Pamfil Șeicaru: ”Nazist, fascist, omul Securității române”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pamfil-seicaru-nazist-fascist-omul-securitatii-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera şi mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în ţară şi străinătate ziaristului, memorialistului, şi nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât şi din cele ale comentatorilor săi.

Un articol de Georgeta Filitti|8 august 2017

Participant la Primul Război Mondial, decorat cu ”Mihai Viteazul” și preocupat de veșnicirea numelor celor care s-au sacrificat atunci (ridică mânăstirea Sf. Ana lângă Orșova, monumentul de la Mărășești, pe cel de la Soulzmatt – Alsacia), deputat și ziarist, Pamfil Șeicaru rămâne una dintre cele mai controversate figuri publice din România secolului XX.

Numele îi rămâne legat în primul rând de ziarul ”Curentul” (întemeiat în 1928), cu o formidabilă dotare tehnică (rotativă de 224 de tone și posibilitatea de imprimare a 24000 de pagini în 24 de ore. În 1939 a scos, în 35 de zile, 10 milioane de cărți de citire). Dar prin același ziar a dus o campanie de șantajare unică ce avea să-i aducă avere și o faimă reprobabilă. Biografia lui după 1941, când e trimis de mareșalul Antonescu în străinătate pentru organizarea unei apărări din afara hotarelor, și până la moarte, e un amestec fabulos de adevăr și ficțiune, de posibil și de neimaginat.

A transferat bani în străinătate ca și 40 de tablouri ale unor artiști români consacrați; a luat legătura, în 1944, cu agenți naziști și a condamnat public actul de la 23 august 1944. Între 1945 și 1974 a locuit în Spania unde, după opinia unor comentatori, ”s-a luptat cu morile de vânt” încercând să definească situația României în acest răstimp pe harta lumii. În țară a fost condamnat la moarte în contumacie. A militat pentru regruparea exilului în jurul fostului monarh Carol al II-lea, apoi a principelui Nicolae. Și-a exprimat crezul politic în publicațiile ”Analele politice”, ”Liberty and Justice”, ”El Alcazar”, ”Curentul” , seria a II-a, din 1978, la Munchen, ”România muncitoare” etc. S-a spus că ar fi întreprins o vizită secretă în România încercând zadarnic să se întâlnească cu N. Ceaușescu.

Simpla enumerare a unor titluri din lucrările sale dă măsura ariei de preocupări, străbătute de antisovietism și antimonarhism (în accepția întruchipată de regele Mihai I): România. Hiroshima morală (1950); Unirea națională. Ideea forță a României moderne (1959); Karl Marx. Însemnări despre români (1965); La Roumanie dans la Grande Guerre (1968); Construcții pe nisip (1972. Mai adăugăm  Scrisori din emigrație (1992), Vulpea roșcată  (1996) ca și nenumăratele portrete risipite în presa românească a exilului, de la Ionel Brătianu și Constantin Stere, la Emil Cioran și Mircea Eliade, de la Ion Petrovici la O. Goga sau A.C. Cuza.

Personalitate controversată, prolifică, veșnic supusă discuției, Pamfil Șeicaru a devenit și personaj de roman pentru Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu și Marin Preda.

Un exeget a scris că ”în persoana lui Pamfil Șeicaru ne confruntăm cu cel mai calomniat și batjocorit pe nedrept erou al culturii românești”.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.