Oscar Weekend. Filmele nominalizate la Oscar, proiectate la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/oscar-weekend-filmele-nominalizate-la-oscar-proiectate-la-bucuresti/

Filme propuse la premiul Oscar la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” vor fi proiectate, de vineri până duminică, la Cinema „Elvira Popescu”. Evenimentul, numit „Oscar Weekend”, are loc la o săptămână de la deschiderea primei sesiuni de votare la premiile Oscar.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2017

În 24 ianuarie se vor anunța nominalizările iar în 26 februarie va avea loc ceremonia de decernare a premiilor. Ca în fiecare din ultimii trei ani, „Oscar Weekend” invită publicul să urmărească o parte din filmele străine care și-au reprezentat țările în competiție.

Programul include „Paradise (Ray)” de Andrei Koncealovski, premiat cu Leul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Veneția de anul trecut, propunerea Rusiei la această categorie, canadianul „Juste la fin du monde” în regia lui Xavier Dolan, recompensat cu Marele Premiu la Cannes (2016) și „The Salesman (Forushande)” în regia lui Asghar Farhadi (Iran) câștigător al premiilor pentru cel mai bun actor și cel mai bun scenariu la Cannes 2016.

Tot în cadrul festivalului vor putea fi văzute și propunerile Australiei, Germaniei, Danemarcei sau Elveției. „Tanna” (Australia) este o poveste de dragoste filmată în Vanuatu, în insula Tanna din Pacificul de Sud, și recompensată la Veneția cu premiul publicului și premiul pentru cea mai bună imagine, în cadrul secțiunii Settimana Internazionale della Critica.

Comedia „Toni Erdmann” regizată de Maren Aden, reprezintă Germania în cursa pentru Oscar. Filmat aproape integral în România, „Toni Erdmann” a fost desemnat „cel mai bun film al anului” de către Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) și „cel mai bun film european” de către Academia Europeană de Film (EFA).

Danemarca propune „Land of Mine (Under Sundet)” în regia lui Martin Zandvliet, câștigătorul premiului publicului de la Rotterdam iar filmul elvețian de animație „Ma vie de courgette” („Viața mea de dovlecel)”, de Claude Barras, se află pe lista celor nouă titluri cu șanse la Oscar.

Propunerea României, „Sieranevada„, în regia lui Cristi Puiu, va deschide „Oscar Weekend”, vineri, iar Franța, Italia și Finlanda completează programul festivalului cu proiecțiile filmelor „Elle„, de Paul Verhoeven, „Fire at Sea (Fuocoammare)” în regia lui Gianfranco Rosi, documentar premiat cu Ursul de Aur la Berlin și „The Happiest Day in the Life of Olli Maki” al regizorului finlandez Juho Kuosmanen, marele câștigător al secțiunii Un Certain Regard la Cannes.

Foto: Oscar Weekend – facebook

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: