Pamfil Șeicaru: ”Nazist, fascist, omul Securității române”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pamfil-seicaru-nazist-fascist-omul-securitatii-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera şi mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în ţară şi străinătate ziaristului, memorialistului, şi nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât şi din cele ale comentatorilor săi.

Un articol de Georgeta Filitti|8 august 2017

Participant la Primul Război Mondial, decorat cu ”Mihai Viteazul” și preocupat de veșnicirea numelor celor care s-au sacrificat atunci (ridică mânăstirea Sf. Ana lângă Orșova, monumentul de la Mărășești, pe cel de la Soulzmatt – Alsacia), deputat și ziarist, Pamfil Șeicaru rămâne una dintre cele mai controversate figuri publice din România secolului XX.

Numele îi rămâne legat în primul rând de ziarul ”Curentul” (întemeiat în 1928), cu o formidabilă dotare tehnică (rotativă de 224 de tone și posibilitatea de imprimare a 24000 de pagini în 24 de ore. În 1939 a scos, în 35 de zile, 10 milioane de cărți de citire). Dar prin același ziar a dus o campanie de șantajare unică ce avea să-i aducă avere și o faimă reprobabilă. Biografia lui după 1941, când e trimis de mareșalul Antonescu în străinătate pentru organizarea unei apărări din afara hotarelor, și până la moarte, e un amestec fabulos de adevăr și ficțiune, de posibil și de neimaginat.

A transferat bani în străinătate ca și 40 de tablouri ale unor artiști români consacrați; a luat legătura, în 1944, cu agenți naziști și a condamnat public actul de la 23 august 1944. Între 1945 și 1974 a locuit în Spania unde, după opinia unor comentatori, ”s-a luptat cu morile de vânt” încercând să definească situația României în acest răstimp pe harta lumii. În țară a fost condamnat la moarte în contumacie. A militat pentru regruparea exilului în jurul fostului monarh Carol al II-lea, apoi a principelui Nicolae. Și-a exprimat crezul politic în publicațiile ”Analele politice”, ”Liberty and Justice”, ”El Alcazar”, ”Curentul” , seria a II-a, din 1978, la Munchen, ”România muncitoare” etc. S-a spus că ar fi întreprins o vizită secretă în România încercând zadarnic să se întâlnească cu N. Ceaușescu.

Simpla enumerare a unor titluri din lucrările sale dă măsura ariei de preocupări, străbătute de antisovietism și antimonarhism (în accepția întruchipată de regele Mihai I): România. Hiroshima morală (1950); Unirea națională. Ideea forță a României moderne (1959); Karl Marx. Însemnări despre români (1965); La Roumanie dans la Grande Guerre (1968); Construcții pe nisip (1972. Mai adăugăm  Scrisori din emigrație (1992), Vulpea roșcată  (1996) ca și nenumăratele portrete risipite în presa românească a exilului, de la Ionel Brătianu și Constantin Stere, la Emil Cioran și Mircea Eliade, de la Ion Petrovici la O. Goga sau A.C. Cuza.

Personalitate controversată, prolifică, veșnic supusă discuției, Pamfil Șeicaru a devenit și personaj de roman pentru Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu și Marin Preda.

Un exeget a scris că ”în persoana lui Pamfil Șeicaru ne confruntăm cu cel mai calomniat și batjocorit pe nedrept erou al culturii românești”.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

Pagina 19 din 34« Prima...10...1718192021...30...Ultima »