Papa Francesco
https://www.ziarulmetropolis.ro/papa-francesco/

Mulţi ani după aceea, înainte de a-şi duce pentru prima dată baieţelul la cinematograf, Toma avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată când părinţii l-au dus la Vatican să facă cunoştinţă cu Papa Francisc.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2019

Toma era pe atunci un băiețel firav și vesel, de vreo doi ani și un pic, cu membre de lut și trestie, clădit pe un trup aproape diafan, ale cărui numeroase metastaze erau tratate intens prin ședințe de chimioterapie

Pentru el – cum ar fi spus undeva, cândva, insusi Gabriel Garcia Marquez – lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arate cu degetul.

(Toate povestea, pe Mă numesc Toma)

Foto: Toma & Papa Francisc

22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...