Ovidiu Iuliu Moldovan: „Insuccesul te obligă la autodepăşire“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ovidiu-iuliu-moldovan-insuccesul-te-obliga-la-autodepasire/

Ovidiu Iuliu Moldovan: ardeleanul greco-catolic cu privirea directă şi faţa neîmblânzită de zâmbet, sigur în gesturi, un om ce nu putea fi scos din ale lui, cu trăsături tipice zodiei Capricornului… Duritatea lui masculină era arma cu care confisca mintea oricărei femei.

Un articol de Monica Andrei|30 decembrie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Orgolios, sensibil la reproşuri, atent la laude şi cu idiosincrazii tipice oamenilor de artă, nu era omul efuziunilor zgomotoase. Avea mult bun simţ şi rara putere de a recunoaşte că a greşit. Îşi preţuia prietenii adevăraţi. Nu puteai să zici nimic de Biţă Banu, de Nicky Wolkz, de Aurică Manea, sau de Toma Caragiu. La cutremurul din 1977 l-a căutat împreună cu Ion Caramitru pe Toma Caragiu sub dărâmături o săptămână. Apoi, luni în şir, a ţinut acasă o candelă aprinsă lângă o poză a lui Toma.

Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut în 1 ianuarie 1942 în localitatea Sărmaşu-Cluj şi a decedat în 12 martie 2008, într-un spital bucureştean, în braţele bunului său prieten şi fost coleg de facultate, Ion Caramitru, care i-a organizat apoi, funerariile. Nu a fost căsătorit, dar sufletul său a fost tulburat de iubiri răvăşitoare ce i-au ars inima. Cea mai mare neîmplinire a sa a fost faptul că nu avut un copil.

În 1944, tatăl său dispare în condiţii misterioase, iar mama sa l-a tot aşteptat pe tatăl lui Ovidiu să se întoarcă, în următorii zece ani. Familia se stabileşte la Cluj, apoi la Turda. “Copilăria mea traumatizată de întâmplarea din 1944 mi-a marcat pe viaţă caracterul, sensibilitatea, temperamentul. Sunt predispus spre melancolie şi însingurare. Nu sunt actor cerebral. Nu sunt nici un instinctiv-afectiv. Trăiesc într-un balans continuu… “, spunea Ovidiu Iuliu Moldovan.ovidiu iuliu moldovan

Îşi doreşte să fie medic, însă, în ultimul an de liceu are loc o întâlnire care îi hotărăşte destinul. Vede spectacolul cu piesa “Domnişoara Nastasia” cu Tănase Cazimir, în rolul Vulpaşin, despre care va aminti toată viaţa: “Am fost profund tulburat. Cred că am văzut spectacolul de 20 de ori! Atunci am hotărât să fiu şi eu actor”. Îl cunoaşte pe Tănase Cazimir care, de altfel, îl pregăteşte împreună cu Maria Cupcea pentru examenul de admitere la I.A.T.C.

În 1960 se prezintă la admitere la Bucureşti. Devine student la clasa Pop Marţian, cu Octavian Cotescu asistent, şi are colegi de generaţie: Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Florina Cercel, Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ştefan Radof ș.a. A absolvit I.A.T.C, Facultatea de Teatru, în 1964. După absolvire a jucat cinci ani la Teatrul Naţional din Timişoara, unde a debutat cu Mio din “Pogoară iarna”, un personaj foarte aproape de biografia sa, un băiat care pleacă în căutarea ucigaşilor tatălui său.

“În anii de început ai profesiei, la Timişoara, am avut prilejul să lucrez cu Marietta Sadova, care era un mare pedagog de teatru. Printre minunatele lucruri pe care mi le-a spus atunci, pe care mi le-am însuşit şi la care mă mai gândesc, reţin ideea că fiecare actor aduce pe scenă nici mai mult nici mai puţin decât limitele propriului lui univers.

Şi oricât talent ar avea, oricât har şi farmec de la natură ar avea un actor, nu va putea să interpreteze un personaj de mare rafinament intelectual, într-o formă elevată, decât dacă el însuşi va aspira spre acest tip uman. Limitele acestei profesii sunt foarte clare şi nu pot fi lărgite decât printr-o acumulare de cunoştinţe care să însemne, la un moment dat, propriul său univers în viaţa particulară.

Capacitatea de a atinge o anumită zonă de transcendenţă pretinde un anumit nivel de percepere a lucrurilor. Nu mă refer la trăsăturile caracteriologice ale persoanei civile a actorului, ci la obligaţia lui de a deţine un bagaj generos de cunoştinţe, care să-i dea posibilitatea de a disimula continuu alte stări, alte lumi, alte personaje, de a ieşi, de fapt, din el însuşi.”

O întâlnire importantă pentru cariera sa a fost regizorul Radu Penciulescu care îl aduce pe scena Naţionalului bucureştean distribuindu-l în spectacolul cu piesa “Regele Lear”. De atunci, până la deces, a jucat pe prima scenă a ţării. Avea o voce memorabilă şi un chip nobil. Este actorul ale căror reuşite nu vin din zona prezenţelor fermecătoare, ci din zona tenebroasă a personajelor compuse cu migală, gest cu gest, privire cu privire, respiraţie, dicţie. A fost pe rând: Caligula, Richard al III-lea…

O întâmplare la Costineşti sau actorul ca arhetip

„Niciodată nu am avut o satisfacţie mai mare, ca actor cunoscut, când, la Costineşti, am salvat o fată de la înec. Am descoperit-o în apă, după ce dispăruse şi toată lumea o căuta cu disperare mai mare. Am scos-o la suprafaţă, am adus-o pe plajă, unde i s-a acordat primul ajutor, apoi am urcat-o în maşină şi am pornit spre spital. Pe drum a început să-şi revină, m-a privit şi a strigat: Hei, actorul! Nu actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, ci ACTORUL! Actorul ca arhetip, aş spune. Sublimă şi nobilă recunoştinţă adresată acestei profesii. În conştiinţa mea, acest strigăt avea rezonanţa unui omagiu adus în chipul cel mai simplu cu putinţă şi spontan… histrionului lui Shakespeare, Camus, Gorki… Obligaţia morală a actorului e să respecte imaginea pe care publicul şi-o formează despre el, pornind de la eroii care-i întruchipează pe scenă sau pe ecran. Obligaţia de a păstra o anumită ţinută, o anumită conduită. Este o responsabilitate de care trebuie să te achiţi tot timpul şi în viaţă şi în artă“, povestea actorul.

În film debutează la 29 de ani, în “Nunta de piatră”, în regia lui Dan Piţa. Joacă în 40 de filme. Urmează o activitate bogată în film de televiziune, teatru radiofonic, cu peste 80 de emisiuni de poezie – recitaluri “Eminescu”, alături de Valeria Seciu, Ion Caramitru.

Ovidiu Iuliu Moldovan, despre viaţa scenei

Etalând propria ta personalitate într-un număr de roluri importante, ajungi la o schemă, la reluarea aceluiaşi personaj în “n” variante. Pentru a evita acest lucru e necesară tocmai ieşirea din propria ta personalitate, în sensul de a inventa alte personalităţi credibile, verosimile, puternice şi viguroase, ceea ce nu se poate realiza decât printr-o acumulare masivă de noi şi multiple cunoştinţe, şi prin asta înţeleg instrucţie, educaţie, cultură. Apoi, o acumulare de multiple senzaţii, care vin pe diverse căi. În lipsa lor, sufletul actorului se sclerozează, ca şi muşchiul unui sportiv neantrenat.

Tandreţea este o condiţie sine qua non în meseria noastră, pentru că actul artistic este un gest de predare şi de maximă intimitate. Sufletul nu poate fi expus în orice condiţii, iar arma noastră principală este tocmai sufletul…

Nu am prejudecata rolurilor pozitive sau negative. Rolurile aşa-zis negative se constituie adesea în partituri mult mai generoase, mult mai plauzibile, mult mai omeneşti decât… Evit deliberat, cuvântul „pozitive”, pentru că în categoria rolurilor respective a intrat în noţiune de şablon. Dorinţa noastră modestă de creatori este de a propune un anumit coeficient de inedit dar, din păcate, eforturile noastre de a transforma, curent sau frecvent un personaj care vehiculează gongoric “mari adevăruri”, fără suportul artistic credibil necesar, într-un personaj viabil şi convingător, sunt foarte mari.

Bagajul spiritual al unei generaţii de actori ar trebui să fie: teama de ridicol, a şablonului, de ridicolul falselor situaţii bătătorit dramatice, devenite ridicole prin bătătorire; refuzul spectaculosului în existenţa noastră de artişti, cultivarea decenţei. Credinţa în bine, în modestie, în speranţa de mai bine.

Orice actor trebuie să aibă un antrenament zilnic similar cu antrenamentul sportiv. Mă refer la capacitatea de a susţine rolul, din punct de vedere al mijloacelor de expresie vocală, al dicţiei, al rezistenţei fizice, al respiraţiei. Sunt necesare exerciţii zilnice, măcar o oră, două, în situaţia în care îţi revine un rol de o asemenea responsabilitate.

Repetiţiile mi se par interesante prin climatul extraordinar care se creează, prin senzaţia acea de comuniune cu colegii, cu tot colectivul. La o indicaţie inspirată a unui regizor simţi circulaţia aceluiaşi fluid prin trupurile şi prin gândurile tuturor. Repetiţiile se desfăşoară în mod conştient cu mare luciditate, simţul autocontrolului funcţionează la maximum.

Un actor trebuie să aibă şi eşecuri. Insuccesul te mobilizează într-un anumit fel pentru ceea ce urmează şi te obligă la autodepăşire. Este un barometru a ceea ce poţi şi ceea ce nu poţi.

Prezentăm pe scenă imagini esenţializate, transfigurări de gândire umană. Eu propun un prototip, nu un personaj care circulă cu un buletin de identitate pe scenă. Sunt, în unele spectacole, personaje pe care poţi să le întâlneşti pe stradă. Pe mine nu mă interesează acest tip de artă. Ea devine nobilă în secunda în care propune nişte arhetipuri umane, nu figuri comune. În căutarea unui arhetip uman încerc să-i găsesc modalităţi fireşti de exprimare. Mă obsedează firescul din acest unghi. Mă preocupă vorbirea firească în teatru, dar care şi ea trebuie să devină o esenţă. Am senzaţia vulgarizării limbii române în multe spectacole. O parte a publicului savurează pitorescul de mahala, golănismele, şi am văzut actori care cultivă acest gen de succes comercial. Firescul pe care-l urmăresc eu nu e firescului argoului.

În 1967 a primit medalia Meritul Cultural clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice”; în 2004, activitatea sa artistică este încununată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 15 martie 2008, i se conferă post mortem Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler.

Surse: Eva Sârbu – Interviuri uitate; D.Dragnea şi A. Băleanu – Actorul în căutarea personajului

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.