Până la Cehov însuși. Calea
https://www.ziarulmetropolis.ro/pana-la-cehov-insusi-calea/

“Ivanov” – ul lui Andrei Șerban de la Bulandra este un spectacol deja consacrat al scenei bucureştene. Aşa este. Dar cine şi cu ce drept poate să spună că articolele de presă scrisă sunt condamnate să rămână la ce e nou?

Un articol de Andrei Crăciun|7 noiembrie 2014

Admit: sunt un spectator de teatru atipic. Mă interesează – înaintea viziunii regizorale, înaintea – infamie! – jocului actorilor, înaintea energiei care se naște sau nu în sală, înaintea acelei teribile emoții colective – textul. Sunt, de aceea, un cehovian feroce, poate chiar fanatic. N-am obiecții la Anton Pavlovici.

Instituția familiei este întocmai cum a arătat-o, e bine că s-a revizuit în ultimul secol și că se va mai revizui. Și nu în “Pescărușul”, nici măcar în “Livada cu vișini”, cu atât mai puțin în “Trei surori”, ci în acest “Ivanov”, publicat cu un deceniu înainte de “Unchiul Vania”, am găsit ceea ce căutam.

Ivanov este – în text – un om bătrân la treizeci și cinci de ani, deprimat, care nu se sfiiește să-și pună întrebări, conștient că lumea sa se surpă, împovărat de o vină pe care o recunoaște fără să o poată indica. Ivanov e un personaj lucid, deci tragic, înconjurat de oameni așa cum sunt, de când lumea, oamenii: mediocri, avari, bârfitori, cartofori, escroci, fanatici ai eticii, muribunzi, plictisiți, alcoolici, curvari, parvenți, îmbogățiți. Femeile – la Cehov – sunt un inepuizabil continent: despotice, îndrăgostite, devotate, curve, sacrificate, blestemate, teatrale, obsedante și postum.

Filosemit, cu aplecare pentru nuanțe, am găsit în “Ivanov” același anti-antisemitism caracteristic doar oamenilor inteligenți și integri moral de la sfârșitul secolului XIX, cum și de astăzi. Drama Sarei, convertită la creștinism, nu e fundamental diferită de ce găsim în “Manasse”, piesă de Ronetti Roman, unul dintre prietenii evrei ai lui Caragiale, cel mai deschis la inimă dintre marii noștri clasici.

Puternică în epocă, problema convertirilor nu mai are aceeași forță astăzi, dar îndrăznesc să scriu că – nici măcar în textul lui Cehov (“Să nu te căsătorești niciodată cu o intelectuală evreică psihopată” este doar o replică, nu un manifest) – nu era axul fundamental, dacă acceptați acest clișeu. Fundamental e Ivanov însuși, căci el este un bun rezumat a ceea ce rămâne de nerezolvat în natura umană. Înțelepții sceptici au constatat demult că omul este cel mai ciudat animal. Este. Cehov o știa, “Ivanov” e o demonstrație fără cusur.

Întâlnirile dintre Andrei Șerban și Cehov s-au soldat cu spectacole memorabile, care nu s-au uitat și nu se vor uita. În acest “Ivanov” de la Bulandra există însă unele opțiuni pe care le găsesc greșite. Accentul exagerat pe englezisme, de exemplu. Mi se pare inadecvat. E ca și cum aș fi scris fraza anterioară folosind cuvintele – buey, what the fuck?, nu e cool, like. Cehov n-avea nevoie de așa ceva pentru a fi actual.

Nu-mi stă în caracter să critic munca de om. N-am făcut-o niciodată și nu o să o fac nici de acum înainte, decât acolo unde – la rigoare – nu e vorba nici de muncă, nici de oameni, ca în politică.

În “Ivanov”, spectacol vechi pe scena bucureșteană, unii actori n-au prins cea mai bună seară atunci când i-am văzut eu. Nu se mai jucase de multă vreme – argumente se găsesc. Întotdeauna se găsesc. Au interpretat unii exagerat de liniar, anulând teribilul final textual. Dar nu despre ei o să scriu.

O să remarc bucuria lui Victor Rebengiuc de a fi pe scenă în rolul lui Matvei Semionovici Șabelski, o să îmi permit să îl admir pe Cornel Scripcaru în rolul lui Pavel Kirilici Lebedev, o să fac o reverență (deja obișnuită) pentru Marius Manole în rolul lui Mihail Mihailovici Borkin, o să o aplaud pe Maria Obretin pentru cum a intrat în hainele Marfei Egorovna Babakina, o să mă las încântat de prestația Danei Dogaru în rolul Avoditiei Nazarovna, o să ridic un semn de exclamare pentru Vlad Ivanov în rolul lui Nikolai Alexeevici Ivanov! Și o să conchid că Andrei Șerban rămâne un maestru al detaliilor, cele ce fac dintotdeauna, în teatru și în viață, diferența. Și că, uneori, ajunge până la Cehov însuși.

Foto: Daniela Dima

23
/10
/20

Teatrul Național Iași, alături de poporul din Belarus, în proiectul „Belarus(ia) ̶ Lecturi la nivel mondial” Belarus(sia) Worldwide Reading Project), cu un eveniment excepțional: INSULTAȚI. BELARUS(IA) de Andrei Kureichik. Luni, de la ora 19:00, la Sala Teatru³, spectacol-lectură în cadrul proiectului LECTURI³.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

22
/10
/20

Asociația Culturală Control N a lansat în această săptămână prima ediție a programului educațional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaștere prin scris, care se va desfășura în perioada 19 octombrie – 6 noiembrie, în varianta online, cu 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

Pagina 1 din 92412345...102030...Ultima »