Orchestrele şi Corurile Radio România în Festivalul Enescu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestrele-si-corurile-radio-romania-in-festivalul-enescu-2015/

Alături de cele mai prestigioase orchestre simfonice din lume, Orchestrele şi Corurile Radio România sunt din nou invitate să evolueze în cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România: FESTIVALUL “GEORGE ENESCU”.

Un articol de Liliana Matei|26 august 2015

În cadrul celei de-a XXII-a ediţii – derulate între 30 august şi 20 septembrie 2015 – vor evolua pe scenele festivalului aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români.

CORUL DE COPII RADIO (dirijor: Voicu Popescu) este primul dintre ansamblurile Radio România care se prezintă în faţa publicului internaţional pe scena festivalului şi nu oricum, ci chiar în concertul de deschidere al evenimentului! Aseara (30 august), la Sala Mare a Palatului, Corul de Copii Radio s-a alăturat Orchestrei Române de Tineret, în celebra lucrare „Carmina Burana” (semnată de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului KRISTJAN JÄRVI.

Punctul culminant al participării ansamblurilor Radio România în cadrul festivalului îl va reprezenta concertul susţinut miercuri, 2 septembrie (19.30), la Sala Mare a Palatului, cu celebra Simfonie nr. VIII, creaţie a lui MAHLER, una dintre lucrările „monumentale” ale repertoriului simfonic.

Considerată o adevărată „superproducţie” şi cunoscută de altfel în lumea muzicală ca „simfonia celor o mie” – datorită numărului foarte mare de artişti pe care îl implică – Simfonia a VIII-a va reuni pe scena Sălii Palatului patru dintre formaţiile instituţiei. ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (dirijor: Dan Mihai Goia) şi CORUL DE COPII RADIO (dirijor: Voicu Popescu) vor evolua sub bagheta dirijorului german CORNELIUS MEISTER.

Alături de ansamblurile Radio România, pe scenă se vor afla Corul Filarmonicii „George Enescu” (dirijor: Iosif Ion Prunner) şi o serie de artişti lirici de talie internaţională: Erika Sunnegårdh (soprană), Cellia Costea (soprană), Aurelia Florian (soprană), Michaela Selinger (alto), Liliana Ciucă (alto), Ştefan Vinke (tenor), Şerban Vasile (bariton) şi Sorin Coliban (bas).

Cele patru ansambluri reunite ale Orchestrelor şi Corurilor Radio România vor interpreta aşadar una dintre cele mai ample lucrări corale ale repertoriului clasic, un adevărat „maraton” de virtuozitate muzicală pentru toţi artiştii implicaţi. Compusă de Mahler în 1906, lucrarea a avut premiera absolută la Munchen în 1910, chiar sub bagheta compozitorului. Structura partiturii lui Mahler este una atipică: prima parte este bazată pe un imn creştin în latină – datat din sec. IX – iar cea de-a doua parte se bazează pe finalul din celebrul „Faust” semnat de Goethe.

CORUL ACADEMIC RADIO (dirijor: Dan Mihai Goia) se va alătura, pe 12 septembrie, orchestrei de la BAYERISCHE STAATSOPER (Opera de Stat din Munchen), dirijate de CONSTANTINOS CARYDIS şi va interpreta o partitură enesciană: Poemul simfonic „Isis“ – în aranjamentul lui Pascal Bentoiu, după schiţele compozitorului. Pe 13 septembrie, alături de acelaşi prestigios ansamblu, sub bagheta dirijorului SEBASTIAN WEIGLE, Corul Acandemic Radio va fi apreciat în varianta concertantă a operei „Elektra“ (Richard Strauss), alături de mari voci internaţionale, printre care şi celebra mezzosoprană AGNES BALTSA.

INFO
Ca la fiecare ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”, Radio România Cultural şi Radio România Muzical vor transmite live şi prin difuzări ulterioare evenimentele din festival, la nivel naţional on air şi online pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

FOTO: Virgil Oprina

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.