Pablo Picasso, subiectul sezonului 2 al serialului „Genius”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pablo-picasso-subiectul-sezonului-2-al-serialului-genius/

După ce primul sezon al serialului „Genius”, realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. „Genius” este serialul original cu cea mai mare audienţă din istorie a canalului de educaţie ştiinţifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2017

Pablo Picasso, care a murit în 1973 la vârsta de 91 de ani, a fost ales pentru profunzimea impactului său asupra artei și a percepției asupra a ceea ce reprezintă arta în epoca modernă.

De asemenea, legendarul artist spaniol corespunde profilului de figură istorică arhicunoscută, dar a cărei viață de familie este mai puțin cunoscută.

Viața lui Picasso oferă numeroase momente de răscruce, de la cele două războaie mondiale până la războiul civil din Spania, numeroase relații romantice și interacțiuni cu nume celebre ale timpului său. Din cercul său făceau parte persoane ca Ernest Hemingway, Coco Chanel, Henri Matisse, Marc Chagall, Gertrude Stein, Georges Braque și Jean Cocteau.

Primul sezon din „Genius”, realizat de Imagine TV și OddLot Entertainment, dedicat vieții lui Albert Einstein, interpretat de Geoffrey Rush la maturitate, s-a încheiat marți seară după zece episoade.

Echipa de scenariști pentru sezonul 2 al „Genius” a fost deja alcătuită, iar producția urmează să înceapă până la sfârșitul anului. Așa cum s-a întâmplat și în primul sezon, planul realizatorilor este să aleagă doi actori, unul care să-l joace pe Picasso tânăr și celălalt la maturitate.

Totuși, spre deosebire de sezonul dedicat lui Albert Einstein, care a avut ca sursă de inspirație cartea lui Walter Isaacson „Einstein: His Life and Universe”, până acum nu a fost ales un material biografic ca sursă pentru Picasso, notează Variety.

Foto: Pablo Picasso – facebook

20
/07
/22

Cinematograful itinerant Caravana Metropolis - cinema în aer liber aduce și anul acesta la Sibiu 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și 4 ateliere de creație. Acestea vor putea fi urmărite între 9 și 14 august, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Huet. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.

19
/07
/22

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

19
/07
/22

Trei filme de acțiune care expun situații dramatice, dar și comice fac parte din programul lunii iulie al postului Warner TV.

18
/07
/22

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului din România 12 documentare internaționale și două proiecții speciale din 11 țări. Reamintim că tema festivalului se concentrează anul acesta în jurul ideii de granițe - borders, un concept care își propune să aducă răspunsuri la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.