“Parada costumului popular”, in București
https://www.ziarulmetropolis.ro/parada-costumului-popular-in-bucuresti/

Comunitatea “Domniţe cu altiţe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediţie a Paradei Portului Popular românesc în Bucureşti. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

Un articol de Cristina Enescu Aky|7 mai 2018

“Domnițe cu altițe” este o comunitate definită de pasiunea pentru elementele identitare tradiționale, în special costumul popular românesc autentic. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Portului Popular, care se sărbătorește în cea de-a doua duminică a lunii mai.

Sunt invitați să participe sau pur și simplu să se bucure de eveniment toți cei care îndrăgesc portul tradițional românesc. Participanții vor veni îmbrăcați în costum popular, cu eventuale “podoabe ale capului” tradiționale, cu opinci sau pantofi negri. Parada are ca scop promovarea portului tradițional românesc în toată splendoarea și varietatea sa, prin “scoaterea sa în lume”, mai ales în lumea urbană a Capitalei.

„Dorim să oferim publicului larg posibilitatea de a admira și cunoaște piese tradiționale specifice diferitelor zone ale țării, în general piese unice, lucrate manual la lumina lămpii cu multă migală, pricepere și dragoste. Fiecare piesă a costumului tradițional este un obiect de identitate culturală, iar decorațiunile sunt întotdeauna semnificative și simbolice. Vă invităm așadar la o promenadă care va avea ca punct de întâlnire Muzeul Tăranului Român, de unde plecarea va avea loc la ora 11.30.” – Mihaela Chilian, organizator din partea comunitații “Domnițe cu altițe”.

Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

Mai multe detalii despre eveniment, aici.

P.S. Din motive de organizare, evenimentul nu va fi o paradă, ci o plimbare în costume tradiționale, pe traseul anunțat.

Foto: Parada costumului popular – facebook

 

 



04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”. 

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.