Oscar 2015 la Cinema Studio. „Mommy” și „Human Capital”, în avanpremieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/oscar-2015-la-cinema-studio-mommy-si-human-capital-in-avanpremiera/

Nouă dintre filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Studio, între 9 – 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunţării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediţie a premiilor Academiei Americane de Film

Un articol de Petre Ivan|23 decembrie 2014

Oscar 2015 la Cinema Studio / Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, Mommy, în regia lui Xavier Dolan, trimis de Canada la Oscar și distins cu Premiul Juriului la Cannes, va rula în avanpremieră în programul special „9 pentru Oscar”, alături de Human Capital, propunerea Italiei

Cele nouă titluri au fost propuse la Oscar de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada. Spectatorii au ocazia să vadă două dintre peliculele aflate pe lista scurtă a Academiei Americane de Film: Leviathan (r. Andrei Zviaghințev) și Ida (r. Pawel Pawlikowski).

Din Canada vine, în avanpremieră, mult-așteptatul Mommy, noul film al lui Xavier Dolan, distins cu Premiul Juriului la Cannes și nominalizat la categoria Cel mai bun film străin la Independent Spirit Awards și Satellite Awards.

La premiera de pe Croisette, Mommy a avut parte de minute întregi de aplauze și ovații. „Filmul e deseori sclipitor și foarte amuzant în moduri care trec dincolo de limitele uzuale despre ce înseamnă incorect și nepotrivit”, scrie „The Guardian”, considerându-l cel mai bun film al lui Dolan. O mamă singură e pusă în fața provocării de a-și crește fiul adolescent cu ADHD, adesea agresiv și problematic.

Alinarea vine de la misterioasa lor vecină, a cărei prezență pare benefică pentru el. Însă relația lor ia o turnură cu totul neașteptată. Filmul va rula

Human Capital

Human Capital

în premieră pe 9 ianuarie, de la 19.30, la Cinema Studio, și va fi distribuit de Independența Film.

O altă premieră în România este Human Capital/ Il Capitale umano (r. Paolo Virzi), alegerea Italiei la premiile Oscar. Adaptarea romanului omonim al lui Stephen Amidon a câștigat șapte trofee la premiile David di Donatello, inclusiv pentru Cel mai bun film.

Thriller-ul angoasant plasat în nordul bogat al Italiei, la Milano, pune în oglindă două lumi, clasa de mijloc și înalta societate, având ca punct de pornire un accident mortal. „O incursiune captivantă, acidă, în lumea parveniților aspiraționali și a celor extrem de bogați pe care îi imită”, potrivit „Variety”. Filmul este distribuit de Voodoo Films.

În avanpremieră va fi proiectat și Leviathan (r. Andrei Zviaghințev), propus de Rusia la Oscar, aflat pe lista scurtă la această categorie și nominalizat la Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.

Oscar 2015

Leviathan

Leviathan, premiat pentru scenariu la Cannes, nu poate fi vizionat de cei sub 18 ani în Rusia, din cauza unei legi care interzice înjurăturile în spațiul public. Un mecanic îl înfruntă cu toate puterile sale pe primarul corupt care a pus ochii pe terenul său.

Lupta capătă proporții neașteptate, scene de umor negru și absurd intercalându-se cu unele dramatice, disperate. Filmul va fi distribuit în cinematografe de Voodoo Films, în februarie 2015. La proiecțiile de la Cinema Studio vor fi valabile flyer-ele cu discount de 20% din prețul biletului.

O nominalizare la Globul de Aur a obținut și Ida, drama alb-negru, puternic stilizată, regizată de Pawel Pawlikowski. Propunerea Poloniei la Oscar se află pe lista scurtă la Oscar și este marele câștigător la Premiile Academiei Europene de Film.

Unul dintre cele mai bune filme ale anului este Winter Sleep (r. Nuri Bilge Ceylan), înscris de Turcia și premiat cu Palme d’Or la Cannes. Din partea Belgiei, a concurat la premiile Academiei Americane de Film noua producție marca Jean-Pierre și Luc Dardenne, Deux jours, une nuit, cu Marion Cotillard pe afiș. Ungaria a propus White God, thriller-ul lui Kornél Mundruczó despre o „apocalipsă” a câinilor fără stăpân în Budapesta.

Spectatorii pot (re)vedea în ianuarie și propunerea României la Oscar, Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu), cu Victor Rebengiuc în rolul principal, precum și pe cea a Republicii Moldova – La limita de jos a cerului (r. Igor Cobileanski).

Foto: Oscar 2015 – filmedefestival.ro

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.