Paravan. Două telefoane. Evoluția
https://www.ziarulmetropolis.ro/paravan-doua-telefoane-evolutia/

Am văzut acest spectacol pe când nici nu se poate spune că se născuse cu adevărat. Era mai degrabă o promisiune. E frumos să vezi cum se naşte un spectacol de teatru. 

Un articol de Andrei Crăciun|19 mai 2015

L-am văzut când a câștigat titlul de cel mai bun spectactol la Gala HOP, gala tinerilor actori, la Costinești, în toamna anului trecut. Mi-a plăcut. Am căutat să îl întâlnesc pe regizor, Matei Lucaci-Grunberg, l-am întâlnit, am căutat să o întâlnesc pe actrița Iulia Ciochină, am întâlnit-o (pe Irina Antonie o cunoșteam deja). Voi căuta să îi întâlnesc, lăsând un reportofon între noi, și pe ceilalți actori – Mădălina Craiu, Ștefan Huluba, Tavi Costin și Andrei Cătălin. Teatrul se va scrie în România cu ei. Teatrul și nu numai teatrul.

Povestea “Paravanului” e simplă, ceea ce este o artă, nu doar în dramaturgie. Simplitatea este, de fapt, cel mai greu de atins. Povestea este așa: asistăm la ultima repetiție a unui spectacol, vom asista apoi la spectacolul însuși, și, desigur, vor fi diferențe mari, dar nu tragice, între cele două. Matei Lucaci-Grunberg n-are apetit pentru tragic.

Aceasta este o comedie-colaj, reunește, într-o cheie foarte contemporană, scene bine-cunoscute studenților de la teatru, cum și spectatorilor (ce ziceți de un dialog telefonic între Romeo și Julieta?, dar între Veta și Chiriac?, dar…).

“Paravanul” este o joacă, fără ca asta să-i scadă din seriozitate. “Paravanul” este un exemplu de ludic pe alocuri absurd, a cărui miză, deloc ascunsă, este să ridice cortina și să ne invite în culisele unui spectacol de teatru, poate chiar a oricărui spectacol de teatru.

Și cum e în culise? În culise, actrițele se urăsc între ele, dar întrețin, separat, relații cu regizorul, regizorul are limitele lui, văzut dinspre actori e doar un actor ratat, și greul e dus tot de umerii asistentei de regie, actorii înșiși au toane, pusee de grandoare și stupiditate, au dileme care pot arunca în derizoriu și în ridicol orice spectacol, și nu o dată îl și aruncă.

Am revăzut “Paravanul” la sfârșitul săptămânii abia încheiate, la Arad, la Festivalul Internațional de Teatru Nou. Și cât crescuse între timp! Actorii se rutinaseră în întâlnirile cu publicul. Erau, neîndoielnic, obosiți actorii. Veneau de la București, iar venind de la București Aradul este la capătul lumii, dată fiind infrastructura din țara noastră.

Mai repede am ajuns odinioară în Beijing, China. Au reușit totuși să se ridice și la așteptările (erau cunoscuți deja din “Pisica verde”, din 2014) și la înălțimea publicului arădean, care i-a primit cu simpatie și poate chiar dragoste. Cert este că la despărțire, în Sala Mare a Teatrului „Ioan Slavici”, s-au vărsat aplauze, deloc de complezență.

S-a râs, s-a râs bine în noapte. Irina a fost o Vetă cum n-au mai fost multe în trecutul nostru recent, Andrei Cătălin a dat tonul hohotelor, pentru Tavi Costin comedia nu pare să mai aibă mari secrete, Mădălina Craiu are un rol mult mai consistent decât în toamnă, ceea ce îi dă șansa să-și expună pe larg talentul, Iulia Ciochină se joacă, de parcă asta ar fi făcut toată viața, cu replicile din Cehov și Ionesco.

Cunoscându-i emotivitatea de dincoace de scenă, nu poți să nu te întrebi ce naiba face scena unui om, ce fel de miracol lasă să i se întâmple încât să devină un actor? Nimeni nu știe, însă, încă, răspunsul. Nici nu am mari speranțe că se va afla.

Să ne mulțumim să constatăm că Iulia Ciochină devine tot mai actriță. Iar Ștefan Huluba… cine nu știe cine e Ștefan Huluba să facă bine să se îndrepte de urgență spre primul teatru în care este anunțat un număr hulubian. La întoarcere mă poate contacta să schimbăm câteva impresii. Chiar și așa, având dreptul sfânt la comparații, Ștefan Huluba a fost mai bun la Costinești decât la Arad. Dar nicio seară nu seamănă cu alta, și de aceea teatrul este unic.

Iar succesul “Paravanului” nu vine doar dinspre acești actori tineri și buni. Nu. Succesul “Paravanului” începe din luciditatea în umor a lui Matei Lucaci-Grunberg.

Luciditatea în umor este o calitate tot mai rară astăzi, tocmai de aceea dacă ar trebui să pariez pe un singur regizor mai tânăr decât mine, spectator în vârstă de trezieci și unu de ani, pe Matei Lucaci-Grunberg aș paria. Iar eu pariez prudent, pariez cerebral, la risc mic. Iată, o scriu: Matei Lucaci-Grunberg e un nume mare din viitor.



15
/12
/15

Dorel Vişan a debutat târziu în cinema, după vârsta de 35 de ani, însă a devenit rapid unul dintre cei mai distribuiţi actori români, activ şi astăzi. În patru decenii de carieră cinematografică, a făcut zeci de roluri în filme şi a lucrat cu mari regizori din generaţii diferite.

15
/12
/15

Joi, 17 decembrie, și vineri, 18 decembrie, de la ora 19:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” susține, în sala de spectacole a Teatrului Metropolis (adresa: Str. Mihai Eminescu nr.89, sector 2, București), două noi reprezentații ale spectacolului-colaj „Paris, mon amour” – regia: Răzvan Ioan Dincă.

15
/12
/15

Asociaţia Cluster Economie şi Asistenţă Socială în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, organizează marţi, 15 decembrie 2015, începând cu orele 16.30, la sediul Structurii de economie sociala -  Cogito Educaţional SRL din str. Lamaiţei nr 7, sector 4, Bucuresti, conferinţa de inchidere a proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”(ID:144616).

15
/12
/15

Filmul „Genius”, regizat de Michael Grandage, cu Colin Firth, Jude Law si Nicole Kidman in distributie, va avea premiera mondiala la cea de-a 66-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin, in luna februarie. Acest lungmetraj, realizat pe baza unui scenariu scris de John Logan, prezinta o poveste inspirata din viata reala si descrie relatia complexa dintre doi uriasi ai universului literar – romancierul Thomas Wolfe si celebrul editor Max Perkins.

14
/12
/15

8PT este un spațiu artistic fără echivalent în capitala țării noastre. Aici, pe Colței 23, într-un apartament de la etajul opt al unui bloc în etate, se joacă teatru așa cum nu se mai întâmplă în alte locuri. Se joacă teatru neconvențional, curajos, nebunește.

14
/12
/15

Ediţia din această seară a emisiunii Nocturne reprezintă împlinirea unui vis al Marinei Constantinescu. În studioul Nocturnelor poposesc regizorul David Esrig şi actorul Florin Vidamski, autorul cărţii „Drumul spre spectacol prin metoda David Esrig", lansată anul acesta în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Nocturne se difuzează astăzi, de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

14
/12
/15

Teatrul Metropolis a fost inaugurat în toamna anului 2007, când Radu Beligan şi George Ivaşcu au tăiat panglica. Teatrul Tineretului Metropolis a fost conceput ca singurul teatru de proiecte din Bucureşti şi de atunci pe scena din strada Mihai Eminescu au trecut nume importante.

14
/12
/15

“Sfârşit”, de la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, este un spectacol bine făcut, despre sfârşitul unei vârste, despre momentele cheie şi despre toate finalurile din viaţa noastră; despre insatisfacţia de a fi şi a trăi, despre cât de singuri suntem în relaţiile umane.

14
/12
/15

Sâmbătă, 19 decembrie, începând cu ora 19:00, la sediul Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, Sector 1), va avea loc lansarea calendarului 2016  LEONTINA VĂDUVA 30.

14
/12
/15

Cu un look și o agilitate de spadasin, Ara Malikian (n.1968) este un om-spectacol într-un show de vioară atipic. Susține primul său concert la vârsta de 12 ani, iar astăzi este un maestru excentric care se duelează continuu cu alți mari artiști ale căror lucrări le reinterpretează la fiecare apariție pe scenă. La București ajunge în mai 2016.

14
/12
/15

Teatrul Naţional Radiofonic îl sărbătoreşte pe Radu Beligan, la împlinirea vârstei de 97 de ani, prin lansarea premierei radiofonice a spectacolului Lecţia de violoncel, de Mona Radu, marele său succes de pe scena Teatrului Metropolis. Premiera radiofonică a spectacolului va avea loc în această seară, de la ora 23:05, la Radio România Actualităţi.