Panait Istrati. Un vagabond intercontinental
https://www.ziarulmetropolis.ro/panait-istrati-un-vagabond-intercontinental/

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franţa şi greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelenţă, de tip franţuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

Un articol de Georgeta Filitti|3 Iulie 2017

Omul e cumplit de sărac, așa va rămâne toată viața, are parte de o instrucție sumară (patru clase primare) și va fi măcinat din adolescență de TBC. De la 13 ani înșiră vreo 20 de meserii, una mai umilă ca alta: băiat de prăvălie, lucrător într-o plăcintărie, ucenic la cazane în docurile Brăilei, salahor la o pescărie, apoi într-un atelier de făcut frânghii. E hamal, zugrav, agent într-un birou de plasare.

Călătorește clandestin la Alexandria (Egipt), Marsilia, Napoli, Damasc. Își reia meseriile prea puțin bănoase: pictor de firme, portar de noapte la un hotel, vânzător, colaborator la foaia socialistă „România muncitoare”; are un moment de respiro în Elveția, în 1916, când, bolnav, învață cu disperare franțuzește cu dicționarul în mână.

E din nou zugrav, servitor, ziler, tractorist, muncitor la un garaj, ambalează cărți, vinde ochelari, e fotograf ambulant pe Coasta franceză. Încearcă să se sinucidă, vizitează Rusia sovietică de care rămâne profund decepționat; se retrage într-o mănăstire și moare la vârsta de puțin peste 50 de ani.

E fundalul dramatic, cutremurător pe care se înscrie, ca pe o canava înfiorătoare, opera unui scriitor european de mare originalitate. Fiecare experiență dureroasă, fiecare eșec, altă meserie, un nou prieten în cutare port mediteraneean înseamnă combustia pentru crearea unei alte opere.

Răstimpul petrecut în copilărie în casa bunicii, în preajma unor unchi, îl descrie în Moș Anghel și O noapte în bălți. Are 22 de ani când scrie cel dintâi articol, Regina Hotel. Va continua cu o publicistică militantă de critică socială în foile de orientare socialistă „Adevărul” și „Dimineața”. Cu schița Mântuitorul. O amintire de la Crăciun (1910) se poate spune că își începe cariera de scriitor.

E activ și politic, participând la manifestațiile în favoarea revoluției ruse din 1905 ori pentru susținerea lui Christian Rakovski și face pușcărie. Peregrinează în Franța și Elveția și descoperă opera lui Romain Rolland, ceea ce, după propria mărturie, i-a dat puterea „să reziste amărăciunilor”. În 1921 îi trimite acestuia o confesiune, Ultime cuvinte, și în anul următor un manuscris cu povestiri însumând 400 de pagini. Kira Kiralina îl impresionează peste măsură pe scriitorul francez: „E formidabilă. Nu există nimic în literatura de astăzi care să aibă tăria acesteia. Nu există nici un scriitor de astăzi – nici eu, nici oricare altul – care să fie capabil s-o scrie”.

E o confirmare a talentului său excepțional, urmată de apariția în limbile franceză și română, în cascadă, a lucrărilor lui: Unchiul Anghel, Haiducii, Domnița din Snagov, Trecut și viitor, Codin, Kir Nicolae, Mihail, Familia Perlmutter, Isac, Neranțula, Ciulinii Bărăganului, La stăpân, Spovedania unui învins, Pescuitorul de bureți, Pentru a fi iubit pămâtul, Țața Minca, Casa Thuringer, Biroul de plasare, În lumea Mediteranei, Răsărit de soare, Apus de soare.

Viața și opera lui Panait Istrati transmit un mesaj de netăgăduit: oricât de chinuit ar fi traiul cuiva, talentul răzbate, se afirmă, biruie.



08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

Page 10 of 29« First...89101112...20...Last »