Orga unicat a Sălii Radio, în recitalul polonezului Bogdan Narloch
https://www.ziarulmetropolis.ro/orga-unicat-a-salii-radio-in-recitalul-polonezului-bogdan-narloch/

Aţi ascultat vreodată un recital de orgă? Un asemenea eveniment muzical deosebit vă propune joi, 22 octombrie (19.00) muzicianul polonez BOGDAN NARLOCH, invitat la Sala Radio, care se bucură de privilegiul de a fi dotată cu cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din Europa (peste 7.600 de tuburi).

Un articol de Liliana Matei|15 octombrie 2015

Instrumentul a fost recondiţionat în 2009 – cu ocazia renovării complete a Sălii Radio – proces care a fost realizat la aceeaşi fabrică din Cehia care a creat iniţial orga.

Cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti, BOGDAN NARLOCH va prezenta publicului un frumos recital de orgă, în repertoriul căruia se vor regăsi şi lucrări semnate de BACH şi GRIEG. Printre partiturile pe care le veţi asculta în programul serii se numără: Preludiu şi fuga în mi minor – Bach, Dans norvegian (transcripţie pentru orgă) – Grieg, Chant triste – Surzyński, Rondo alla Latina – Stamm, En el silencio de
la noche (Suita Sant Antonio) – Goemanne ş.a.

BOGDAN NARLOCH este director al Festivalului Internaţional de Orgă din Koszalin (Polonia) şi începând din 1995, împreună cu prof. Marek Toporowski, susţine cursuri de orgă într-un program naţional derulat sub auspiciile Ministerului Culturii din Polonia.
Artistul polonez a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Gdańsk. A participat la numeroase cursuri de interpretare a muzicii de orgă, conduse, printre alţii de Milan Šlechta (la Praga), Guy Bovet, U. Spang-Hanssen. Este profesor la Academia de Artă din Szczecin şi, de asemenea, conduce clasa de orgă din cadrul Ansamblului Şcolilor de Muzică de Stat din Koszalin.

Bogata sa activitate concertistică cuprinde recitaluri solo, de muzică de cameră, precum şi concerte cu orchestra. A concertat atât în Polonia, cât şi în străinătate (Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Norvegia, Rusia, România, Slovacia, Elveţia, Suedia, Ungaria, Italia).

A înregistrat mai multe CD-uri, prezentând, printre altele, orgi istorice şi muzica de orgă din regiunea Pomerania. Pe lângă activitatea artistică, se ocupă şi de construcţia de orgi, în calitate de expert, colaborând în acest domeniu cu Oficiul pentru Protejarea Monumentelor din Polonia.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.