Ouăle lui Tarzan, în premieră mondială la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/ouale-lui-tarzan-in-premiera-mondiala-la-tiff/

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (2-11 iunie 2017). Documentarul va fi proiectat în afara competiţiei, în cadrul programului „Zilele filmului românesc”.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2017

Acțiunea din producția „Ouăle lui Tarzan” are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20.

Legenda spune că a fost înființat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță. Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii și alții victimele unor serii de experimente nereușite.

 

Ouăle lui Tarzan este un film despre utopii, o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuțelor și oamenilor. – Alexandru Solomon.

Imaginea poartă semnătura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de către Marin Cazacu,

Alexandru Solomon

Alexandru Solomon

Franck Rivolet, Cristinel Șirli. Producători : Ada Solomon, Cedric Bonin, Pascaline Geoffroy.

Filmul va avea premiera oficială în cinematografe în această toamnă, pe 6 octombrie. „Ouăle lui Tarzan” va fi distribuit în România de microFILM.

Alexandru Solomon a lucrat mai întâi ca operator, apoi ca director de imagine, iar din 1993 semnează regia de documentare.

S-a impus în cinematografia românească prin trei documentare de referință: „Marele jaf comunist” (2004) despre reconstituirea celebrei tentative de jaf a Băncii Naționale a României din 1959, „Cold Waves – Război pe calea undelor” (2007) – povestea postului de radio Europa Liberă și „Kapitalism – rețeta noastră secretă” (2010) care descrie drumul de la un comunism cu fața urâtă la o democrație originală de piață.

Din 2010, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Documentar și Drepturile Omului One World România.

Foto: Ouăle lui Tarzan – facebook

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.