Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Parcul pentru câini de Sofi Oksanen, apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba finlandeză şi note de Sigrid Crasnean.
Un articol de Ziarul Metropolis|4 noiembrie 2021
De la autoarea bestsellerului Purificare • „Tulburător până la ultima pagină.” (Les Inrockuptibles)
Olenka, o tânără originară din Ucraina postsovietică, vine aproape zilnic într-un parc din Helsinki pentru a urmări obsesiv o familie parcă ieşită dintr-o reclamă: un cuplu frumos şi prosper, cu doi copii şi un câine. Gestul ei nu e nejustificat, însă e periculos, căci între tânăra ucraineancă şi fericita familie finlandeză există o legătură tainică, pe care doar cea dintâi o ştie. Acea legătură ascunde multă suferinţă, o poveste de iubire chinuită şi o întreagă încrengătură de evenimente din trecut, ce implică trădări, crime şi speranţe de salvare. Prin vocea Olenkăi, care îşi rememorează viaţa într-un moment de criză, Sofi Oksanen ne dezvăluie o lume crudă şi violentă din anii de după destrămarea Uniunii Sovietice, o lume unde sărăcia, privatizările dubioase, clanurile interlope, drogurile, omorurile şi abuzurile sunt realităţi curente. Este o lume unde nu există victime inocente şi unde Olenka, un fotomodel ratat care ajunge să lucreze pentru o firmă specializată în tratarea infertilităţii, încearcă să-şi croiască drumul spre prosperitate cu aceeaşi duritate ca toți cei din jurul ei.
„Sofi Oksanen a găsit în lumea clinicilor de fertilizare imaginea perfectă a inegalităţii despre care ne vorbeşte Parcul pentru câini… Este o critică extraordinară a societăţii actuale, prin care e pusă la zid această afacere cu fiinţe umane, unde profitul e mai important decât viaţa şi unde inegalităţile sociale au conturat un spaţiu cu reguli, tactici şi posibilităţi diferite pentru cei implicaţi. În plus, scriitoarea reuşeşte să controleze perfect realismul transformărilor psihologice care le înăspresc pe cele două protagoniste.” (Jyllands-Posten)
„Parcul pentru câini este un roman care ţi se strecoară pe sub piele, care te înţeapă cu ace ascuţite… Cu un stil de o duritate oţelită, strunjit elegant, limpede şi clar precum cristalul, Sofi Oksanen scrie despre felul în care lumea de azi închide ochii în faţa realităţii şi permite exploatarea nemiloasă a trupurilor femeilor.” (Dala-Demokraten)
„Thriller şi, în egală măsură, roman istoric, Parcul pentru câini este, în esenţă, un basm al Fraţilor Grimm devenit realitate.” (Lire)
FRAGMENT
Soarele a răsărit şi măturătorii au trecut la treabă pe străzi cu maşinile lor, dar eu încă nu găsisem o soluţie peste noapte, aşa cum sperasem. Mă jucam cu cardul camerei de hotel a Dariei ca şi când ar fi fost o bilă de cristal, cu toate că nu‑mi arăta ce se petrecea în mintea ei. În acelaşi timp, mă uitam absentă prin pozele de pe laptop. Orele de puricat nu‑mi oferiseră nici un răspuns şi eram uimită de numărul mare de fotografii cu familii şi de toţi copiii aceia cu gropiţe în obraji întocmai ca ale Dariei. Cei mai mulţi îmi erau necunoscuţi. Eu o cruţasem pe Daria, dar coordonatoarele care m‑au înlocuit nu au făcut‑o. Nu înţelegeam de ce Daria a acceptat şi de ce biroul nu a avut grijă de investiţia sa. I‑a luat prin surprindere valul de clienţi din ţară? Să fi fost din cauza Thailandei, care s‑a săturat în cele din urmă de reputaţia ei de fabrică de copii şi a interzis procedura mamelor‑surogat pentru străini? Fără îndoială, asta a făcut ca ţara să‑şi piardă încrederea clienţilor. Dacă India îi urma exemplul, Ucraina urma să devină noul rege în branşă. Evoluţiile din domeniu pe plan internaţional direcţionau în mod constant cuplurile spre Ucraina. Am calculat sumele câştigate de Daria. Dacă prinsese gustul traiului bun, atunci poate că s‑a lăcomit. Poate că maşina şi haina de blană nu îi mai erau suficiente. S‑a decis să‑şi dorească totul şi să tot doneze cât timp era plătită cum trebuie.
În ultima vreme însă Daria nu câştigase nici un ban. Eram sigură de asta. Fetei care dormea acum în patul din camera de hotel n‑aş fi îndrăznit să‑i cer cu împrumut mai mult de zece dolari. Poate nici atât. N‑aş fi îndrăznit să o prezint nimănui.
Ca să‑mi limpezesc minţile, am scos din frigider untura adusă de mama şi mi‑am turnat un pahar de horincă de‑a lui Boris, făcută din sevă de mesteacăn. Trebuia să mă concentrez, să trec în revistă cazuri din trecut, fete care începuseră să creeze probleme. Daria era una din ele, atâta tot. De obicei dificultăţile erau legate de faptul că, odată ce procesul se încheia, pentru noi donatoarea devenea inutilă. Asta era adesea o lovitură grea, ca şi pierderea beneficiilor, cum ar fi apartamentul. Scăderea nivelului de trai le determina pe unele să caute un nou mijloc de a face bani şi câteodată acesta era şantajul. Însă Daria a primit de la voi mai mulţi bani decât de la foştii clienţi – şi asta pe loc. Cu toate astea, nu mă trădase. Nu încă. Reveneam în mod repetat la aceeaşi concluzie: nu putea fi vorba de bani. Altceva era la mijloc. Poate că Daria nu a suportat faptul că nimeni din vechiul ei cerc nu‑i înţelegea importantul ei rol de dătătoare de viaţă. Veniturile, cadourile, călătoriile nu erau singurele puncte de atracţie ale muncii. Sentimentul acela de importanţă crea şi el dependenţă şi aproape nimeni nu reuşea să scape imediat de el. În privinţa asta Daria nu făcea excepţie. Era oare şi ea una din fetele acelea care nu puteau trăi fără să fie venerate, fără să fie considerate nişte sfinte? Sau una din fetele pe care tulburările hormonale le făceau să cadă în nişte ape atât de adânci, încât întreaga lor viaţă ajungea să li se pară zadarnică? Sau una din fetele care nu mai scăpau de dureri nici cu ajutorul lui Dumnezeu? Uneori fetele pur şi simplu se prăbuşeau.
Oricare din explicaţiile astea putea fi valabilă în cazul Dariei. Sau poate că era una din fetele acelea care înţelegeau semnificaţia acţiunilor lor prin intermediul propriilor urmaşi: altcineva năştea copii adevăraţi din ovulele lor. Şi, într‑adevăr, Daria nu părea să aibă stofă de mamă. Stilul ei de viaţă şi ritmul de lucru dezvăluit de poze nu i‑ar fi permis aşa ceva. Totuşi fetele din categoria respectivă puteau ajunge să simtă nevoia obsesivă de a‑i contacta pe foştii clienţi. De cele mai multe ori susţineau că deţin informaţii vitale pentru sănătatea copilului şi că ne vor da mai multe detalii dacă familia în cauză le suna.
Nu transmiteam niciodată mai departe astfel de mesaje. Nu creau decât probleme, probleme de genul Dariei, acum adormită în camera de hotel.
M‑am trezit că număr fetele şi băieţii din poze de parcă erau un buchet de flori. Dacă mă uitam la un număr impar de copii, mă gândeam la un buchet pentru o înmormântare, poate chiar a mea. Dacă era un număr par, puteam spera că voi trece şi de asta. Dar dacă era un număr impar de fete şi unul par de băieţi? Mi‑am frecat fruntea. Horinca nu mă ajutase să‑mi limpezesc gândurile. Nici unul din cazurile problematice de odinioară nu se compara cu ăsta. Nu‑i dădeam de capăt. Nu voiam nici să repet greşeala pe care o făcusem înainte: să o consider pe Daria o simplă donatoare, una obişnuită, la fel ca oricare alta.
Sofi Oksanen s-a născut în 1977 la Jyväskylä, în Finlanda. A studiat literatura şi dramaturgia la Helsinki şi a devenit cunoscută odată cu publicarea romanelor Stalinin lehmät (Vacile lui Stalin, 2003; Polirom, 2012) şi Baby Jane (2005). În 2007 a scris piesa de teatru Puhdistus (Purificare), ce s-a bucurat de un mare succes pe scena Teatrului Naţional Finlandez şi a stat la baza romanului omonim, publicat în 2008 (Polirom, 2012, 2013, 2021). După apariţie, Purificare a urcat rapid în topul bestsellerurilor finlandeze şi a fost distins cu numeroase premii prestigioase precum Finlandia Prize (2008), Nordic Council Literature Prize (2010), Prix Femina étranger (2010) sau Prix du Roman FNAC (2010). I-au urmat romanele Kun kyyhkyset katosivat (Ziua când au dispărut porumbeii, 2012; Polirom, 2013) şi Norma (2015). Sofi Oksanen a scris şi alte piese de teatru foarte apreciate de public, iar două dintre romanele ei, Baby Jane şi Purificare, au fost ecranizate. În 2013 scriitoarei i s-a decernat Nordic Prize, unul dintre cele mai importante premii acordate de Academia Suedeză, iar în 2018 a primit din partea statului francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.
