Oregon, în 2015, Jazz Night Out
https://www.ziarulmetropolis.ro/oregon-in-2015-jazz-night-out/

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenţi în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall şi scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenţi şi la Bucureşti, în cadrul Jazz Night Out.

Un articol de Liliana Matei|19 decembrie 2014

Doi dintre membrii fondatori, Ralph Towner și Glen Moore, au fost pe scenă în anul legendar al Woodstock-ului, 1969. Proiectul muzical creat împreună cu Orchestra Simfonică Tchaikovsky din Moscova le aduce patru nominalizări la premiile Grammy.

Ralph Towner, liderul grupului Oregon se distinge în peisajul muzical contemporan ca un multi-intrumentist prolific. Este prezent pe 55 de discuri, cântând la chitară cu 12 corzi, chitară clasică, pian, sintetizatoare, trompetă şi percuţii.

Lista muzicienilor de calibru alături de care a cântat îi cuprinde printre alţii pe Gary Burton, John Abercrombie, Jack DeJohnette, Paolo Fresu, Gary Peacock, Bill Bruford.

Conduși de spiritul improvizației, jazzmen-ii americani se lasă pradă inspirației, reușind astfel cu fiecare disc şi concert să aducă un sound proaspăt.

Multe dintre influențele world music sau new age regăsite în piesele lor au prefigurat cu ani buni ultimele încrucișări de stiluri din muzica modernă.

Ce-i drept, cu o carieră de 30 de ani în spate au avut timp să le încerce pe toate. Oregon rămâne o voce distinctă a jazz-ului, care nu explorează doar de dragul aventurii, ci pentru a distila până la perfecție un stil care e aproape complet.

Line up: Ralph Towner-chitară, pian; Paul McCandless; oboi, instrumente de suflat; Glen Moore-bass; Mark Walker-tobe, percuții.

INFO

Biletele pentru acest eveniment costă 85, 125, 145 de lei în funcţie de categorie şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

23
/07
/14

În perioada 26 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct şase spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

17
/07
/14

Pe 18 iulie, la ora 17:00, melomanii și iubitorii de frumos sunt aşteptaţi la Sinaia pentru un concert de muzică clasică desfășurat în sala de concerte a reședinței regale, un eveniment inedit pentru această locație atât de apreciată de români, dar și de turiștii străini.

04
/07
/14

Corul Național de Cameră Madrigal își continuă deplasările internaționale la începutul săptămânii viitoare în Țările Baltice (Lituania și Letonia). Turneul va atinge, până la sfârșitul lunii octombrie, și țări precum China (Beijing), Austria (Viena) și Ungaria (Budapesta).

02
/07
/14

După repetiția deschisă a spectacolului ActOrchestra în regia lui Horia Suru din cadrul proiectului 9G – Noua generație de creatori din data de 26 iunie, am avut senzația că s-a produs o mare deșteptare a lumii teatrale românești, un soi de înnoire și strălucire artistică prin prisma unei altfel de abordări a expresivității pe scenă – prin muzică. Pot afirma cu încredere că TNB-ul a întinerit și a înflorit. În consolidarea afirmației mele, mi-am dorit să aflu opiniile avizate ale unor oameni care au strânsă legătură cu teatrul.

29
/06
/14

Cel mai important eveniment de jazz al anului din Capitală, ARCUB Live Open Air — Jazz, Blues & More, se relansează la cea de-a treia ediție sub un nume și un concept nou: Bucharest Jazz Festival.

29
/06
/14

Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, a strălucit într-un program de concert de mare virtuozitate, în prima apariție a unei orchestre românești pe scena Filarmonicii din Berlin, care a stârnit uralele unui public în general destul de reținut în aprecieri.

27
/06
/14

Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” organizează în perioada 5-10 iulie un casting pentru unul dintre cele mai cunoscute spectacole de musical din lume – „Fantoma de la Operă”, producție ce va intra în repertoriul instituției începând cu stagiunea 2014-2015. Spectacolul va fi montat de regizorul de origine australiană Stephen Barlow și de o echipă de creație alcătuită din artiști români și străini.