„Pădurea spânzuraților”, în regia lui Radu Afrim , la Teatrul Național București. GALERIE FOTO
https://www.ziarulmetropolis.ro/padurea-spanzuratilor-in-regia-lui-radu-afrim-la-teatrul-national-bucuresti-galerie-foto/

Luna decembrie aduce la Teatrul Naţional Bucureşti patru spectacole noi, „fapt unic în cei 166 de ani de Teatru”. Cele patru premiere sunt ”Pădurea spânzuraţilor”, după romanul lui Liviu Rebreanu, în regia lui Radu Afrim, ”Papagalul mut”, scenariuL şi regia Nae Caranfil, ”50 de secunde” de Daniel Oltean (piesa anului 2017, premiată la Gala UNITER), în regia lui Eugen Gyemant, şi spectacolul de pantomimă ”A fost odată în România”, în regia lui Dragoş Huluba.

Un articol de Petre Ivan|12 decembrie 2018

Într-un univers dominat de război în care moartea stă la pândă, grandiosul Imperiu Austro-Ungar agonizează. Națiunile își visează autonomia aruncându-și în moarte soldații care îmbracă uniforma în numele unor idealuri necunoscute și al unei patrii care nu le aparține. Din imaginea deprimantă a unui imens conglomerat artificial de popoare construit prin oprimare și minciună se detașează destine, povești de iubire, drame adânci, răscolitoare.

Tânărul locotenent Bologa, sfâșiat între sentimentul datoriei și cel al onoarei, caută adevărul în orizontul tulbure al războiului. Frământările morale ale eroului se accentuează când identitatea sa națională e pusă în cumpănă pe fondul ascensiunii naționalismului și când, numit în Curtea Marțială, trebuie să supravegheze executarea unui dezertor.

Departe de orice formă de naționalism, spectacolulprovoacă la o reflecție lucidă asupra stării nației, la o confruntare clară cu trecutul nostru istoric, un dialog între vocea prezentului și vocea istoriei. O voce surdă, șoptită sau răspicată, insinuantă sau răscolitoare prin care evenimentele unei lumi sfârtecată de masacre rostesc adevăratul lor nume în fața timpului, o voce care are timbrul specific și intonația regizorului Radu Afrim.

Pădurea spânzuraţilor, INFO

Pădurea spânzuraţilor
după Liviu Rebreanu
Regie: Radu Afrim

Scenariu: Radu Afrim

Univers sonor: Radu Afrim

Scenografie: Cosmin Florea

Coregrafie: Andrea Gavriliu

Video Mapping: Andrei Cozlac

Data premierei: 16.12.2018

Distribuție Alexandru Potocean , Marius Manole, Richard Bovnoczki, Ciprian Nicula, Raluca Aprodu, Istvan Teglas etc

Radu Afrim mărturisește că prin noul său proiect, Pădurea spânzuraţilor, dorește să îi determine pe tinerii care nu au citit încă romanul lui Rebreanu să ia cartea în mână după vizionarea spectacolului.

„Tinerii trebuie recâştigaţi. Trebuie să ia din nou contact cu literatura clasică, pentru că literatura contemporană nu este decât o altă cărămidă peste acest zid construit de clasici. (…) Această literatură este unică, din păcate foarte puţin cunoscută în Europa, fiecare ţară are scriitorii ei, la care ţine foarte mult, pe care îi promovează foarte mult. La noi lucrurile au luat-o într-un sens, de care o să vorbesc în spectacolul meu, un neapărat foarte ok din punct de vedere al educaţiei” – Radu Afrim

Foto: Pădurea spânzuraților – Adi Bulboacă, via pag de fb a lui Radu Afrim

 

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.