Our Sunhi. Cu simplitate despre lucruri grave
https://www.ziarulmetropolis.ro/our-sunhi-cu-simplitate-despre-lucruri-grave/

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfăţat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie şi a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 ianuarie 2015

Regizor prolific, cu cel puțin un film pe an, sud-coreeanul Hong Sang-soo face parte din galeria cineaștilor nelipsiți din selecția marilor festivaluri. Nominalizate sau premiate la Berlin, Cannes sau Veneția, filmele sale își fac loc de fiecare dată în topurile de final de an ale criticilor (dar mai puțin în atenția distribuitorilor). Stilul său l-a inspirat inclusiv pe Corneliu Porumboiu, al cărui „Când se lasă seara sau Metabolism” (2013) seamănă foarte mult cu filmele sud-coreeanului.

Penultimul film al lui Hong Sang-soo, „Our Sunhi”, nu face excepție și, după ce a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie, a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014 (pe poziția a 10-a).

„Our Sunhi” („U ri Sunhi” în original) își are povestea plasată pe parcursul câtorva zile de toamnă, când soarele și-a pierdut din forță, dar continuă să le inspire speranță personajelor. Sunhi este o absolventă de Film care vrea să-și prelungească studiile în SUA și care s-a temut până acum să-și înceapă cariera de regizoare.

Ea este protagonista – o tânără lipsită de încredere în sine și cu sentimente schimbătoare – în jurul căreia gravitează și de care par a se atașa cele trei personaje masculine pe care Hong Sang-soo (autor și al propriilor scenarii) le folosește pentru a etala, fără nicio urmă de demonstrație, trei tipologii de bărbați aflați în momente de criză și pentru care (re)întâlnirea cu fata poate însemna agățarea de viață.

Unul este un tânăr regizor, fostul iubit al lui Sunhi, care a realizat un film despre relația lor și, după ce o reîntâlnește pe fată, pare a-și dori reluarea legăturii. Al doilea este un fost profesor, cu câțiva ani mai mare decât Sunhi, la care ea apelează pentru a-i cere o scrisoare de recomandare necesară pentru studiile din SUA. Al treilea este o cunoștință a celorlalți doi, un alt fost profesor, aflat în depresie și cu probleme în relația cu soția.

Recunoscut pentru stilul său simplu, Hong Sang-soo își construiește filmul aproape numai din cadre-secvență în care două personaje discută, în special în jurul unei mese (de bar, restaurant sau cafenea). Dialogurile sunt esențiale la cineastul sud-coreean, care filmează aproape întotdeauna cronologic și cu replicile oferite actorilor în dimineața fiecărei zile de turnare. Pentru că Hong Sang-soo evită psihologizările, felul de a fi al personajelor și problemele lor interioare ies încetul cu încetul la suprafață cu ajutorul dialogurilor.

Însă dramele celor trei bărbați singuri și labili emoțional sunt mai degrabă sugerate, lăsate să-și facă loc treptat de sub stratul de umor bine temperat (și uneori aproape imperceptibil) cu care Hong Sang-soo își ornează fiecare scenă. Personajele, inclusiv Sunshi, alunecă mereu în ridicol, ajutate de băutura pe care o consumă atunci când se întâlnesc. Tocmai în astfel de momente, care ating deseori absurdul, răbufnește adevărata lor stare, fragilitatea lor.

Hong Sang-soo nu stăruie însă pe sentimentalism, pentru că orice tentație într-o direcție prea serioasă, prea profundă, este imediat blocată fie printr-o simplă tăietură de montaj, fie prin repetarea unei aceleiași melodii nostalgice și lejere. Pentru a întări nonșalanța cu care tratează teme, totuși, grave, Hong Sang-soo nu ezită să spargă monotonia cadrelor fixe cu câte un zoom neașteptat, care pare a atrage atenția că personajele discută lucruri esențiale, când de fapt nu se întâmplă nimic spectaculos, nimic ieșit din banalitatea existenței de zi cu zi.

INFO

Our Sunhi (Coreea de Sud, 2013)

Regia: Sang-soo Hong

Cu: Lee Sun Gyun, Jae-yeong Jeong, Yu-mi Jeong

Rating: ●●●●○

Foto din Our Sunhi – captură film



22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

07
/05
/20

PREVIEW Din multitudinea de oferte de filme care pot fi văzute de acasă în perioada asta de izolare, vă propunem câteva titluri clasice maghiare, puse la dispoziţie online şi gratuit, cu subtitrare în engleză, chiar de Arhiva de Film din Ungaria.

04
/05
/20

Micro-granturile #ADFRSurvival, destinate independenților din cinematografie rămași fără nicio sursă de venit în criza economică generată în contextul pandemiei de coronavirus, vor ajunge la beneficiarii desemnați de echipa de evaluare formată din Laura Mușat (fondator Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură).