Pamfil Șeicaru: ”Nazist, fascist, omul Securității române”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pamfil-seicaru-nazist-fascist-omul-securitatii-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera şi mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în ţară şi străinătate ziaristului, memorialistului, şi nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât şi din cele ale comentatorilor săi.

Un articol de Georgeta Filitti|8 august 2017

Participant la Primul Război Mondial, decorat cu ”Mihai Viteazul” și preocupat de veșnicirea numelor celor care s-au sacrificat atunci (ridică mânăstirea Sf. Ana lângă Orșova, monumentul de la Mărășești, pe cel de la Soulzmatt – Alsacia), deputat și ziarist, Pamfil Șeicaru rămâne una dintre cele mai controversate figuri publice din România secolului XX.

Numele îi rămâne legat în primul rând de ziarul ”Curentul” (întemeiat în 1928), cu o formidabilă dotare tehnică (rotativă de 224 de tone și posibilitatea de imprimare a 24000 de pagini în 24 de ore. În 1939 a scos, în 35 de zile, 10 milioane de cărți de citire). Dar prin același ziar a dus o campanie de șantajare unică ce avea să-i aducă avere și o faimă reprobabilă. Biografia lui după 1941, când e trimis de mareșalul Antonescu în străinătate pentru organizarea unei apărări din afara hotarelor, și până la moarte, e un amestec fabulos de adevăr și ficțiune, de posibil și de neimaginat.

A transferat bani în străinătate ca și 40 de tablouri ale unor artiști români consacrați; a luat legătura, în 1944, cu agenți naziști și a condamnat public actul de la 23 august 1944. Între 1945 și 1974 a locuit în Spania unde, după opinia unor comentatori, ”s-a luptat cu morile de vânt” încercând să definească situația României în acest răstimp pe harta lumii. În țară a fost condamnat la moarte în contumacie. A militat pentru regruparea exilului în jurul fostului monarh Carol al II-lea, apoi a principelui Nicolae. Și-a exprimat crezul politic în publicațiile ”Analele politice”, ”Liberty and Justice”, ”El Alcazar”, ”Curentul” , seria a II-a, din 1978, la Munchen, ”România muncitoare” etc. S-a spus că ar fi întreprins o vizită secretă în România încercând zadarnic să se întâlnească cu N. Ceaușescu.

Simpla enumerare a unor titluri din lucrările sale dă măsura ariei de preocupări, străbătute de antisovietism și antimonarhism (în accepția întruchipată de regele Mihai I): România. Hiroshima morală (1950); Unirea națională. Ideea forță a României moderne (1959); Karl Marx. Însemnări despre români (1965); La Roumanie dans la Grande Guerre (1968); Construcții pe nisip (1972. Mai adăugăm  Scrisori din emigrație (1992), Vulpea roșcată  (1996) ca și nenumăratele portrete risipite în presa românească a exilului, de la Ionel Brătianu și Constantin Stere, la Emil Cioran și Mircea Eliade, de la Ion Petrovici la O. Goga sau A.C. Cuza.

Personalitate controversată, prolifică, veșnic supusă discuției, Pamfil Șeicaru a devenit și personaj de roman pentru Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu și Marin Preda.

Un exeget a scris că ”în persoana lui Pamfil Șeicaru ne confruntăm cu cel mai calomniat și batjocorit pe nedrept erou al culturii românești”.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »