Papionul lui Radu Beligan și stiloul lui Marcel Iureș – scoase la licitație pentru Ideo Ideis
https://www.ziarulmetropolis.ro/papionul-lui-radu-beligan-si-stiloul-lui-marcel-iures-scoase-la-licitatie-pentru-ideo-ideis/

Săptămâna trecută, personalităţi ale vieţii culturale – printre care Nicu Alifantis, Andrei Șerban, Tudor Giurgiu, Radu Beligan, Marcel Iureş – şi-au scos la licitaţie obiecte dragi, cu scopul de strânge fonduri pentru următoarea ediţie a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis.

Un articol de Ziarul Metropolis|11 martie 2014

Săptămâna trecută, personalități ale vieții culturale – printre care Nicu Alifantis, Andrei Șerban, Tudor Giurgiu, Radu Beligan, Marcel Iureș – și-au scos la licitație obiecte dragi, cu scopul de strânge fonduri pentru următoarea ediție a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis.

Gala de fundraising pentru Ideo Ideis IX, găzduită de Godot Café Teatru, a început cu spectacolul „Never let me go”, reprezentat de trupa AS, câștigătoare a premiului Godot la ediția a opta a festivalului și a continuat cu licitația a 18 obiecte oferite de personalități culturale, susținători ai Ideo Ideis, printre care Nicu Alifantis, Andrei Șerban, Tudor Giurgiu, Radu Beligan.

Cei aproximativ 100 de invitați prezenți la eveniment au putut achiziționa următoarele obiecte: disc și volum de poezii oferite de Nicu Alifantis, papion oferit de Radu Beligan, afiș al spectacolului „Unchiul Vania” oferit de Andrei Șerban, tablou ediția VIII Ideo Ideis– oferit de Cooperativa de Artă, tricou din spectacolul Biloxi Blues oferit de Tudor Chirila, cană TIFF oferită de Tudor Giurgiu, afișul spectacolului „Un pic prea intim” – semnat de Andi Vasluianu și de fiica sa, triptic de tablouri oferit de Medeea Marinescu, textul spectacolului „Inimă de câine” cu notații personale – oferit de Marius Manole, tablou din spectacolul „Artă” oferit de Vlad Zamfirescu, afiș-tablou al concertului „Bach to Basics” oferit de Alexandru Tomescu, vas marocan pentru gătit oferit de Cătălin Ștefănescu, set cu stilou și pix oferit de Marcel Iureș, tablou din spectacolul „Pocker” oferit de George Mihăiță, joben oferit de Marian Râlea, sac de box oferit de Florin Piersic Jr. și două tricouri semnate pentru Ideo Ideis de către Gabi Balint și Gheorghe Hagi – oferite de Radu Naum.

ideo ideis

Marcel Iureș este unul dintre susținătorii Ideo Ideis, încă de la prima ediție.

Licitația a început de la suma de 100 de euro pentru fiecare din aceste obiecte, iar suma totală rezultată în urma licitației e fost 5830 de euro.

Papionul lui Radu Beligan

Printre invitații prezenți la eveniment s-au aflat Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Lamia Beligan, Marcel Iureș, George Mihăiță, Marian Râlea,Tudor Chirilă, Florin Piersic Jr., Cătălin Ștefănescu, precum și reprezentanti ai mai multor companii din România, parteneri strategici ai Ideo Ideis, jurnaliști, bloggeri și alexandreni care sustin festivalul încă de la primele ediții.

,,Anul acesta a fost pentru noi a două experiență cu Gala de Fundraising Ideo Ideis. Am făcut-o pentru prima dată anul trecut și nu știam dacă este un lucru care va funcționa an de an. Am constatat însă că ne bucurăm în continuare de un sprijin copleșitor. Cu siguranță că suma rezultată în urma licitației reprezintă pentru festival un ajutor financiar atât de necesar, însă pentru noi, echipa Ideo Ideis, înseamnî mult mai mult: este confirmarea faptului că ceea ce facem e din ce in ce mai important, iar asta ne motivează să o facem din ce în ce mai bine. Pentru asta le mulțumim din suflet tuturor celor care au fost prezenți joi la Godot! Bineînțeles că vă așteptăm pe toți, ca în fiecare an, în august, la Alexandria!”

Alexandru Ion, co-președinteIe Ideo Ideis

Înscrierile la festivalul Ideo Ideis încep în luna aprilie.

Foto: Vlad Catană

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;