„Ouăle lui Tarzan”. Planeta oamenilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/ouale-lui-tarzan-planeta-oamenilor/

CRONICĂ DE FILM Noul documentar al lui Alexandru Solomon, „Ouăle lui Tarzan”, filmat în Abhazia, în special la un institut de experimente pe maimuţe iniţiat de sovietici în anii `20, este foarte probabil şi cel mai ambiţios film al său.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 septembrie 2017

În câteva din puținele secvențe expresioniste, aparatul de filmat surprinde în plan-detaliu, în ralanti, privirea tristă a maimuțelor. E ca și cum le-ar fi oferită singura șansă de a le comunica oamenilor durerea de a trăi în cuști reci de fier și de a fi supuse experimentelor.

Suntem la un centru de primatologie la Suhum – fostă glorie a URSS, acum un institut aproape decăzut -, în regiunea separatistă georgiană Abhazia. O republică autonomă ce și-a declarat unilateral independența, recunoscută însă (aproape) doar de Rusia. Un teritoriu fără o identitate clară, suspendat parcă în timp.

Ieșind din România și din trecutul sau actualitatea ei, cunoscutul regizor Alexandru Solomon merge în Abhazia pentru a filma acest institut, deschis de sovietici în anii `20, și pe câțiva dintre angajați – vârstnici și tineri, într-o opoziție între generații menită a evidenția și mai mult permanentul dialog dintre istorie și prezent, un contrast între mentalități și credințe diferite, între ateismul vechilor oamenilor de știință și religiozitatea timidă a tinerilor cercetători. Și oferă foarte probabil cel mai ambițios documentar al său, datorită numeroaselor straturi de interpretare pe care le deschide.

Extensie a unei priviri curioase ajunse într-un loc nou, deopotrivă exotic și familiar, camera pornește în debutul filmului într-o incursiune pe străzile orașului, pentru a obișnui spectatorul cu spațiul (în timp ce pe coloana sonoră o voce de bărbat povestește o legendă despre cum a creat Dumnezeu această bucată de pământ), și se oprește la statuia de dimensiuni impresionante ce înfățișează o gorilă din anii de glorie ai centrului.

În timpul Uniunii Sovietice, aflăm de la ghidul unui mic muzeu, institutul găzduia mii de maimuțe, de diferite specii, folosite pentru experimente în domeniul medical, inclusiv de încetinire a îmbătrânirii. Acum au mai rămas doar câteva sute, iar institutul abia supravieţuişte, între clădiri sărace sau de-a dreptul distruse de războiului pentru independenţă de la începutul anilor `90.

Legenda spune că savantul care a înființat instituția, Ivanov (ajuns la rândul său în anii terorii în Gulag), și-ar fi dorit crearea unei specii hibrid prin inseminarea unei maimuțe cu spermă de la om. Dar și că sovieticii ar fi dus ulterior mai departe utopia, propunându-și chiar inseminarea unei femei cu spermă de la o gorilă.

Însă nu investigarea şi dovedirea unei astfel de piste sunt miza lui Alexandru Solomon. Și nici de a ne apropia foarte mult de câteva personaje centrale, pentru a le afla poveştile de viaţă. Cineastul pornește de la institut pentru a trasa portretul mai larg al unui unui oraș, al unui teritoriu, al unei minorități, al unui aparent no man`s land fără perspectivă, într-o structură dramaturgică pe care el însuşi o numeşte corală, în care renunţă, surprinzător, la orice comentariu din off şi nu se mai pune în faţă într-o naraţiune la persoana întâi ca până acum.

Dar şi pentru a lega prezentul de trecut – pentru a exprima vizual o astfel de legătură, Alexandru Solomon proiectează pe cuștile cu maimuțe și pe pereți fragmente de arhivă cu activitatea institutului , într-o suprapunere a două timpuri istorice.

Fascinantă la „Ouăle lui Tarzan” este încărcătura sa filozofică, de meditație asupra istoriei și asupra ştiinţei, asupra utopiilor cu care s-a lăsat ispitit omul de-a lungul timpului, uneori cu consecinţe tragice.

Nu atât despre maimuţe este vorba în „Ouăle lui Tarzan”, cât despre om. Pentru că institutul de primatologie aflat în centrul filmului funcţionează ca o metaforă pentru fostul totalitarism comunist şi pentru prăbuşirea acestuia, fenomene ale căror urmări încă sunt vizibile. În fond, prima victimă a experimentelor radicale ale istoriei a fost omul. „Omul nou” – utopia comunismului.

Este paralela care traversează subteran de la un cap la altul extraordinarul documentar al lui Solomon, unul din cele mai bune filme româneşti ale anului.

„Ouăle lui Tarzan” va ajunge în cinematografe începând cu 6 octombrie, fiind distribuit de Micro Film.

24
/01
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, "1917" (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

21
/01
/20

În marginea filmului de cinema "Dolor y gloria" (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

20
/01
/20

Filmele „Tipografic” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

Page 1 of 25612345...102030...Last »