„Palate deschise pe Calea Victoriei”, un proiect dedicat comunității, realizat de Fundația Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/palate-deschise-pe-calea-victoriei-un-proiect-dedicat-comunitatii-realizat-de-fundatia-calea-victoriei/

Capitala va fi întotdeauna un punct fierbinte, iar când cineva descoperă un loc mișto și inedit, de obicei se grăbește să-l recomande cunoscuților.

Fundația Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 10 iunie, de la ora 11:00, la cel de-al patrulea eveniment din seria „Palate deschise pe Calea Victoriei”: Povestea Palatului Romanit, conferință cu doamna academician Georgeta Filitti.

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

Fundația Calea Victoriei a lansat proiectul „Palate deschise pe Calea Victoriei”, în anul în care se împlinesc 145 de ani de când Podul Mogoșoaiei a primit numele Calea Victoriei.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti, printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume, împlinește 20 de ani.

E mutilat. Are mult kitsch. Și mult, foarte mult cenușiu, un cenușiu obsedant. E un hibrid.

La aproape doi ani după ce România intrase, şi ea, în absurdul celui de-al Doilea Război Mondial, în seara de sâmbătă, 26 septembrie 1942, Mihail Sebastian povestea în jurnalul care avea să iasă la lumină, tot din cauza istoriei absurde, mulţi ani mai târziu...

Liceul Gheorghe Lazăr, Târgul Moșilor de la Obor, Calea Victoriei și strada Lipscani. Câteva embleme ale idealizatului București de altădată, dispărut sub cenușiul comunist, păstrat în cărți ce continuă să atragă cititori.

Pe 17 iunie, de la ora 18:00, Muzeul Hărților propune publicului o nouă conferință online: „Moda, eterna poveste. Bucureștiul secolului XIX”, susținută de dr. Maria-Camelia Ene.

Societatea interbelică are teatralitatea ei. Și frivolitatea ei. Eleganță, bonomie și o strălucire pe care Al Doilea Război Mondial o va șterge pentru totdeauna. Expoziția „Moda în Bucureștiul interbelic” o reînsuflețește atât cât să vă aprindă imaginația.

Ziarul Metropolis demarează o campanie editorială care va scoate la lumină poveştile necunoscute ale străzilor din Bucureşti şi secretele lor. Unele niciodată cunoscute, altele uitate, istoriile lor merită redescoperite.

„Înainte de orice vilegiatură și sportivitate, bucureștenii vor câștiga să vadă Bucureștii, care în fiece răspântie sunt alții și la fiece zece metri păstrează pentru călător o surpriză o bijuterie și o recompensă”. Așa scria Tudor Arghezi în „Cu bastonul prin București”.

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.