Până la Cehov însuși. Calea
https://www.ziarulmetropolis.ro/pana-la-cehov-insusi-calea/

“Ivanov” – ul lui Andrei Șerban de la Bulandra este un spectacol deja consacrat al scenei bucureştene. Aşa este. Dar cine şi cu ce drept poate să spună că articolele de presă scrisă sunt condamnate să rămână la ce e nou?

Un articol de Andrei Crăciun|7 noiembrie 2014

Admit: sunt un spectator de teatru atipic. Mă interesează – înaintea viziunii regizorale, înaintea – infamie! – jocului actorilor, înaintea energiei care se naște sau nu în sală, înaintea acelei teribile emoții colective – textul. Sunt, de aceea, un cehovian feroce, poate chiar fanatic. N-am obiecții la Anton Pavlovici.

Instituția familiei este întocmai cum a arătat-o, e bine că s-a revizuit în ultimul secol și că se va mai revizui. Și nu în “Pescărușul”, nici măcar în “Livada cu vișini”, cu atât mai puțin în “Trei surori”, ci în acest “Ivanov”, publicat cu un deceniu înainte de “Unchiul Vania”, am găsit ceea ce căutam.

Ivanov este – în text – un om bătrân la treizeci și cinci de ani, deprimat, care nu se sfiiește să-și pună întrebări, conștient că lumea sa se surpă, împovărat de o vină pe care o recunoaște fără să o poată indica. Ivanov e un personaj lucid, deci tragic, înconjurat de oameni așa cum sunt, de când lumea, oamenii: mediocri, avari, bârfitori, cartofori, escroci, fanatici ai eticii, muribunzi, plictisiți, alcoolici, curvari, parvenți, îmbogățiți. Femeile – la Cehov – sunt un inepuizabil continent: despotice, îndrăgostite, devotate, curve, sacrificate, blestemate, teatrale, obsedante și postum.

Filosemit, cu aplecare pentru nuanțe, am găsit în “Ivanov” același anti-antisemitism caracteristic doar oamenilor inteligenți și integri moral de la sfârșitul secolului XIX, cum și de astăzi. Drama Sarei, convertită la creștinism, nu e fundamental diferită de ce găsim în “Manasse”, piesă de Ronetti Roman, unul dintre prietenii evrei ai lui Caragiale, cel mai deschis la inimă dintre marii noștri clasici.

Puternică în epocă, problema convertirilor nu mai are aceeași forță astăzi, dar îndrăznesc să scriu că – nici măcar în textul lui Cehov (“Să nu te căsătorești niciodată cu o intelectuală evreică psihopată” este doar o replică, nu un manifest) – nu era axul fundamental, dacă acceptați acest clișeu. Fundamental e Ivanov însuși, căci el este un bun rezumat a ceea ce rămâne de nerezolvat în natura umană. Înțelepții sceptici au constatat demult că omul este cel mai ciudat animal. Este. Cehov o știa, “Ivanov” e o demonstrație fără cusur.

Întâlnirile dintre Andrei Șerban și Cehov s-au soldat cu spectacole memorabile, care nu s-au uitat și nu se vor uita. În acest “Ivanov” de la Bulandra există însă unele opțiuni pe care le găsesc greșite. Accentul exagerat pe englezisme, de exemplu. Mi se pare inadecvat. E ca și cum aș fi scris fraza anterioară folosind cuvintele – buey, what the fuck?, nu e cool, like. Cehov n-avea nevoie de așa ceva pentru a fi actual.

Nu-mi stă în caracter să critic munca de om. N-am făcut-o niciodată și nu o să o fac nici de acum înainte, decât acolo unde – la rigoare – nu e vorba nici de muncă, nici de oameni, ca în politică.

În “Ivanov”, spectacol vechi pe scena bucureșteană, unii actori n-au prins cea mai bună seară atunci când i-am văzut eu. Nu se mai jucase de multă vreme – argumente se găsesc. Întotdeauna se găsesc. Au interpretat unii exagerat de liniar, anulând teribilul final textual. Dar nu despre ei o să scriu.

O să remarc bucuria lui Victor Rebengiuc de a fi pe scenă în rolul lui Matvei Semionovici Șabelski, o să îmi permit să îl admir pe Cornel Scripcaru în rolul lui Pavel Kirilici Lebedev, o să fac o reverență (deja obișnuită) pentru Marius Manole în rolul lui Mihail Mihailovici Borkin, o să o aplaud pe Maria Obretin pentru cum a intrat în hainele Marfei Egorovna Babakina, o să mă las încântat de prestația Danei Dogaru în rolul Avoditiei Nazarovna, o să ridic un semn de exclamare pentru Vlad Ivanov în rolul lui Nikolai Alexeevici Ivanov! Și o să conchid că Andrei Șerban rămâne un maestru al detaliilor, cele ce fac dintotdeauna, în teatru și în viață, diferența. Și că, uneori, ajunge până la Cehov însuși.

Foto: Daniela Dima

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.