Pantomima – între pasiune și efervescența spectacolului
https://www.ziarulmetropolis.ro/pantomima-intre-pasiune-si-efervescenta-spectacolului/

Cultura de performanţă este o necesitate a unei societăţi ce-şi defineşte elitele, unele dintre ele înzestrate cu har de geniu, ne spunea filosoful Constantin Noica. Pentru a atinge proporţiile unui astfel de ideal avem nevoie de antrenament, de identificare, de permanentă interogare şi explorare a ceea ce numim generic talent. Autosuficienţa vine dintr-o plafonare a acestei culturi de performanţă care se transformă în una de mentenanţă.

Un articol de Alexandru Filimon|14 Noiembrie 2018

Creionam și exploram la rândul meu aceste gânduri în timp ce decodificam jocul actoricesc al lui Alexandru Pribeagu care caută cu înverșunare ingenuuă să se suprindă pe sine. Nu-i ajungea mediocritatea ce uneori se instalează, pe nepusă masă, la toți actorii ca urmare a rutinei de zi cu zi, a unei munci istovitoare pe altarul creației. Nu caută să-și trișeze trăirea artistică. Deși biografia sa este impresionantă pentru vârsta pe care o are, o biografie conturată în spațiul cultural francez, Alexandru Pribeagu este un căutător ce în timp își poate așterne destinul pe unul din cearceafurile elitei românești. Poate îl ajutăm să ajungă acolo promițându-i că nu vom trișa la rândul nostru crezul său artistic.

Alexandru Pribeagu

”Pantomima este încă o nișă în peisajul artistic românesc”

Urmărindu-l cu atenție pe scenă și în timpul creației din spatele cortinei, am  înțeles că pantomima este una dintre cele mai sublime arte, în care corporalitatea se împletește desăvârșit cu arta dansului, în care mimica și gestica nasc simțuri dincolo de limita realului. Alexandru Pribeagu, actor și mim a povestit despre pasiunea sa pentru arta sublimului, a povestit atât prin tăcere cât și prin cuvinte, acolo unde emoțiile înlocuiesc cuvintele, dar și despre viziunea și locul pantomimei în cultura românească de astăzi.

În candoarea unei liniști molipsitoare, Alexandru povestește: ”Am ales să mă întorc în București după anii petrecuți la Paris deoarece am crezut, și cred în continuare, că Bucureștiul reprezintă un spațiu cultural ofertant, în plină efervescență artistică și care începe să aibă din ce în ce mai multă deschidere către public. Îmi doresc să aduc în fața publicului o exprimare nouă și inedită inspirată din curentul de teatru polonez si francez”.

Candoarea lui se extinde și în cuvinte, vocabule simple pe care le îngroașă actoricește pentru a-și exprima bucuria de a fi actor, astăzi, într-o României ce are șansă să se descopere cultural și să-și redescopere valorile răsfirate în peisajul artistic cotidian.

”Prin munca mea ca actor-mim și prin teatru corporal mă gândesc că aș putea și eu sa fiu unul din cei care contribuie la difuzarea acestei arte care ne este mai puțin cunoscută ca manifestare scenică, dar care ne vorbește și ne atinge în esență ca oameni. Pantomima este încă o nișă în peisajul artistic românesc, chiar daca are câțiva reprezentanți valoroși pe care îi admir personal, cum ar fi Dan Puric sau Mihai Mălaimare. Una dintre caracteristicile mimei ca limbaj si curent artistic este versatilitatea și facilitatea cu care se îmbină cu mai toate formele de spectacole vivante: circ, teatru, teatru vizual, dans, etc… ” a explicat Alexandru Pribeagu.

Alexandru Pribeagu

”Cred că ideea de a pleca singur la 18 ani la Paris pentru a deveni actor a fost determinantă”

Alege un zâmbet larg să-mi ofere când pronunță cuvântul teatru: ”Am ales teatrul pentru că mi-a plăcut, de mic copil am avut experiențe plăcute care m-au făcut să îndrăgesc acest univers. Pasiunea pentru pantomimă o aveam înca din liceu, dar ea a devenit conștientă și am putut să o dezvolt atunci când am întalnit-o pe Ella Jaroszewicz, profesoara de la care am învățat un nou limbaj: Teatrul corporal prin tehnica de pantomimă. „Pe langa cultura cuvântului există si cultura gestului” spunea Antonin Artaud. Cred în gest și cred că limbajul corporal ne înlesnește o comunicare mai directă dar la fel de profundă ca cea verbală. Gestul reprezintă esența mișcării și a corporalității noastre în raport cu lumea exterioară. Suntem ceea ce facem, și modul cum facem ne definește”.

Alexandru Pribeagu si Alexandra

Experiența pariaziană-sorboneză și-a lăsat amprenta, artistic vorbind asupra ”personajulu” – Alexandru Pribeagu. ”Am avut ocazia ca după liceu să merg la facultate în Franța unde am fost acceptat la Sorbona. Cred că ideea de a pleca singur la 18 ani la Paris pentru a deveni actor a fost determinantă. Cei 8 ani petrecuți la Paris, și mai ales la academia europeană de teatru corporal Magenia, mi-au deschis orizonturile și mi-au prilejuit întâlniri care m-au marcat și ajutat să îmi fac un drum în meseria asta”, își amintește acesta.

Dacă vorbim despre spații culturale precum Franța și România este dificil de complex să le comparăm în termeni de atmosferă culturală, fie dintr-o sorginte distinctă, fie dintr-o evoluție și ramificație formal nepredictibilă. Cultura rămâne spațială, fluidă, schimbătoare în registrul creației autentice.

 ”Franța, istoric vorbind este prin excelență protectoarea teatrului și a artelor vivante. Cultura teatrului în Franța este legată strâns de emanciparea societății. România este o țară cu o istorie tânără, condensată si plină de zbucium cultural, dar care luptă în continuare pentru a defini și a menține acest spațiu teatral viu”, concluzionează artistul.

Despre Alexandru Pribeagu

Alexandru Pribeagu este un  actor și artist-mim. A început să joace de foarte tânăr în trupa de teatru a liceului Francez din București. A studiat la Paris la Universitatea Sorbonne-Nouvelle, Universitatea Vincennes Saint-Denis și la Academia Europeană de Teatru Corporal Magenia. Pentru a-și perfecționa tehnica de joc a participat la mai multe stagii Actor Studio și Grotowski. În 2017 a început un Master de Art-Terapie în cadrul Universitatii Naționale de Artă Teatrală și

Alexandru Pribeagu, Foto Adi Tudose

Cinematografică (UNATC).

Alexandru a urcat pe scenele pariziene în multe spectacole alături de trupa de teatru Le Collectif du K (Le songe du réverbère, Rob et Mime), cu trupa Magenia (Le mime fait un tabac, La goitte d’eau, etc..), cu teatrul Le vent se lève, Theatre 12, Theatre du Gymnase, Mairie de Paris, și cu alte proiecte personale. Întors în România, după aproape zece ani petrecuți la Paris, a creat asociația și compania de teatru Imaginabil. Alexandru joacă și în seriale de televiziune, scurt metraje independente, videoclipuri și reclame.

Pe lângă meseria de actor, Alexandru predă teatrul și pantomimă. A început să predea în mai multe școli și centre culturale din Paris unde a susținut cursuri atât pentru copii cât și pentru adulți. Începând din 2011 a devenit asistentul Ellei Jarosewicz, începând astfel să formeze profesioniști din domeniul spectacolului și artelor vizuale.

Întors în România Alexandru colaborează cu mai multe instituții și școli printre care Liceul Francez Anna de Noailles, Fundația Calea Victoriei, Ministerul Educației și al Învățământului, dar şi în producții ale Operei naționale, Teatru de Operetă, Opera comică…

Foto: Alexandru Pribeagu – Centrul Cultural și de Tineret pentru UNESCO Nicolae Bălcescu



20
/01
/19

Se joacă la Teatrul Bulandra din București spectacolul „Treapta a nou”a (în adapterea scenică a Ancăi Maria Colțeanu), după un text de Tom Ziegler, cu actrițele Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ștefănescu și Adela Bengescu.

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »