Paravan. Două telefoane. Evoluția
https://www.ziarulmetropolis.ro/paravan-doua-telefoane-evolutia/

Am văzut acest spectacol pe când nici nu se poate spune că se născuse cu adevărat. Era mai degrabă o promisiune. E frumos să vezi cum se naşte un spectacol de teatru. 

Un articol de Andrei Crăciun|19 Mai 2015

L-am văzut când a câștigat titlul de cel mai bun spectactol la Gala HOP, gala tinerilor actori, la Costinești, în toamna anului trecut. Mi-a plăcut. Am căutat să îl întâlnesc pe regizor, Matei Lucaci-Grunberg, l-am întâlnit, am căutat să o întâlnesc pe actrița Iulia Ciochină, am întâlnit-o (pe Irina Antonie o cunoșteam deja). Voi căuta să îi întâlnesc, lăsând un reportofon între noi, și pe ceilalți actori – Mădălina Craiu, Ștefan Huluba, Tavi Costin și Andrei Cătălin. Teatrul se va scrie în România cu ei. Teatrul și nu numai teatrul.

Povestea “Paravanului” e simplă, ceea ce este o artă, nu doar în dramaturgie. Simplitatea este, de fapt, cel mai greu de atins. Povestea este așa: asistăm la ultima repetiție a unui spectacol, vom asista apoi la spectacolul însuși, și, desigur, vor fi diferențe mari, dar nu tragice, între cele două. Matei Lucaci-Grunberg n-are apetit pentru tragic.

Aceasta este o comedie-colaj, reunește, într-o cheie foarte contemporană, scene bine-cunoscute studenților de la teatru, cum și spectatorilor (ce ziceți de un dialog telefonic între Romeo și Julieta?, dar între Veta și Chiriac?, dar…).

“Paravanul” este o joacă, fără ca asta să-i scadă din seriozitate. “Paravanul” este un exemplu de ludic pe alocuri absurd, a cărui miză, deloc ascunsă, este să ridice cortina și să ne invite în culisele unui spectacol de teatru, poate chiar a oricărui spectacol de teatru.

Și cum e în culise? În culise, actrițele se urăsc între ele, dar întrețin, separat, relații cu regizorul, regizorul are limitele lui, văzut dinspre actori e doar un actor ratat, și greul e dus tot de umerii asistentei de regie, actorii înșiși au toane, pusee de grandoare și stupiditate, au dileme care pot arunca în derizoriu și în ridicol orice spectacol, și nu o dată îl și aruncă.

Am revăzut “Paravanul” la sfârșitul săptămânii abia încheiate, la Arad, la Festivalul Internațional de Teatru Nou. Și cât crescuse între timp! Actorii se rutinaseră în întâlnirile cu publicul. Erau, neîndoielnic, obosiți actorii. Veneau de la București, iar venind de la București Aradul este la capătul lumii, dată fiind infrastructura din țara noastră.

Mai repede am ajuns odinioară în Beijing, China. Au reușit totuși să se ridice și la așteptările (erau cunoscuți deja din “Pisica verde”, din 2014) și la înălțimea publicului arădean, care i-a primit cu simpatie și poate chiar dragoste. Cert este că la despărțire, în Sala Mare a Teatrului „Ioan Slavici”, s-au vărsat aplauze, deloc de complezență.

S-a râs, s-a râs bine în noapte. Irina a fost o Vetă cum n-au mai fost multe în trecutul nostru recent, Andrei Cătălin a dat tonul hohotelor, pentru Tavi Costin comedia nu pare să mai aibă mari secrete, Mădălina Craiu are un rol mult mai consistent decât în toamnă, ceea ce îi dă șansa să-și expună pe larg talentul, Iulia Ciochină se joacă, de parcă asta ar fi făcut toată viața, cu replicile din Cehov și Ionesco.

Cunoscându-i emotivitatea de dincoace de scenă, nu poți să nu te întrebi ce naiba face scena unui om, ce fel de miracol lasă să i se întâmple încât să devină un actor? Nimeni nu știe, însă, încă, răspunsul. Nici nu am mari speranțe că se va afla.

Să ne mulțumim să constatăm că Iulia Ciochină devine tot mai actriță. Iar Ștefan Huluba… cine nu știe cine e Ștefan Huluba să facă bine să se îndrepte de urgență spre primul teatru în care este anunțat un număr hulubian. La întoarcere mă poate contacta să schimbăm câteva impresii. Chiar și așa, având dreptul sfânt la comparații, Ștefan Huluba a fost mai bun la Costinești decât la Arad. Dar nicio seară nu seamănă cu alta, și de aceea teatrul este unic.

Iar succesul “Paravanului” nu vine doar dinspre acești actori tineri și buni. Nu. Succesul “Paravanului” începe din luciditatea în umor a lui Matei Lucaci-Grunberg.

Luciditatea în umor este o calitate tot mai rară astăzi, tocmai de aceea dacă ar trebui să pariez pe un singur regizor mai tânăr decât mine, spectator în vârstă de trezieci și unu de ani, pe Matei Lucaci-Grunberg aș paria. Iar eu pariez prudent, pariez cerebral, la risc mic. Iată, o scriu: Matei Lucaci-Grunberg e un nume mare din viitor.



18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »