Rezultate cautare: Andrei Cr

Pentru a căuta pe Ziarul Metropolis, este suficient să introduceți câțiva termeni de căutare apoi să apăsați pe Enter de la tastatură.

11
/11
/21

Turneul la București al Teatrului de Stat Constanța (TSC) începe vineri, 12 noiembrie, cu două reprezentații ale spectacolului „JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE”, care vor avea loc la Teatrul Evreiesc de Stat la orele 17:00 și 19:00.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

05
/11
/21

Editura Frontiera anunță un nou titlu semnat de Nina Cassian, publicat într-o ediție adaptată grafic pentru copiii de astăzi: „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari”. Ilustrațiile cărții sunt semnate de Andrei Tache.

05
/11
/21

Ediția FNT cu numărul 31 vă așteaptă online și on-air, între 6 și 14 noiembrie, cu spectacole semnificative ale stagiunii teatrale 2020-2021, producții internaționale de prestigiu, spectacole de teatru radiofonic și un număr impresionant de evenimente care vin să completeze tabloul evoluției scenei românești din ultimul an.

04
/11
/21

Anul acesta, Festivalul Național de Teatru a adunat 39 de „povești” pe care le oferă publicului în cadrul celei de-a XXXI-a ediții. Niciodată nu a fost un număr atât de mare de publicații lansate în festival! Să fie oare pandemia motorul care a generat această „recoltă” record de noi titluri?

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

28
/10
/21

Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Fundatia The Institute, DC Communication SRL, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecţilor din România, Nod Makerspace, Zeppelin, Attila Kim Architects și Insula 42, lansează, în data de 28 octombrie 2021, programul „București RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale – componentă a mecanismelor de sprijin destinate sectorului creativ din București.

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

19
/10
/21

Musicalul „Cabaret” în regia, coregrafia și costumele lui Răzvan Mazilu, va avea primele reprezentații la Sala Majestic a Teatrului Odeon, sâmbătă, 23 octombrie, duminică, 24 octombrie și joi, 28 octombrie, ora 19:00.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

13
/10
/21

Publicul larg și iubitorii muzicii clasice sunt invitați să vadă online filmele care documentează felul în care au fost organizate Concursul Internațional George Enescu 2020/2021 și Festivalul Internațional George Enescu 2021 în timpul pandemiei, stabilind adevărate recorduri în domeniu, și reacțiile unor artiști care au fost implicați în cele două evenimente. Filmele sunt postate pe canalul Youtube al Festivalului Enescu.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Premierele lunii octombrie pe Scena Digitală a Naționalului sibian: „Antisocial” de Bogdan Georgescu și „Quartett” de Heiner Müller. Spectacolele oferite cadou abonaților Scenei Digitale sunt: „Sensul vieții” și „Personajul ce nu poate muri” de Eugenio Barba. Ia-ți cel mai bun loc în sala virtuală!

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

30
/09
/21

Spectacolul de poezie electrică pe versuri de Federico García Lorca, „Lună Verde”, cu Alina Berzunțeanu și Cezar Antal (vioară electrică), a fost selectat în cadrul celei de-a 31-a ediții a a Festivalului Național de Teatru, secțiunea Instalații performative.

30
/09
/21

Pe 1 octombrie, de la ora 19.00 (ora României), are loc un dialog online de excepție care va marca lansarea în limba română a producției-experiment „The Walks”: doi dintre cei trei regizori și fondatori ai Rimini Protokoll – Helgard Haug și Stefan Kaegi – vor dialoga cu criticul de teatru Octavian Saiu despre cel mai recent demers al multi-premiatului colectiv din Berlin, recunoscut la nivel internațional pentru abordările inovatoare în teatru.

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

28
/09
/21

Următoarele zile ale Festivalului de Teatru Independent Undercloud sunt dedicate cu precădere spectacolelor de teatru și evenimentelor conexe: lansări de carte, sesiuni de Q&A cu artiștii, dialoguri dar și vernisajul unei video-expoziții. Seara de marți este dedicată regizorului Alexa Visarion, personalitate marcantă a regiei de teatru și film, teoretician al teatrului, profesor și autor a numeroase cărți de specialitate.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

23
/09
/21

Cunoscutul actor Vlad Ivanov, în calitate de povestitor; premiera românească a operei „Strigoii” de George Enescu, sub bagheta apreciatului dirijor Gabriel Bebeșelea; Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, condusă de faimosul dirijor Daniele Gatti și cu pianistul Jean Yves Tibaudet ca solist sunt câteva din principalele oferte ale zilei la Festivalul Internațional George Enescu.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

26
/08
/21

Devenită reper, gong inaugural, avanpremieră a sezonului, Promenada Operei vă aşteaptă şi în 2021, cu Gala extraordinară din 27 august, ora 20:00, care anunţă prin glasurile a 14 dintre soliştii Operei Naţionale Bucureşti revenirea la viaţă a artelor spectacolului, şi îşi propune să deschidă apetitul bucureştenilor pentru muzica bună, oriunde va putea fi ea degustată în sezonul 2021-2022: la Festivalul „Enescu”, la Stagiunea aniversară a Operei, la Sala Radio, la Ateneu, în parcurile bucureştene sau chiar pe Esplanada Operei, între 27 august şi 12 septembrie, în aer liber.

24
/08
/21

Cunoscuta interpretă Teodora Enache-Brody va prezenta versiunea vocală a Rapsodiilor I și a II-a de George Enescu, într-un concert extraordinar pe care îl va susține pe 18 septembrie 2021, la Opera Națională București, împreună cu Călin Grigoriu la chitară, Andrei Kivu la violoncel, Joca Perpignan la percuție și având drept invitat special Corul Operei Române.

24
/08
/21

Cea de-a noua ediție Festivalul Național de Improvizație va avea loc în perioada 16-19 septembrie, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” București (Sala Amfiteatru) și RECUL. Cu formate de succes din edițiile anterioare care au fost reinterpretate și vor îmbrăca haine noi, trupe consacrate, invitați internaționali de renume în domeniu și spectacole de debut susținute de tineri improvizatori entuziaști, festivalul invită publicul să se bucure de tot ce poate arta improvizației să ofere mai frumos și interesant în prezent.

23
/08
/21

Prima ediție KATHE, AKANA! Festival Internațional de Teatru Rom prezintă, între 30 august și 6 septembrie, spectacole de teatru și cine-teatru, creații recente și premiere realizate de artiste și artiști romi profesioniști din Austria, Germania, Slovacia, România, Ucraina și Ungaria. Directorul artistic al festivalului Alex Fifea, dramaturg, actor și regizor rom, împreună cu Rodrigo Balogh (Ungaria), Mihaela Drăgan (România) și Andrei Șerban (România) au făcut selecția spectacolelor.

19
/08
/21

În perioada 28 august–5 septembrie, la Teatrul Național din Timișoara va avea loc a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara–Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului.

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

16
/08
/21

A cincea ediƫie The Black Sea Film Festival va avea loc, pentru prima dată, în Corbu, în perioada 19 - 22 august, în locațiile - Albastru la Mare și Teepee. Minunate seri de film, pe malul mării, vă așteaptă să vă bucurați de briza de vară și să urmăriți filme excepƫionale, sub milioane de stele și galaxii!

11
/08
/21

„Apocalipsa Elefantului Alb”, expoziția care aduce împreună mai multe de 40 de artiști din România și din străinătate, continuă activitățile în săptămânile care urmează cu o serie de ateliere, intervenții artistice și tururi ghidate ale căror scop este de a trage un semnal de alarmă asupra intervenției distructive a omului asupra naturii.

09
/08
/21

Pe 22 august, de la ora 20.30, la Teatrul de Vară Herăstrău, se va juca spectacolul „Dragostea celor trei portocale” după o schiţă de Carlo Gozzi, în regia lui Michele Modesto Casarin, producţie a Teatrului „Stela Popescu”.

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).

04
/08
/21

Ideo Ideis Festivalul #16 propune o săptămână intensă cu un program artistic și social variat, creat atât pentru trupe de liceeni, cât și pentru comunitățile din Alexandria, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Constanța și Sibiu.Vrem astfel ca festivalul să îi inspire pe adolescenții care îi trec pragul să se întoarcă cu aceeași încăpățânare spre comunitățile lor și să le transforme în spațiile de care au nevoie în propria devenire.

04
/08
/21

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.

04
/08
/21

Pentru al 15-lea an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu între 5 și 8 august. Timp de patru zile, la Sibiu vor fi proiectate câteva dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, cu invitați speciali: programul include peste 30 de producții, unele proaspăt premiate la TIFF 2021, precum și premiere românești în prezența echipelor.

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

22
/07
/21

Luni, 19 iulie, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București a avut loc ediția cu numărul 29 a Galei Premiilor UNITER. Amfitrionul Galei a fost Ion Caramitru, președintele UNITER, regia spectacolului a fost semnată de Bobi Pricop, iar scenografia, Irina Moscu.

22
/07
/21

PREVIEW După o ediţie 2020 doar cu proiecţii în aer liber şi cu un număr mult mai mic de filme decât de obicei, TIFF revine în acest an (23 iulie - 1 august) aproape la turaţie maximă: peste 160 de titluri, numeroşi invitaţi, cine-concerte şi alte evenimente. Ziarul Metropolis vă propune câteva recomandări de filme, pentru o mai uşoară orientare prin program.

19
/07
/21

7 tineri talentați explorează sensurile libertății alături de artistul Motanu' în cea mai recentă premieră în parteneriat cu TNRS, „AICI”. Sâmbătă, 17 iulie 2021, a avut loc premiera performance-ului coordonat de Bobi Pricop, cu muzica semnată AFO, în cadrul proiectului european „LIBERTY”, urmând ca în 29 august 2021 să fie prezentat în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

19
/07
/21

Autor de marcă al cinematografiei maghiare, regizorul István Szabó vine în România ca invitat special la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 august – 1 iulie, Cluj-Napoca). Lui i se vor alătura zeci de invitați români și străini în cele zece zile de festival. Printre aceștia se numără celebrul scenarist Guillermo Arriaga, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, producătorul israelian Katriel Schory, regizorii Szabolcs Hajdu, Susanna Nicchiarelli, Agustí Villaronga sau Uberto Pasolini.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.