Our Sunhi. Cu simplitate despre lucruri grave
https://www.ziarulmetropolis.ro/our-sunhi-cu-simplitate-despre-lucruri-grave/

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfăţat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie şi a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 ianuarie 2015

Regizor prolific, cu cel puțin un film pe an, sud-coreeanul Hong Sang-soo face parte din galeria cineaștilor nelipsiți din selecția marilor festivaluri. Nominalizate sau premiate la Berlin, Cannes sau Veneția, filmele sale își fac loc de fiecare dată în topurile de final de an ale criticilor (dar mai puțin în atenția distribuitorilor). Stilul său l-a inspirat inclusiv pe Corneliu Porumboiu, al cărui „Când se lasă seara sau Metabolism” (2013) seamănă foarte mult cu filmele sud-coreeanului.

Penultimul film al lui Hong Sang-soo, „Our Sunhi”, nu face excepție și, după ce a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie, a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014 (pe poziția a 10-a).

„Our Sunhi” („U ri Sunhi” în original) își are povestea plasată pe parcursul câtorva zile de toamnă, când soarele și-a pierdut din forță, dar continuă să le inspire speranță personajelor. Sunhi este o absolventă de Film care vrea să-și prelungească studiile în SUA și care s-a temut până acum să-și înceapă cariera de regizoare.

Ea este protagonista – o tânără lipsită de încredere în sine și cu sentimente schimbătoare – în jurul căreia gravitează și de care par a se atașa cele trei personaje masculine pe care Hong Sang-soo (autor și al propriilor scenarii) le folosește pentru a etala, fără nicio urmă de demonstrație, trei tipologii de bărbați aflați în momente de criză și pentru care (re)întâlnirea cu fata poate însemna agățarea de viață.

Unul este un tânăr regizor, fostul iubit al lui Sunhi, care a realizat un film despre relația lor și, după ce o reîntâlnește pe fată, pare a-și dori reluarea legăturii. Al doilea este un fost profesor, cu câțiva ani mai mare decât Sunhi, la care ea apelează pentru a-i cere o scrisoare de recomandare necesară pentru studiile din SUA. Al treilea este o cunoștință a celorlalți doi, un alt fost profesor, aflat în depresie și cu probleme în relația cu soția.

Recunoscut pentru stilul său simplu, Hong Sang-soo își construiește filmul aproape numai din cadre-secvență în care două personaje discută, în special în jurul unei mese (de bar, restaurant sau cafenea). Dialogurile sunt esențiale la cineastul sud-coreean, care filmează aproape întotdeauna cronologic și cu replicile oferite actorilor în dimineața fiecărei zile de turnare. Pentru că Hong Sang-soo evită psihologizările, felul de a fi al personajelor și problemele lor interioare ies încetul cu încetul la suprafață cu ajutorul dialogurilor.

Însă dramele celor trei bărbați singuri și labili emoțional sunt mai degrabă sugerate, lăsate să-și facă loc treptat de sub stratul de umor bine temperat (și uneori aproape imperceptibil) cu care Hong Sang-soo își ornează fiecare scenă. Personajele, inclusiv Sunshi, alunecă mereu în ridicol, ajutate de băutura pe care o consumă atunci când se întâlnesc. Tocmai în astfel de momente, care ating deseori absurdul, răbufnește adevărata lor stare, fragilitatea lor.

Hong Sang-soo nu stăruie însă pe sentimentalism, pentru că orice tentație într-o direcție prea serioasă, prea profundă, este imediat blocată fie printr-o simplă tăietură de montaj, fie prin repetarea unei aceleiași melodii nostalgice și lejere. Pentru a întări nonșalanța cu care tratează teme, totuși, grave, Hong Sang-soo nu ezită să spargă monotonia cadrelor fixe cu câte un zoom neașteptat, care pare a atrage atenția că personajele discută lucruri esențiale, când de fapt nu se întâmplă nimic spectaculos, nimic ieșit din banalitatea existenței de zi cu zi.

INFO

Our Sunhi (Coreea de Sud, 2013)

Regia: Sang-soo Hong

Cu: Lee Sun Gyun, Jae-yeong Jeong, Yu-mi Jeong

Rating: ●●●●○

Foto din Our Sunhi – captură film



15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.