficiari ai bursei SoNoRo-Intereferențe, vor susține două concerte în Germania, la Grassau și la Traunstein, la finalul unei săptămânii de pregătire, în care vor lucra alături de muzicieni și profesori de la renumite școli de muzică din Europa.

21
/08
/18

Dirijorul Cristian Lupeș reface celebrul turneu enescian, într-un remarcabil concept de promovare a muzicii contemporane românești.

20
/08
/18

În acest weekend, la Făget, în Timiș, a avut loc prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, evenimentul făcând parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

20
/08
/18

Chiar în ziua în care s-au împlinit 137 de ani de la nașterea compozitorului român, 19 august, iar pregătirile sunt în toi pentru începerea ediției 2018 a Concursului Internațional „George Enescu“, se împlinesc, în mod simbolic, și 105 ani de când George Enescu însuși lansa prima inițiativă de susținere și dezvoltare a muzicii clasice românești, înființând Premiul Național de Compoziție George Enescu.

17
/08
/18

Luni, 27 august, de la ora 20.00, pe scena Sălii mari a Ateneului Român, compozitorul și pianistul italian Stefano Bollani va interpreta, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner, propria sa compoziție,  „Concerto Azzurro“ pentru pian și orchestră, iar în a doua parte a serii, „Improvizații“ la pian solo și „Rhapsody in Blue“ de George Gershwin.

16
/08
/18

Anul Centenarului României este ocazia perfectă pentru a sărbători 100 de ani de unitate națională într-o seară de diversitate artistică internațională! Pornind de la această idee, Asociația Nevoia de Educație, alături de balerina Alice Minoiu, vă invită pe 3 Septembrie 2018, la Gala Regal de Balet la TNB dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, în care balerini străini și români, care profesează în întreaga lume, se vor reuni în Sala Mare a Teatrului Național din București.