Oscar Weekend la Cinema Elvire Popesco
https://www.ziarulmetropolis.ro/oscar-weekend-la-cinema-elvire-popesco/

Aflat la cea de-a 5-a ediţie, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”.

Un articol de Liliana Matei|14 ianuarie 2019

Timp de patru zile, cinefilii vor avea ocazia să vizioneze producții cinematografice de pe trei continente. Șase dintre cele nouă filme aflate pe lista scurtă deschisă votului membrilor Academiei Americane de Film, se află în programul de anul acesta al Oscar Weekend:  „The Guilty – Vinovatul” (Gustav Möller, Danemarca), „Shoplifters – O Afacere de familie” (Hirokazu Kore-eda, Japonia), „Capharnaüm” (Nadine Labaki, Liban), „Roma” (Alfonso Cuarón, Mexic), „Cold War” (Pawel Pawlikowski, Polonia), „Burning” (Lee Chang-dong, Coreea de Sud).

Sistemul de votare pentru nominalizările de anul acesta al Premiilor Academiei este pentru prima dată organizat online și este deschis de pe 7 ianuarie până pe 14 ianuarie. Oscar Weekend are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie). Gala decernării trofeelor va avea loc pe 24 februarie.

Câștigător al Leului de Aur la Veneția în 2018 și proaspăt laureat al Globurilor de Aur pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun film străin, „Roma” în regia lui Alfonso Cuarón, face cronica unui an furtunos din viața unei familii de condiție medie care trăiește în Mexico City, în anul 1970. Cuarón construiește o odă matriarhatului care i-a conturat lumea filmând în locurile unde s-au petrecut lucrurile, încercând să recreeze spațiul copilăriei sale și aducând actori care să semene cât mai mult cu personajele reale care l-au inspirat.

„Roma” este un portret intim și revelator, filmul urmărindu-le într-un alb-negru luminos pe tânăra menajera Cleo, descendentă a etniei Mixteco, și pe colega sa Adela, care lucrează pentru o familie din clasa de mijloc din cartierul Roma al Mexico City. „Roma” va fi proiectat în cadrul Oscar Weekend, sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 20:45.

Fost ministru al culturii în Coreea de Sud, actual regizor, Lee Chang-dong regizează „Burning”, un thriller romantic, inspirat dintr-o povestire a lui Haruki Murakami, în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. Propunerea Coreei de Sud la Oscar, „Burning” a fost recompensat la Cannes cu premiul FIPRESCI și Premiul Vulcan, pentru scenografie și a obținut, de asemenea, numeroase nominalizări la Premiile Filmului Asiatic. Proiecția de la Oscar Weekend are loc sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 15:30.

Zain Al Rafeea, star-ul din Capharnaüm, care a lucrat drept curier în Beirut până anul trecut – când a învățat să-și scrie numele – oferă o interpretare despre care criticii spun că ar topi și cea mai împietrită inimă. Filmul care a câștigat Premiului Juriului la Cannes, spune povestea unui băiețel care decide să-și dea în judecată părinții pentru că l-au adus pe lume. „Capharnaüm” a fost filmat mai ales cu actori neprofesioniști în Beirut, timp de șase luni. Proiecția de la Oscar Weekend are loc duminică, 20 ianuarie, de la ora 15:30.

Program Oscar Weekend 2019:

Joi, 17 ianuarie

18:30   Cold War, de Pawel Pawlikowski (1h 28min), Polonia

20:30   Donbass, de Sergei Loznitsa (1h 50min), Ucraina

Vineri, 18 ianuarie

18:00   Vinovatul, de Gustav Möller (1h 25 min), Danemarca

19:45   Girl, de Lukas Dhont (1h 45 min), Belgia

Sâmbătă, 19 ianuarie

13:00   Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari, de Radu Jude (2h 20 min), România

15:30   Burning, de Lee Chang-dong (2h 28 min), Coreea de Sud

18:30   Dogman, de Matteo Garrone (1h 42 min), Italia

20:45   Roma, de Alfonso Cuarón (2h 15 min), Mexic

Duminică, 20 ianuarie

13:00   O afacere de familie, de Hirokazu Kore-eda (2h 01 min), Japonia

15:30   Capharnaüm, de Nadine Labaki (2h 01min), Liban

17:45   Sunset, de László Nemes (2h 22min), Ungaria

20:30   Border, de Ali Abbasi (1h 48min), Suedia

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.