„Oslo, 31 August” – proiecția filmului și lansarea studiului critic semnat de Ionuț Mareș
https://www.ziarulmetropolis.ro/oslo-31-august-proiectia-filmului-si-lansarea-studiului-critic-semnat-de-ionut-mares/

Filmul Oslo, 31 August, în regia lui Joachim Trier, va fi proiectat în cadrul unui eveniment special care marchează lansarea unui nou studiu critic, scris de Ionuţ Mareş şi editat de Societatea Culturală NexT, în parteneriat cu editura LiterNet.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2017

Studiul critic este primul dintr-o serie de texte care își propune să documenteze și să analizeze capodopere ale cinemaului european contemporan, venind să completeze seria deja existentă de studii critice dedicate cinematografului românesc.

Evenimentul este organizat în cadrul programului de educație cinematografică Education a l’image, ajuns la al 9-lea an de activitate.

Proiecția va avea loc luni 29 mai, de la ora 19:00, la Cinema Elvira Popescu ( bd. Dacia, nr. 77). Intrarea este liberă. La final, publicul prezent este invitat la un dialog cu autorul studiului, criticul de film Ionuț Mareș, și Andrei Gorzo, redactorul șef al colecției de studii critice editate de Societatea Culturală NexT în cadrul programului Education à l’image.

Oslo 31 AugustDrama norvegiană ”Oslo, 31 August” a avut premiera în 2011 în cadrul secțiunii Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul este inspirat din celebrul roman al lui Pierre Drieu La Rochelle, ”Le Feu Follet” și îl are în centru pe  Anders, un bărbat de 34 de ani, care își va termina curând tratamentul într-un centru de reabilitare izolat. Unul din pașii programului îl duce în oraș pentru a susține un interviu de angajare, dar Anders profită de ocazie pentru a rătăci pe străzi și a se întâlni cu prieteni vechi. Bântuit de toate oportunitățile pe care le-a irosit, Anders va înfrunta până la sfârșitul zilei și târziu în noapte, fantomele greșelilor din trecut. Oare va găsi posibilitatea unui nou început?

Un număr de 150 de broșuri va fi distribuit gratuit spectatorilor, urmând ca materialul să fie disponibil și în format electronic pe site-ul editurii LiterNet.

Ionuț Mareș: „Este un film pe care l-am apreciat tot mai mult cu fiecare vizionare şi pe măsură ce l-am deconstruit cadru cu cadru. Se remarcă prin libertatea formală, prin acuitatea studiului de personaj. Tratează fără sentimentalism – dar cu empatie şi cu delicateţe – teme grave, universale, într-un limbaj cinematografic modern. Toate aceste calităţi îl fac  demn de a fi văzut şi analizat în cadrul programului Education a l’image. Dovadă sunt şi impresia puternică asupra elevilor şi interesul lor de a-l discuta.”

Filmul ”Oslo, 31 August” este proiectat pentru elevii care participă anul acesta la programul Éducation à l’image, începând cu 10 mai. Până pe 30 mai 2017, vor fi organizate aproximativ 12 proiecții ale filmului în București. În cadrul programului au  avut loc până acum 20 de proiecții la care au participat deja peste 1000 de  elevi de la liceele din București.

Éducation à l’image este un program destinat elevilor de liceu, care îşi propune să-i familiarizeze pe aceştia cu filmele de autor şi cinematografia ca artă, cu vizionarea filmelor la cinema, să le ofere instrumente de bază pentru interpretarea limbajului specific (atât din punct de vedere artistic, cât şi tehnic), transformându-i, astfel, din consumatori pasivi în spectatori activi.

Din 2009 și până acum, peste 6000 de elevi au putut viziona atât filme româneşti (A fost sau n-a fost, California Dreamin’, Moartea domnului Lăzărescu, È pericoloso sporgersi), cât şi filme străine, regizate de autori ca Jean-Luc Godard, François Truffaut sau Stanley Kubrick. Discuţiile au fost moderate de critici de film precum Andrei Gorzo, Andrei Rus, Iulia Blaga, Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu, Dana Duma, Ileana Bîrsan, sau de cineaşti, precum Liviu Mărghidan, Iulia Rugină, Cătălin Cristuţiu sau Tudor Cristian Jurgiu.

Éducation à l’image este un proiect iniţiat de Ambasada Franţei în România şi organizat de Societatea Culturală NexT, în parteneriat cu Institutul Francez din București, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Uniunii Cineaștilor din România.

Foto: Oslo 31 August – Societatea Culturală NexT

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.