Paradoxul românesc, varianta cinematografică
https://www.ziarulmetropolis.ro/paradoxul-romanesc-varianta-cinematografica/

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 septembrie 2021

Marile festivaluri internaţionale de film din 2021 s-au cam încheiat – în curând va începe sezonul galelor de premiere. Multe evenimente cinematografice s-au înghesuit pe parcursul verii, pentru a profita de relaxarea inevitabilă a restricţiilor. A fost o luptă dură pentru selectarea celor mai bune filme şi mai ales pentru premiere mondiale, marota festivalurilor din prima ligă. Din fericire, după un 2020 crunt, când aproape totul a fost închis sau s-a mutat online, oferta de filme a fost bogată, pentru că s-a adunat recolta pe aproape doi ani.

Aşa cum ne-a obişnuit an de an, deja de aproape două decenii, filmul românesc a fost prezent şi în 2021 la marile festivaluri (în discuţie sunt în special festivalurile dedicate filmelor de ficţiune). De fapt, s-a dovedit că este unul dintre cei mai buni ani pentru cinematografia română. Iar cel mai important e că 2021 marchează apariţia în forţă a unui nou val, format în bună măsură din cineaste nerăbdătoare să se facă în sfârşit auzite, într-o cinematografie dominată până acum de bărbaţi.

În mod surprinzător, niciun lungmetraj românesc nu s-a regăsit în secţiunile competiţionale de la două festivaluri cu tradiţie – Karlovy Vary şi Locarno. Este o noutate. Nici în competiţia de lungmetraje a Festivalului de la Sarajevo, practic a doua casă pentru cinematografia noastră, nu s-a aflat nicio producţie românească. Dar a existat totuşi o cineastă din România, Cristina Groşan, selectată cu debutul ei, „Things Worth Weeping For”, realizat în Ungaria, deci producţie exclusiv maghiară.

Începutul de an a fost istoric. „colectiv”, de Alexander Nanau, a fost nominalizat la Premiile Oscar, la două categorii – Cel mai bun documentar şi Cel mai bun film internaţional. O performanţă unică. Iar „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin. Este al doilea trofeu major obţinut de Radu Jude la Berlinale, după premiul de regie pentru „Aferim!”, şi al treilea Urs de Aur primit de un lungmetraj românesc, după „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, şi „Touch Me Not”, de Adina Pintilie.

Şi Cannes-ul a avut o ediţie neaşteptat de bună pentru filmul românesc. Sigur, nicio producţie din România nu s-a aflat în competiţie, care pentru moment pare rezervată doar pentru cei trei grei – Cristian Mungiu, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu. Dar în Un Certain Regard a fost selectat „La civil”, debutul în lungmetraj, filmat în Mexic, al Teodorei Mihai, cineastă de origine română stabilită în Belgia. Radu Muntean a fost prezent în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, cu „Întregalde”. La Cannes au mai avut premiera mondială şi trei scurtmetraje româneşti – „When Night Meets Dawn”, de Andreea Borţun, tot în Quinzaine des Réalisateurs; „Interfon 15”, de Andrei Epure, în secţiunea Semaine de la Critique; şi „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, de Carina-Gabriela Daşoveanu, în competiţia de scurtmetraje româneşti din secţiunea Cinéfondation.

Dar adevăratele surprize au venit în septembrie, de la cele două mari festivaluri de sfârşit de vară şi început de toamnă – Veneţia şi San Sebastian.

Ceva pare să se fi schimbat la Veneţia, pentru că, odată cu selectarea, în afara competiţiei, a documentarului „colectiv” , de Alexander Nanau, în 2019, festivalul e mai atent cu filmul românesc, căruia îi deschide în sfârşit porţile (mai puţin pe cele ale competiţiei), după o pauză de mai mulţi ani. „Miracol”, al treilea film de Bogdan George Apetri, a fost inclus în secţiunea Orizzonti. Iar „Imaculat”, primul film al regizoarei Monica Stan, realizat împreună cu George Chiper-Lillemark, a fost selectat în Giornati degli Autori şi a fost ales cel mai bun debut din toate secţiunile festivalului. O nouă premieră pentru un film românesc. În plus, şi Radu Jude a fost prezent cu un scurtmetraj, „Plastic Semiotic”.

Inedit este şi premiul cel mare obţinut de debutul Alinei Grigore, „Crai nou”, în competiţia Festivalului de la San Sebastian. Cel mai important festival din Spania a fost deseori atent la filmele româneşti, inclusiv în acest an, când a mai selectat un film şi în a doua competiţie, „Marocco”, al doilea lungmetraj al lui Emanuel Pârvu. Însă este pentru prima dată când o producţie românească obţine Scoica de Aur. În plus, e vorba de debutul unei cineaste.

Sigur, enumerarea de mai sus, oricât de impresionantă ar fi, nu ar trebui să ducă la un patriotism cinefil necritic, la exagerări sentimentale. Sunt destule ţări cu numeroase filme în selecţiile marilor festivaluri. Nici nu e de mirare, la cât de intensă e goana festivalurilor după premiere mondiale şi la cât de mult s-au extins ele, prin introducerea de noi şi noi secţiuni – toate programele lor trebuie umplute cu titluri, din toată lumea (şi câte filme cu adevărat mari pot apărea într-un an?). Apoi, fiecare dintre aceste filme româneşti trebuie discutat în detaliu, cu luciditate, pentru a i se evalua calităţile şi eventualele nereuşite. Nu toată cinematografia română de autor şi de festivaluri e demnă de laudă.

Însă e imposibil să nu se observe un paradox. Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare şi incapabile să îi înţeleagă anvergura, cu un Centru Naţional al Cinematografiei nereformat şi fără viziune, bazat pe o legislaţie depăşită de mult timp şi care atrage mereu critici, cu o Uniune a Cineaştilor decredibilizată, fără cinematografe care să îi fie dedicate, cu o presă culturală redusă la minima supravieţuire şi cu un public larg reticent şi pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face totuşi performanţă la cel mai înalt nivel. Cineaştii români sunt selectaţi sau premiaţi an de an la marile festivaluri, cele care dau tonul în lumea cinematogafiei, şi au parte de o presă internaţională în bună măsură favorabilă. Greu de găsit un alt domeniu – cultural sau de alt fel – care să se fi menţinut în avangardă atât de mult timp: cinematografia română face asta de douăzeci de ani.

Explicaţiile acestui paradox, şi mai ales sursele acestei efuziuni permanente de energii creative pe fundalul unui mediu administrativ neprielnic şi al unei receptări culturale anemice, are necesita cel puţin o lucrare de doctorat pentru a fi înţelese pe deplin. Deocamdată, ne rezumăm doar la a constata contrastul dintre reuşita artistică şi o indiferenţă generală. Gălăgia recentă – şi benefică – din jurul unor filme percepute ca fiind controversate precum „colectiv” sau „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” nu trebuie să înşele – prăpastia menţionată s-a adâncit în ultimii ani. E o realitate amară, cu care pare să ne fi resemnat.

 

Foto: Regizoarea Alina Grigore şi producătoarea Gabi Suciu cu trofeul Scoica de Aur de la San Sebastian (sursa: SSIFF)

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.